Feeds:
Articole
Comentarii

4

 

Ambasada SUA se declară îngrijorată în legătură cu momentul ales de Guvern pentru adoptarea ordonanţei de urgenţă care va permite aleşilor locali ca în termen de zece zile să îşi poată alege partidul din care fac parte fără a-şi pierde mandatul.

http://www.gandul.info/

 

 

3

123

Comunicatul MapN-ului

 

Caporalii Alin Micu si Mihai Radulescu, militari ai Batalionului 21 Vânători de Munte, au participat alături de membri Asociației Tradiția Militară la Marșul Comemorativ “Crucea Eroilor”, aducând un omagiu memoriei eroilor neamului căzuți în Primul Război Mondial, la monumentul construit între anii 1926-1928 , pe vârful Caraiman, la altitudinea de 2291 m.

În seria acestor manifestări comemorative vânătorii de munte predeleni au participat la ceremonialul desfăşurat în memoria eroilor căzuți în Marele Război, la Monumentul Apărătorii Patriei din Piața Gării din Predeal.

Programul evenimentului, organizat de Asociația Tradiția Militară , a cuprins momente inedite precum reconstituirea depunerii jurământului militar așa cum se făcea acum 100 de ani, intonarea imnului din timpul Primului Război Mondial şi executarea de salve de onoare.
Ca un omagiu adus celor 53 de eroi ai aerului din primul război mondial, două elicoptere ale Statului Major al Forțelor Aeriene Române, au survolat “Crucea Eroilor Neamului” în timpul ceremoniilor ocazionate de Marșul Comemorativ “Crucea Eroilor”.
“ Răspunzând invitației organizatorilor vânătorii de munte şi-au arătat, prin participarea la aceste manifestări, respectul și prețuirea față de înaintașii care și-au jertfit viețile apărând trecătorile Carpaților.”, ne transmite, din Predeal, locotenentul Sorin Toader, participant la activităţi.

Deutsches Freikorps

 

11

12

2 3

3 2 9

 

-kevin-rudd

 

Musulmanilor din Australia, care doresc sa traiasca dupa legile islamice li s-a pus in vedere sa paraseasca aceasta tara, in contextul in care guvernul a tintit radicalismul intr-o incercare de a decapita potentiale tentative de atac terorist.

Citat:

“IMMIGRANTS, NOT AUSTRALIANS, MUST ADAPT. Take It Or Leave It. I am tired of this nation worrying about whether we are offending some individual or their culture. Since the terrorist attacks on Bali , we have experienced a surge in patriotism by the majority of Australians.

“IMIGRANTII SI NU AUSTRALIENII TREBUIE SA SE ADAPTEZE. Asta e, va convine sau nu. Sunt satul de ingrijorarea acestei natiuni in privinta ofensarii unor indivizi sau a culturii acestora. De la atacul terorist din Bali incoace suntem martorii unui val de patriotism venit din partea majoritatii australienilor.

Aceasta cultura s-a creat in peste doua secole de zbateri, incercari si victorii a milioane de barbati si femei in cautarea libertatii.

Vorbim mai cu seama ENGLEZA, nu spaniola, libaneza, araba, chineza, japoneza, sau orice alta limba. In consecinta, daca doriti sa fiti parte a acestei societati, invatati limba!

Majoritatea australienilor cred in Dumnezeu. Asta nu e vreo aripa crestina de dreapta sau o presiune politica, ci un fapt, intrucat barbati si femei de credinta crestina, pe principii crestine, au fondat aceasta natiune, ceea ce este clar documentat. E cu siguranta adecvat a se afisa asta pe peretii scolilor noastre. Daca Dumnezeu este o ofensa pentru voi, va sugerez sa considerati o alta parte a lumii ca fiind casa voastra, intrucat Dumnezeu este parte a culturii noastre.

Vom accepta credintele voastre fara a va intreba de ce. Tot ce va cerem este sa o acceptati pe a noastra si sa traiti cu noi in ar moni e si bucurie pasnica.

Aceasta este PATRIA NOASTRA, PAMANTUL NOSTRU si STILUL NOSTRU DE VIATA si va vom permite orice oportunitate pentru a va bucura de toate acestea. Dar imediat ce incetati a va mai plange, vaita si ingrozi de Steagul nostru, de Onoarea noastra, de crezul nostru Crestin, de Stilul nostru de Viata, va recomand cu caldura sa profitati de o alta mare liberatate australiana, LIBERATATEA DE A PLECA.

Daca nu sunteti fericiti aici, atunci PLECATI. Nu v-am obligat noi sa veniti aici. Voi ati solicitat sa fiti aici. Asadar, acceptati tara pe care VOI ati dorit-o.”

Prime Minister Kevin Rudd – Australia

http://www.cotidianul.ro/

blood-tide

 

1. Şi am auzit glas mare, din templu, zicând celor şapte îngeri: Duceţi-vă şi vărsaţi pe pământ cele şapte cupe ale mâniei lui Dumnezeu.
2. Şi s-a dus cel dintâi şi a vărsat cupa lui pe pământ. Şi o bubă rea şi ucigătoare s-a ivit pe oamenii care aveau semnul fiarei şi care se închinau chipului fiarei.
3. Şi al doilea înger a vărsat cupa lui în mare, şi marea s-a prefăcut în sânge ca de mort, şi orice suflare de viaţă a murit, din cele ce sunt în mare.

 

Coasta Floridei se confrunta cu o amenintare serioasa cauzata de un fel de ciuperca numita  Mareea Rosie care nu a mai fost vazuta de aproape un deceniu, relateaza thepcmdgazette.com

Mareea Rosie are un efect devastator asupra vieții marine din Florida, afectand deja viețile a mii de pești în Golful Mexic și este în prezent raportată a fi in apropierea coastei. Mareea este asteptata sa ating continentul, în urmatoarelede două săptămâni.

În conformitate cu Florida Fish și comisia Wildlife, valul rosu, în Golful Mexic, are o lungime de 80 de mile  și aproximativ 50 de mile în lățime, si in prezent se afla la 40-90 de mile de țărm.

Florida FWCC a numărat din 24 iulie, mai mult de 700 de pești morți, ca urmare a valului roșu  toti fiind observati pe coasta de vest a Floridei.

Temperatura apei la suprafață a fost mai calda în acea zona săptămâna trecută, potrivit expertului meteorolog Dan Kottlowski de la AccuWeather.com, care este un factor care ar putea contribui la izbucnirea acestei ciuperci.
“Ar putea avea un impact  si mai mare dacă ar fi sa intre in zona de coasta. Ar ucide o mulțime de specii marine, în special pestii, adeclarat  “Brandon Basino, purtătorul de cuvânt al Florida Fish si al Comisiei Wildlife Conservation (CC).

http://vremuritulburi.wordpress.com/

Barack Obama, Glenn Hutchins, Cyrus Walker

 

La aproximativ 20 0 minute după ce a rostit discursul în care își exprima durerea față de uciderea ziaristului american James Foley și promitea că se va face dreptate, președintele Barack Obama a fost fotografiat în timp ce juca golf și râdea, în compania fostului campion Alonzo Mourning. Imaginile apărute în presa din SUA au provocat indignare în rândul apropiaților ziaristului decapitat de jihadiștii din Irak.

E drept însă că Obama a fost fotografiat jucând golf la reşedinţa sa de vară de pe Insula Martha’s Vineyard (Massachusetts) imediat după ce se adresase naţiunii americane ca reacţie la decapitarea, în Irak, a jurnalistului James Foley, scrir New York Post.

Matthew VanDyke, unul dintre prietenii lui James Foley, a declarat că imaginile cu președintele jucând golf şi râzând “provoacă iritare”,mai ales că Obama se relaxa,  în timp ce părinţii lui Foley organizau o conferinţă de presă pe tema decesului fiului lor.

Nu a fost prea util să vedem aceste imagini. Mai ales că mulţi dintre noi suntem nemulţumiţi de politica externă a Statelor Unite şi ni se pare că preşedintele pare desprins de realitate”, a spus VanDyke.

Chiar dacă unii susținători ai președintelui l-au apărat, susținând că Obama nu trebuie să permită ca programul său să fie dictat de teroriști, premierul britanic David Cameron a decis să își întrerupă vacanța imediat după tragedie, amintește presa americană.
Michael Foley, fratele lui James Foley, a apreciat gestul preşedintelui Obama de a suna familia pentru a transmite condoleanţe, dar a exprimat dezamăgire că liderul de la Casa Albă a mers să joace golf imediat după conferinţa de presă. “Am fost dezamăgit să aflu acest lucru, pentru că mi se părea a fi fost un moment esenţial”, a spus Michael Foley.

Grupul terorist sunnit Stat Islamic a revendicat executarea jurnalistului american James Foley, explicând că este vorba de un act de ripostă faţă de raidurile aeriene americane în Irak.

http://activenews.ro/

Icoana

 

 

Când ne rugăm cu buzele noastre sau ascultăm o rugăciune citită de altcineva, ne împărtăşim de energia cuvântului rugăciunii, a lui Dumnezeu. Deci, a ne ruga, a pomeni şi a invoca numele lui Iisus Hristos este cel mai pozitiv lucru pe care îl putem face. Cuvintele pe care noi le rostim zilnic, rele sau bune, sunt în final nişte energii. Iar noi, cei care le rostim sau le auzim, deci le emitem sau le recepţionăm, înmagazinăm în mintea noastră aceste energii, ne hrănim cu ele. Spre exemplu, când pomenim numele satanei, înjurăm, blestemăm, acel nume al satanei este energie negativă, malefică prin excelenţă, este izvorul răului. Or, noi înmagazinăm în fiinţa noastră acele energii negative. Însă, reversul acestor energii negative este pomenirea numelui lui Iisus, este rugăciunea.Când ne rugăm cu buzele noastre sau ascultăm o rugăciune citită de altcineva, ne împărtăşim de energia cuvântului rugăciunii, a lui Dumnezeu. Deci, a ne ruga, a pomeni şi a invoca numele lui Iisus Hristos este cel mai pozitiv lucru pe care îl putem face. Numele lui Iisus deţine prin excelenţă energiile pozitive ale Harului Duhului Sfânt. Cuvântul rugăciunii lui Iisus este cel mai puternic cuvânt, cel mai puternic nume atât pe pământ cât şi în ceruri.

http://luminapentrucandeladinsuflet.wordpress.com/

1

 

 

Tovărăşiile şi societatea au o mare înrîurire asupra omului. Tovărăşia şi apropierea unui învăţat aduce multă ştiinţă, a unui poet multe gînduri şi simţiri înalte, a unui călător multe cunoştinţe despre ţările străine, despre obiceiurile şi datinile altor popoare. E limpede: tovărăşia şi apropierea Sfinţilor aduc sfinţenie. Cu cel cuvios, cuvios vei fi, şi cubărbatul nevinovat, nevinovat vei fi, şi cu cel ales, ales vei fi (Psalmi 17, 28, 29).

Fă cunoştinţă cu Sfinţii încă de pe acum din vremea vieţii pămînteşti, pe care Scriptura nici măcar nu o numeşte viaţă, ci pribegie. Vrei ca în cer să te numeri în obştea lor, vrei să fii părtaş al fericirii lor? Fă-te părtaş al lor încă de pe acum. Cînd vei ieşi din casa trupului, te vor primi la ei ca pe un cunoscut, ca pe un prieten (Luca 16, 9). Nu este prietenie mai apropiată, nu este legătură mai strînsă decît legătura unirii în cuget, a unirii în simţiri, a unirii în ţeluri (1 Corinteni 1, 10).

Însuşeşte-ţi gîndirea şi duhul Sfinţilor Părinţi prin citirea scrierilor lor. Sfinţii Părinţi au atins ţelul: mîntuirea. Şi tu vei atinge acest ţel prin mersul firesc al lucrurilor. Fiind într-un cuget şi într-un suflet cu Sfinţii Părinţi, te vei mîntui.

Cerul i-a primit pe Sfinţii Părinţii în fericitele sale sînuri. Prin acest fapt, el a dat mărturie că gîndurile, simţirile şi faptele Sfinţilor Părinţi îi sînt plăcute. Sfinţii Părinţi şi-au zugrăvit gîndurile, inima şi lucrarea în scrierile lor. Asta înseamnă că scrierile Părinţilor sînt călăuză nerătăcită către cer, mărturisită de cerul însuşi.

Toate scrierile Sfinţilor Părinţi sînt alcătuite sub insuflarea sau înrîurirea Sfîntului Duh. Minunată este conglăsuirea lor, minunată este ungerea lor de sus! Cel care se călăuzeşte după ele are drept călăuză, fără îndoială Duhul Sfînt.

Toate apele pămîntului se revarsă în ocean şi poate că oceanul este izvorul tuturor apelor pămîntului. Toate scrierile Părinţilor se reunesc în Evanghelie, toate amintesc de ea, ca să ne înveţe a împlini întocmai poruncile Domnului nostru Iisus Hristos; izvorul şi sfîrşitul lor, al tuturor, e Sfînta Evanghelie.

Sfinţii Părinţi ne învaţă cum să ne apropiem de Evanghelie, cum s-o citim, cum să o înţelegem aşa cum trebuie, ce ajută şi ce împiedică înţelegerea ei şi ca atare, la început, citeşte mai mult scrierile Sfinţilor Părinţi; iar după ce acestea te vor învăţa cum să citeşti Evanghelia, citeşte cu precădere Evanghelia.

Să nu socoţi că-ţi e de ajuns numai citirea Evangheliei, fără citirea Sfinţilor Părinţi! Acesta e un gînd trufaş, primejdios. Mai bine să te aducă la Evanghelie Sfinţii Părinţi ca pe un fiu iubit, ce a fost pregătit pentru aceasta prin scrierile lor.

Mulţi, toţi care i-au lepădat nebuneşte şi cu trufie pe Sfinţii Părinţi, care s-au apropiat nemijlocit, cu îndrăzneală oarbă, cu minte şi inimă necurate de Evanghelie, au căzut în rătăcire pierzătoare. Pe aceştia i-a lepădat Evanghelia: ea îi îngăduie la sine numai pe cei smeriţi.

Citirea cărţilor Părinţilor e maica şi împărăteasa tuturor virtuţilor. Din citirea cărţilor Părinţilor deprindem adevărata înţelegere a Sfintei Scripturi, credinţa dreaptă, vieţuirea după îndreptarul poruncilor evanghelice, adînca cinstire pe care se cuvine să o avem faţă de ele: într-un cuvînt, mîntuirea şi desăvîrşirea creştină.

După ce povăţuitorii duhovniceşti s-au împuţinat, citirea scrierilor Părinţilor a devenit călăuza de căpetenie pentru cei ce doresc să se mîntuiască şi chiar să atingă desăvîrşirea creştină.

Cărţile Sfinţilor Părinţi, aşa cum spune unul dintre ei, asemenea sînt unei oglinzi: privind în ele cu luare aminte şi ades, sufletul poate să-şi vadă toate neajunsurile.

Iarăşi: aceste cărţi sînt asemenea unui loc plin de leacuri; în el, sufletul poate să afle doctoria mîntuitoare pentru fiecare dintre bolile sale.

Grăit-a Sfîntul Epifanie al Ciprului: „Şi singură vederea cărţilor creştineşti mai pregetători spre păcat ne face pe noi şi către dreptate ne îndeamnă să ne ridicăm.”

Pe Sfinţii Părinţi trebuie să-i citim cu rîvnă, cu luare-aminte şi în chip statornic: vrăjmaşul nostru nevăzut, care urăşte glasul adeverinţei (Pilde 11, 15), urăşte acest glas mai ales cînd el vine din partea Sfinţilor Părinţi. Acest glas dă în vileag meşteşugurile vrăjmaşului nostru, viclenia lui, descoperă cursele lui, felul în care lucrează el: drept aceea, vrăjmaşul se înarmează împotriva citirii Sfinţilor Părinţi prin felurite cugetări trufaşe şi hulitoare; se străduieşte să-l arunce pe nevoitor în vîrtejul grijilor deşarte, ca să-l abată de la citirea cea mîntuitoare, îl luptă prin trîndăvie, plictiseală, uitare. Din acest război împotriva citirii Sfinţilor Părinţi trebuie să ne dăm seama cît de mîntuitoare armă este ea pentru noi şi cît o urăşte vrăjmaşul.

Fiecare să citească din Sfinţii Părinţi ceea ce se potriveşte cu felul său de viaţă. Pustnicul să-i citească pe Părinţii care au scris despre liniştire; monahul care vieţuieşte în chinovie, pe Părinţii care au scris povăţuiri pentru viaţa chinovială; creştinul care trăieşte în lume, pe Sfinţii Părinţi ce şi-au rostit poveţele pentru tot creştinul îndeobşte. Fiecare, în orice tagmă s-ar afla, să culeagă belşug de povăţuire din scrierile Părinţilor.

Este neapărat trebuincioasă citirea potrivită cu felul de viaţă al fiecăruia. Altminteri, ne vom umple de gînduri chiar dacă sfinte, însă de neîmplinit cu fapta, care stîmesc o lucrare neroditoare doar în închipuiri şi în dorinţe; faptele cucerniciei care se potrivesc cu felul tău de viaţă îţi vor scăpa din mîini. Pe lîngă faptul că vei deveni un visător sterp, gîndurile tale, aflîndu-se în neîncetată împotrivire cu faptele, negreşit vor naşte tulburare în mintea ta, iar în purtarea ta, nehotărîre; iar această tulburare şi această nehotărîre sînt apăsătoare şi vătămătoare pentru tine însuţi şi pentru cei din jurul tău. Necitind după rînduiala cuvenită Sfînta Scriptură şi pe Sfinţii Părinţi, lesne te poţi abate de la calea mîntuitoare în hăţişuri de netrecut şi prăpăstii adînci, ceea ce s-a şi întîmplat cu mulţi. Amin.

Ortodoxie

 

 

Întrebând tinerii au copiii care este locul lor în Biserică, cei mai mulți nu vor da un răspuns bine definit. Ei nu se gândesc la aceasta pentru că doresc să fie antrenați în viața Bisericii în așa fel încât să simtă că au valoare. Noi îi dăm tânărului locul în lume și în Biserică. Dacă îl vom lăuda prea tare se va mândri, dacă îl vom disprețui se va revolta, dacă îl vom ignora va fi pierdut. Tânărul este permanent în căutarea identității sale și nu o va găsi decât dacă se raportează la un ideal perfect, la Hristos Domnul. Pentru a avea însă ca model pe Hristos, tânărul vrea să vadă multe brațe deschise, multe inimi care bat în același ritm și persoane ca îl iubescși îl acceptă  așa cum este el. Și mai vrea ceva: Vrea  să-și pună pecetea originalității sale chiar și pe ceea ce este de veacuri la fel de dreaptă și bună: credința ortodoxă. De aceea un tânăr va căuta să transmită lumii într-un mod cât mai original credința sa, îl va mărturisi pe Hristos mai ales prin ceea ce face, prin ceea ce este, nu neapărat prin cuvintele sale, pe care nu prea le vede la îndemână.

Tinerii şi copiii , mărturisitori ai lui Hristos în lumea contemporană.

conferință susținută la Cercul Pastoral Sf Mc Pantelimon desfășurat la Parohia Suharău, pe 4 iunie 2013 de Pr Andrei Iulian

                              ”Nimeni să nu-ți disprețuiască tinerețile tale, ci fă-te pildă credincioșilor cu cuvântul, cu purtarea, cu dragostea, cu duhul, cu credința, cu curăția”

 (I Timotei 4,12)

Prea Cucernici Părinți, Dreptmăritori creștini,

          Întrebând tinerii au copiii care este locul lor în Biserică, cei mai mulți nu vor da un răspuns bine definit. Ei nu se gândesc la aceasta pentru că doresc să fie antrenați în viața Bisericii în așa fel încât să simtă că au valoare. Noi îi dăm tânărului locul în lume și în Biserică. Dacă îl vom lăuda prea tare se va mândri, dacă îl vom disprețui se va revolta, dacă îl vom ignora va fi pierdut. Tânărul este permanent în căutarea identității sale și nu o va găsi decât dacă se raportează la un ideal perfect, la Hristos Domnul. Pentru a avea însă ca model pe Hristos, tânărul vrea să vadă multe brațe deschise, multe inimi care bat în același ritm și persoane ca îl iubescși îl acceptă  așa cum este el. Și mai vrea ceva: Vrea  să-și pună pecetea originalității sale chiar și pe ceea ce este de veacuri la fel de dreaptă și bună: credința ortodoxă. De aceea un tânăr va căuta să transmită lumii într-un mod cât mai original credința sa, îl va mărturisi pe Hristos mai ales prin ceea ce face, prin ceea ce este, nu neapărat prin cuvintele sale, pe care nu prea le vede la îndemână.

Tineri care l-au slujit pe Dumnezeu sau l-au urmat pe Hristos au fost și în Vechiul și în Noul Testament: David înainte de a deveni rege, Sf Apostol și evanghelist Ioan, Sfântul Timotei, ucenicul Sf Apostol Pavel și toți au fost cuprinși de o fervoare și o dorință de acțiune care au dus la schimbări remarcabile în lumea în care au trăit, devenind astfel mărturisitori.

Lumea în care trăiesc tinerii poate fi înțeleasă atât creația lui Dumnezeu, omenirea întreagă, cât și oamenii păcătoși, în opoziție cu voința lui Dumnezeu, care trăiesc pentru timp și nu pentru veșnicie.

„Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Unul-Născut l-a dat… și Dumnezeu a trimis pe Fiul Său în lume ca să se mântuiască prin El lumea„ (Ioan 3, 16-17)

”Dacăvă urăşte pe voi lumea, să ştiţi că pe Mine mai înainte decât pe voi M-a urât.Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ce este al său; dar pentru că nu sunteţi din lume, ci Eu v-am ales pe voi din lume, de aceea lumea vă urăşte.” (Ioan 15, 18-19)

”Oricine va voi să fie prieten cu lumea se face dușman al lui Dumnezeu” (Iacob 4,4)

Din aceste versete înțelegem că lumea din care fac parte tinerii și copiii este iubită de Dumnezeu atât de mult încât Fiul lui Dumnezeu s-a jerfit pentru ea;  dar lumea aceasta din care toți facem parte poate ajunge totuși în contradicție cu Dumnezeu și Biserica. De aceea tinerii și copiii fac parte din lume și au rolul lor în societate dar sunt în același timp și membrii Bisericii, trupul lui Hristos. Ei sunt din lume dar botezați fiind în numele Sfintei Treimi nu mai fac parte din lumea păcătoasă, ci sunt sfințiți dacă rămân în adevăr, în dreapta credință: ”Ei nu sunt din lume, precum nici Eu nu sunt din lume. Sfinţeşte-i pe ei întru adevărul Tău; cuvântul Tău este adevărul.Precum M-ai trimis pe Mine în lume, şi Eu i-am trimis pe ei în lume. Pentru ei Eu Mă sfinţesc pe Mine Însumi, ca şi ei să fie sfinţiţi întru adevăr. Dar nu numai pentru aceştia Mă rog, ci şi pentru cei ce vor crede în Mine.”(Ioan 16, 17-20).

Vocea tinerilor în lume și în Biserică se face auzită astăzi din ce în ce mai mult prin asociațiile de tineri ortodocși din care fac parte  (ASCOR, ATOR, Frația tineretului ortodox etc.) iar importanța copiilor în Biserică se vede din predarea orelor de religie ortodoxă și programele de cateheză organizate de parohiile ortodoxe la nivel național, cum este programul Hristos împărtășit copiilor.

I. Copiii familiilor ortodoxe și locul lor în Biserică.

Copiii, cei care sunt chemați de Hristos în Biserică pentru inimile lor curate, sunt primii care sunt mai aproape de simplitatea credinței și curația inimii. Totuși ei devin în acelși timp și imitatori ai părinților lor, oglinda familiei din care fac parte. Un proverb spune ”Cum îi creștem, așa îi avem.” “Creşterea” religioasă face parte din acest ansamblu al educaţiei, fiind împlinită, după cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur, prin aducerea copiilor la biserică la fel cum îi atragem spre şcoală. Familia trebuie să fie unită şi în ceea ce priveşte viaţa duhovnicească, pentru a le fi bine, aici şi dincolo, tuturor membrilor ei. Un copil nu va învăţa lucruri ziditoare sufletului şi trupului dacă, în timp ce mama merge la biserică, el va rămâne acasă şi va dormi. Sau, mai grav, va sta conectat la calculator sau televizor. Nu de puţine ori, soţul lasă în seama soţiei mersul în casa Domnului, apreciind că “eu cred în legea mea. Du-te tu, femeie, şi îmi povesteşti şi mie”. Tabloul este întregit de acele familii ai căror părinţi nu calcă în biserică, locul unde lucrează Duhul Sfânt şi unde te simţi cu adevărat în legătură cu Dumnezeu-Tatăl, decât formal, cu ocazia unor sărbători mari, precum de Sfintele Paşti, pentru a lua lumină. Copilului îi trebuie oferită puterea exemplului: când va vedea bucuria din ochii părinţilor atunci când îşi îndreaptă paşii spre biserică, va simţi şi el această bucurie nemărginită.

Copilul este un dar al lui Dumnezeu, cu toţii fiii Lui suntem, astfel că tot ceea ce facem trebuie să urmeze calea şi învăţătura Părintelui nostru ceresc. Nu putem îndeplini cuvântul Domnului, nu ne putem forma din punct de vedere moral fără a participa la sfintele slujbe – locul unde Domnul Dumnezeul nostru este mai prezent ca oriunde. Copiii şi părinţii deopotrivă îşi vor cultiva răbdarea prin ascultare, sfat şi înţelegere, dragostea – faţă de Dumnezeu şi faţă de aproape – şi nădejdea în ajutorul cerut cu credinţă şi rugăciune neîncetată. “La sfânta biserică copilul învaţă că este foarte important să ţii legătura cu Creatorul tău, să fii recunoscător Lui. Învaţă să se poarte (să tacă, să stea locului, să vorbească când şi ce trebuie; îşi disciplinează pornirile, “se abţine”, amână, îşi dezvoltă răbdarea, îşi cultivă blândeţea – pe care o vede şi cu care este tratat la biserică -, devine bun, milostiv, învaţă să dea, să fie respectuos cu cei în vârstă, să pomenească pe cei morţi (bunici, neamuri etc.), aspecte foarte importante în comportamentul uman. La biserică primeşte harul Sfântului Duh, lucrător în chip nevăzut în fiecare dintre noi mai mult ca acasă. De asemenea, nu trebuie să uităm că unde sunt mulţi rugăciunea este mai puternică.”

P.F. Daniel, patriarhul României, spunea despre creșterea și educația copilului:             ” Copiii ca persoane umane în creştere sunt darurile cele mai scumpe ale lui Dumnezeu pentru părinţi şi pentru umanitatea întreagă, care fără copii nu-şi mai poate continua existenţa. Însă aceste daruri minunate, pentru istorie şi veşnicie, trebuie cultivate cu multă atenţie, multă iubire şi multă răbdare. Naşterea, creşterea şi educaţia copiilor sunt o lucrare sfântă de împlinire a omului prin iubirea faţă de cei mai apropiaţi semeni ai săi: soţia, copiii, rudele, prietenii, vecinii, colegii şi toţi cei care îi cer ajutor.”. Deci rolul copiilor este și acela de a-i conștientiza pe părinți de faptul că pruncii trebuie conduși către Dumnezeu și reprezintă o mare responsabilitate pentru toți membrii Bisericii. ”Lăsați pruncii să vină la Mine și nu-i opriți…!” (Marcu 10,14) Copiii trebuie educaţi în duhul Evangheliei iubirii lui Hristos şi al valorilor creştine, prin rugăciune şi îndemn la viaţă sfântă şi fapte bune. În acest sens, Sfântul Ioan Gură de Aur îndeamnă „părinţii să se îngrijească nu de modul cum vor dobândi bani copiii lor, ci de modul cum vor dobândi evlavie şi bogăţie sufletească. Trebuie să-i educe astfel încât să nu aibă nevoie de multe lucruri, să nu se dedea dorinţelor vremurilor de astăzi. Trebuie încă să cerceteze cu atenţie când ies copiii lor din casă şi când se întorc, unde se duc şi cu cine se întovărăşesc.

            Concret, copiii au și vor avea locul lor în Biserică, alături de părinții lor care trebuie să le insufle dragostea de Dumnezeu. Având impulsul de a-L sluji pe Hristos dat în familie, mica biserică, un copil poate apoi să-l pună în aplicare cântând la slujbele bisericii alături de alți copii, spunând rugăciuni, fiind un model de comportare creștină morală pentru ceilalți. Uneori copilul poate chiar să-i pună în dificultate pe părinții săi atunci când se dovedește că respectă mai mult decât ei poruncile lui Hristos.

II. Tinerii mărturisitori ai lui Hristos

            O ucenică a părintelui Sofronie din Essex (Anglia), Maica Magdalena, înteabă retoric dacă ”Au tinerii vreun dar special de oferit Bisericii?” Răspunsul vine din cuvintele Sf Ap. Pavel către ucenicul său tânăr, Timotei: ”Nimeni să nu-ți disprețuiască tinerețile tale. ci fă-te pildă credincioșilor cu cuvântul, cu purtarea, cu dragostea, cu duhul, cu credința, cu curăția” (I Timotei 4,12) Rugaciunea tânărului trebuie să fie ”Arată-mi calea pe care voi merge că la tine am ridicat sufletul meu.” (Psalmul 143,8). Lupta de a trăi potrivit poruncilor lui Hristos a tânărului ajută Biserica.

Tinerețea este vârsta cu vulnerabilitatea cea mai întâlnită, cea mai ridicată și atenția noastră prin urmare trebuie să fie sporită față de ei. Este vârsta în care tânărul caută și își pune întrebări, este vârsta în care își dorește foarte multe, este vârsta în care viața cotidiană are o ofertă foarte diversificată și atunci tânărul dacă nu este pregătit să discearnă și să selecteze, sigur, poate cădea în tot felul de capcane. Tocmai de aceea într-o perioadă din viața omului, la vârsta adolescenței și a tinerenței, sigur că tinerii trebuie  să fie în îngrijirea Bisericii, într-un mod special, pentru a-i păzi de eventualele căderi, care vedem că se petrec la tot pasul și încercăm și noi, preoții Bisericilor, prin mijloacele care ne stau la îndemână, să îi ajutăm pentru ca viitorul lor să fie cel așteptat de părinți și cel așteptat de Biserică.

Tinerii gândesc activitatea Bisericii într-un mod original. Activitatea Bisericii este și ea diversificată, dupa cerințele timpului și dacă până în ‘90 ne rezumam doar la oficierea slujbelor în Biserică, pentru că nu prea aveai voie să faci altceva, astăzi Biserica și-a diversificat activitatea și, nu este suficient doar să oficiem slujba, ci mergem și acolo unde oamenii nu pot ajunge la Biserică, spitale, penitenciare; organizăm diferite activități cu tinerii în afara serviciului divin, îi implicăm pe tineri cât mai mult în activitățile sociale și culturale ale Bisericii. Ne bucurăm de mult elan din partea tinerilor, vin cu multă dragoste la solicitări din partea  Bisericii și cred că știm cu toții ce activități deosebite desfășoară Asociația Studenților Creștini Ortodocși (ASCOR) ca și Asociația Tinerilor Ortodocși, mai nou înființată. Sunt încă și alți mulți tineri care nu sunt membri în aceste două asociații, dar sunt destul de activi în parohiile noastre și sunt și aceștia implicați de către preoți, în proiectele pe care se derulează la nivel de parohie.

Tinerii trebuie să-și redescopere în Biserica de azi chemarea de a fi ucenici. În Pateric se vorbește despre un caz de ucenic tânăr din deșertul Egiptului a cărui ascultare a fost pusă la încercare cerându-i-se să meargă o cale lungă și să ude zilnic o ramură uscată. După multă osteneală ramura aceea a înverzit, iar bătrânul sau duhovnic a arătat-o tuturor: Acesta este rostul acultării. Astăzi, ne spune cu ironie un duhovnic contemporan , Arhimandritul Sofronie de Essex, bătrânii n-ar mai îndrăzni să ceară așa ceva ucenicilor lor, ”Pentru că începătorii de azi sunt atât de inteligenți!” Tinerii se plâng de faptul că nu mai există povățuitori înțelepți, dar nici ei nu se mai lasă călăuziți. Ascultarea este cheia învățării voii lui Dumnezeu.

Totuși tinerii ne reamintesc și de faptul că Biserica trebuie să fie mereu nouă, să redescopere Tradiția ei vie. Tradiția și experiența sfinților devine experiența tinerilor de astăzi dacă ei cred din tot sufletul în ceea ce Biserica le transmite.        Tinerii trebuie să vadă, să audă, să simtă şi să iubească Evanghelia ca pe ceva viu şi lucrător, esenţial pentru viaţa lor, căci Evanghelia nu este o literă moartă, ci Duhul Sfânt prezent care-l aduce pe Hristos în lume.

Tinerii ortodocși au adeseori experiența dureroasă de a fi străini în lumea aceasta. ”Eu le-am dat cuvântul Tău, și lumea i-a urât, pentru că nu sunt din lume, precum Eu nu sunt din lume.”   Ioan 17,14-15  E foarte probabil ca tinerii să trăiască în medii pe care nu și le-au ales singuri și le influențează viața sau îi fac să cunoască disprețul celorlalți. Încurajarea o pot găsi tot în Sfânta Scriptură, la Sfântul Apostol Petru: ”…  de veţi şi pătimi pentru dreptate,fericiţi veţi fi. Iar de frica lor să nu vă temeţi, nici să vă tulburaţi. Ci pe Domnul, pe Hristos, să-L sfinţiţi în inimile voastre şi să fiţi gata totdeauna să răspundeţi oricui vă cere socoteală despre nădejdea voastră, Dar cu blândeţe şi cu frică, având cuget curat, ca, tocmai în ceea ce sunteţi clevetiţi, să iasă de ruşine cei ce grăiesc de rău purtarea voastră cea bună întru Hristos.” (I Petru 3, 14-16).  Chemarea tinerilor rămâne a lucra împreună cu Dumnezeu și de a face din lume Biserică.

III. Concluzii

Prin învățătura lor şi activităţile educative, copiii valorifică cei mai frumoşi ani ai vieţii, folosind timpul în mod eficient pentru a deveni oameni înţelepţi şi competenţi, buni şi paşnici, harnici şi darnici. Sfântul Vasile cel Mare, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei, îndeamnă tinerii să înveţe asemenea albinelor, care „nu se duc fără nici o alegere la toate florile, nici nu încearcă să aducă tot ce găsesc în florile peste care se aşază, ci iau cât le trebuie pentru lucrul lor, iar restul îl lasă cu plăcere. Noi, dacă suntem înţelepţi, să luăm din cărţi cât ni se potriveşte nouă şi cât se înrudeşte cu adevărul, iar restul să-l depăşim. Şi după cum atunci când culegem flori de trandafir dăm la o parte spinii, tot aşa, în astfel de scrieri, să culegem tot ceea ce ne este folositor şi să ne ferim de ce este vătămător“.

IPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei îndemna într-o cuvântare pe părinții copiilor și tinerilor: ”Să fiți și blânzi, să fiți și severi, fermi adică cu copiii dumneavoastră! Să cunoască frumusețea copilăriei, dar în același timp deja să-i obișnuiți de mici cu greul! Să vadă că pâinea se obține cusudoare; că o casă se construiește cu multă jertfă; că viața este frumoasă! Da! Este foarte frumoasă dar este și în acelașitimp grea pentru că pe umerii fiecărui român se află o cruce: crucea familiei, crucea Bisericii, crucea unor probleme care sunt în orice ființă umană!”

În încheiere, cum îndemna Prea Fericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, să ne rugăm Bunului Dumnezeu, Părintele luminilor, să dăruiască părinţilor, copiilor, tinerilor şi tuturor celor ce ajută familiile care nasc şi cresc copiii în credinţă şi viaţă sfântă, în iubirea faţă de Dumnezeu şi de aproapele, „toată darea cea bună şi tot darul cel desăvârşit“ (cf. Iacob 1, 17), pace şi sănătate, bucurie şi ajutor pe calea credinţei luminate şi a faptelor bune, spre slava Preasfintei Treimi, bucuria familiei, binele Bisericii şi al societăţii. Amin.

ips-serafim-16.08.2013-

 

Mă adresez Înaltpreasfinției Voastre pentru a-mi acorda un interviu care să contribuie la partea de cercetare pentru lucrarea mea de licență cu tema „Deasa împărtășire”.

1. Cu îngăduința Inaltpreasfinţiei Voastre aș dori să vă propun o paralelă între nevoia de împărtășire cu Sfintele Taine şi pregătirea pentru împărtășire. În ce măsură nevoia de împărtășire poate să îndreptățească lipsa pregătirii duhovnicești?

Mântuitorul a instituit Taina Euharistiei la „Cina cea de Taină“ pentru a rămâne în continuare pe pământ nu numai în duh, ci şi sub forma pâinii şi a vinului care devin, prin rugăciunea Bisericii, trupul şi  sângele Lui. Întrucât omul nu este numai duh, ci şi trup, el are nevoie să se hrănească atât duhovniceşte cât şi trupeşte. Dacă rugăciunea este hrana sufletului, trupul şi sângele Domnului sunt „adevărata mâncare şi adevărata băutură“ pentru trup (Ioan 6, 54). Sfânta Liturghie este singura Taină a Bisericii care-i hrăneşte pe credincioşi atât duhovniceşte cât şi trupeşte: duhovniceşte, prin rugăciunile şi cântările ei, de o frumuseţe şi de o adâncime mistică unice, iar trupeşte, prin împărtăşirea cu trupul şi sângele Domnului. Fiind „Cina Domnului“, se înţelege că toţi cei ce participă la Sfânta Liturghie trebuie în mod normal să se împărtăşească din masa ce le este pusă înainte. Căci nimeni nu se duce la o cină fără să guste din bucatele care i se oferă.

Altfel ar însemna să jignim pe cel ce ne-a invitat. La „Cina cea de Taină“, Mântuitorul S-a rugat şi a cântat laude lui Dumnezeu împreună cu apostolii şi i-a împărtăşit cu trupul şi sângele Său. Ia hrănit deci şi duhovniceşte şi trupeşte. L-a împărtăşit cu trupul şi sângele Său chiar şi pe Iuda, deşi acesta venise cu gândul trădării. Pentru aceea „după pâine a intrat satana în el“ (Ioan 13, 27). Aceasta înseamnă că participarea la Sfânta Liturghie şi împărtăşirea cu Sfintele Taine ne hrăneşte cu adevărat, duhovniceşte şi trupeşte, numai dacă suntem pregătiţi pentru a-L primi pe Hristos, cu alte cuvinte, dacă îl iubim ca şi apostolii şi ne străduim să împlinim poruncile Lui. Căci „cel ce are poruncile Mele şi le păzeşte, acela este care Mă iubeşte” (Ioan 14, 21).

La nunta Mielului care este Sfânta Liturghie trebuie să purtăm  „haină de nuntă” (Matei 22, 12), adică haina dragostei şi a smereniei care ţine mereu trează conştiinţa că nu suntem vrednici de a sta la Cină împreună cu Hristos şi de a ne împărtăşi cu Sfintele Lui Taine. În nici un caz nu ne putem apropia de Sfintele Taine dacă trăim în păcate de moarte care alungă pe Duhul Sfânt din noi şi ne despart de Hristos. Pentru aceste păcate trebuie să ne pocăim, adică să ne spovedim şi să împlinim canonul primit de la duhovnic.

Participarea regulată la Sfânta Liturghie şi împărtăşirea cu trupul şi sângele Domnului sunt o necesitate absolută a vieţii duhovniceşti, căci nu ne putem mântui decât în obştea Bisericii, prin rugăciunea tuturor şi prin harul Sfintelor Taine. Totodată aceste acte de credinţă cer de la noi o pregătire permanentă pentru că harul primit prin Sfintele Taine nu lucrează în noi fără efortul nostru de purificare şi sfinţire a vieţii. Nevoia împărtăşirii cu Sfintele Taine nu poate justifica lipsa pregătirii pentru primirea lor, ci dimpotrivă cere de la noi o pregătire pe măsura sfinţeniei lor. Aceasta nu înseamnă că trebuie să aşteptăm să ne împărtăşim cu Sfintele Taine până când vom putea spune că suntem pregătiţi şi vrednici de primirea lor. Căci nu vom fi niciodată! Ci că trebuie să ne silim permanent să trăim o viaţă creştină cât mai autentică. O maximă ascetică spune „dă-ţi sângele ca să primeşti harul”, adică fă tot ceea ce este în puterea ta să trăieşti după voia lui Dumnezeu. Iar ceea ce nu poţi, va împlini harul, adică Dumnezeu Însuşi.

2. În ce măsură Sf. Împărtășanie este un aspect al desăvârșirii noastre, în sensul curăției și al sporului duhovnicesc? În ce măsură împărtășania întărește și scoate la iveală înrudirea omului cu Dumnezeu, devenind conștienți că suntem fii Lui?

Nici un spor duhovnicesc nu este posibil fără harul lui Dumnezeu.  O altă maximă ascetică spune: „Totul este har”, în sensul că nimic nu putem face fără har, fără puterea care vine de la Dumnezeu, îndeosebi prin Sfintele Taine. Însă harul aşteaptă colaborarea noastră, deschiderea noastră spre primirea lui prin rugăciune, post şi o viaţă cumpătată în toate. Harul ne părăseşte imediat când avem gânduri necurate sau de răutate, când căutăm plăcerile trupeşti şi călcăm poruncile lui Dumnezeu prin păcate grave. Dar el revine în momentul în care conştientizăm greutatea păcatelor şi plângem pentru ele, când cerem iertare lui Dumnezeu, ne spovedim şi ne rugăm mult cu inimă înfrântă şi smerită.

Prin desele noastre căderi, dar şi ridicări cu ajutorul harului, devenim tot mai sensibili la prezenţa şi lucrarea lui Dumnezeu în inima şi viaţa noastră şi vom tinde tot mai mult spre Sfânta Împărtăşanie care înnoieşte în noi lucrarea harului şi ne ajută să înmulţim efortul de curăţire de păcate şi de patimi. Numai prin conjugarea harului cu efortul nostru ascetic de luptă „până la sânge” (Evrei 12, 4) împotriva păcatului putem înainta spre asemănarea noastră cu Dumnezeu în bunătate, în răbdare şi în dragoste. Împărtăşirea deasă, la fiecare Sfântă Liturghie, dacă este posibil cu lacrimi, cum spune Sfântul Simeon Noul Teolog, schimbă firea noastră şi ne face, încetul cu încetul, „dumnezei după har”. „Firea celui mai tare schimbă firea celui mai slab”, zic Părinţii. Înaintând prin Sfintele Taine spre asemănarea cu Dumnezeu în bunătate, în răbdare şi în dragoste nu înseamnă că încercările şi suferinţele vieţii se vor împuţina sau vor dispare. Dimpotrivă acestea se pot înmulţi, însă le vom trăi ca şi Hristos, ca apostolii şi ca toţi sfinţii ca pe o adevărată binecuvântare.

3. Plecând de la versetul Sfântului Apostol Pavel „ Cel ce se împărtășește cu nevrednicie, acela își mănâncă și își bea osândă, nesocotind trupul Domnului” (I Cor. 2, 29), aș dori să îmi explicați în ce constă nevrednicia de a primi Sfânta Împărtășanie?

Suntem nevrednici de a primi Sfânta Împărtăşanie atunci când săvârşim păcate de moarte prin care cădem din starea de har primită la botez sau din starea de membrii ai Bisericii. Cele mai grave păcate de moarte sunt: lepădarea de Hristos (necredinţa), crima (inclusiv avortul sau folosirea medicamentelor anticoncepţionale care sunt avortive), desfrânarea şi adulterul, ura şi nedreptăţirea semenilor. Pentru aceste păcate trebuie neapărat să ne spovedim şi să primim dezlegare de la preotul duhovnic. În rugăciunea de după spovedanie duhovnicul de roagă zicând: „împacă-l şi-l uneşte pe dânsul cu Sfânta Ta Biserică”. Prin dezlegarea de la spovedanie suntem deci repuşi în starea de har sau de membrii ai Bisericii şi putem să ne împărtăşim. În general la spovedanie se primeşte şi un canon de post şi rugăciune, ca şi de împlinirea faptelor milei creştine prin care consolidăm starea de har reprimită prin mărturisirea păcatelor. Dacă însă nu trăim în păcate de moarte, nu avem nici-o scuză să nu ne împărtăşim de fiecare dată când participăm la Sfânta Liturghie. Bineînţeles cu binecuvântarea preotului.

4. Cum putem scăpa de laxitatea duhovnicească și de rutina față de Sfânta Împărtășanie?

Rutina faţă de Sfânta Împărtăşanie poate apărea mai cu seamă la slujitorii Sfântului Altar când aceştia se lasă prinşi mai mult de lucrurile lumii, decât de cele ale lui Dumnezeu. Spovedania deasă la duhovnici experimentaţi şi înmulţirea rugăciunii personale ne pot readuce la starea de a trăi Liturghia ca fiind mereu nouă, pentru că descoperim de fiecare dată alte şi alte dimensiuni mistice care ne hrănesc mintea şi inima. De aceea este necesar să slujim Sfânta Liturghie şi să participăm la ea cu multă evlavie şi cu multă atenţie pentru ca toate rugăciunile şi cântările ei să pătrundă din minte în inimă. Numai astfel vom face de fiecare dată o experienţă mistică unică şi nu ne vom sătura niciodată de frumuseţea Liturghiei. Atunci şi împărtăşirea regulată va fi simţită ca o necesitate. Căci fără împărtăşirea cu Sfintele Taine, Liturghia rămâne neîmplinită.

5. Cum trebuie să pricepem nevoia de a ne împărtăși, rar sau des?

Nevoia de a ne împărtăşi de fiecare dată când participăm la Sfânta Liturghie o simţim deci când vom ajunge să trăim cu adevărat misterul Liturghiei ca Jertfă şi ca Cină a Domnului. Toate rugăciunile şi cântările Liturghiei sunt un îndemn şi o pregătire pentru împărtăşirea cu trupul şi sângele Domnului. Iată câteva: „Dă-le lor să-Ţi slujească totdeauna cu frică şi cu dragoste şi întru nevinovăţie să se împărtăşească cu Sfintele Tale şi să se învrednicească de cereasca Ta împărăţie” (Rugăciunea a doua pentru cei credincioşi). „Ca pe Împăratul tuturor să-L primim…” (Imnul Heruvic). „Luaţi mâncaţi… Beţi dintru acesta toţi…” (Cuvintele de instituire ale Sfintei Taine a Euharistiei). „Învredniceşte-ne să ne împărtăşim cu cuget curat cu cereştile şi înfricoşătoarele Tale Taine ale acestei sfinte şi duhovniceşti mese…” (Rugăciunea de după sfinţirea Darurilor). „Şi ne învredniceşte, prin mâna Ta cea puternică a ni se da nouă Preacuratul Tău Trup şi Scumpul Tău Sânge şi, prin noi, la tot poporul” (Rugăciunea preotului înainte de ridicarea Sfântului Agneţ şi rostirea cuvintelor: „Să luăm aminte, Sfintele (care se dau) sfinţilor). „Cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste să vă apropiaţi”. La fel şi rugăciunile de după împărtăşire.

Ori trăind cu adevărat aceste rugăciuni şi îndemnuri nu putem să rămânem indiferenţi, departe de Hristos care cheamă la El şi ni se oferă din dragoste pentru a ne hrăni cu trupul şi sângele Său „spre iertarea păcatelor şi spre viaţa de veci”. Desigur că toţi trebuie să avem sentimentul nevredniciei pentru că suntem păcătoşi. Dar tocmai pentru că suntem păcătoşi şi conştienţi că nu putem birui păcatul din noi decât cu puterea lui Hristos din Sfintele Taine, îndrăznim să ne apropiem cât mai des de Sfântul Potir. Am săvârşi un mare păcat dacă ne-am apropia de Sfintele Taine cu indiferenţă sau cu nepăsare ori numai din rutină. Dar dacă ne apropiem „cu frică şi cu cutremur” şi, pe cât posibil, cu lacrimi de pocăinţă atunci vom constata cu timpul că Sfintele Taine ne transformă cu totul şi ne fac una cu Hristos.

6. Ce folos aduce deasa Împărtășire?

Tocmai această unire reală cu Hristos. Împărtăşindu-ne regulat, cu pregătirea de care suntem capabili, fiecare după măsura lui, vom creşte duhovniceşte. Vom constata că sporim în răbdarea în suferinţă, că suntem capabili să iertăm mai uşor, că inima ni se dilată şi cuprinde în iubirea ei şi pe cei pe care mai înainte nu-i puteam iubi, că avem milă de toţi cei care suferă şi că suntem capabili să ne jertfim pentru semenii noştri. Sfântul Apostol Pavel zice: „Nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine” (Galateni 2,20). De asemenea: „Noi avem gândul lui Hristos”(I Corinteni 2, 16) sau „Aveţi în voi aceleaşi sentimente ca şi Hristos” (Filipeni 2, 5). Repet totuşi că Sfintele Taine nu lucrează la transformarea noastră lăuntrică decât în măsura în care şi noi ne luptăm din toate puterile să trăim o viaţă după voia lui Hristos, împlinind poruncile Lui.

7. Printr-o deasă împărtășire, în ce măsură putem rezolva problema secularizării?

Rezolvăm problema secularizării în măsura în care trăim cu adevărat în societate ca şi în Biserică, deci în măsura în care extindem Biserica în societate. Pentru că Biserica se identifică cu Hristos. Aşa precum trăim în Biserică relaţia noastră cu Hristos, tot astfel trebuie să trăim şi în familie şi în lume. Părintele Teofil de la Sâmbăta zicea că astăzi creştinii trăiesc social în Biserică, dar nu religios în societate. Cu alte cuvinte, introducem felul de a trăi în societate în Biserică şi secularizăm chiar şi Biserica. Biserica a devenit pentru mulţi un loc de prestare de servicii. Ne ducem la Biserică numai când avem un necaz sau o boală pentru a cere ajutorul lui Dumnezeu sau numai din obişnuinţă, fără să fim pătrunşi de misterul ei, fără să avem conştiinţa comuniunii cu semenii noştri cu care împreună formăm trupul lui Hristos. Hristos ne-a prevenit că noi ucenicii Lui deşi trăim în lume, nu suntem din lume. Este vorba aici de lumea căzută, de lumea marcată de păcat şi nu de lumea creată de Dumnezeu care este bună în sine, dar desfigurată de păcatul omului.  Între Biserică şi lume există o permanentă tensiune în sensul că Biserica (adică creştinii) are misiunea de a sfinţii lumea coborându-se în iadul ei, dar nu identificându-se cu el, ci încercând să-l transforme în rai, adică în împărăţia lui Dumnezeu.

8. În concluzie, Înaltpreasfinţia Voastră ce recomandaţi: deasa sau rara împărtășire cu Sfintele Taine?

Eu nu pot recomanda decât ceea ce spune Biserica, adică Hristos Care se jertfeşte în fiecare Sfântă Liturghie şi îi cheamă pe toţi cei prezenţi să se împărtăşească din jertfa Lui.

http://www.ortodoxiatinerilor.ro/

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 363 other followers