Feeds:
Articole
Comentarii

567

 

1). Identificarea responsabililor pentru tragicele evenimente din 11 septembrie 2001 face obiectul unor dispute aprinse între experţi politico-diplomatici şi asociaţiile militante membre ale « 9/11 Truth Movement », în opinia cărora toate indiciile ar demonstra că am asistat la un spectacol regizat din interior. În timp ce rolul Israelului în destabilizarea situaţiei din unele ţări arabe devine tot mai evident, ideea că simpatizanţi ai Partidului Likud, ajutaţi de evrei infiltraţi în structurile americane de putere, sunt scenariştii din umbră ai evenimentelor din 11 septembrie 2001 apare dificil de evitat, iar unele personalităţi au denunţat-o public :

♦ Francesco Cossiga, fost preşedinte al Italiei: « Vor să ne facă să credem  că Ossama bin Laden este la originea atacurilor teroriste din 11 septembrie – deşi serviciile secrete americane şi europene ştiu foarte bine că aceste atacuri dezastruoase au fost planificate şi executate de CIA şi Mossad, pentru a acuza ţările arabe de terorism şi a motiva astfel intervenţiile din Afganistan şi Irak ». Afirmaţiile fostului şef al statului italian sunt întărite şi de dispariţia misterioasă a rapoartelor care demonstrau că Societatea israeliană de telecomunicaţii Odigo şi-ar fi avertizat toţi angajaţii evrei, cu două ore înainte de declanşarea atacurilor, să nu meargă la serviciu în ziua respectivă. Sediul Odigo este în imediata apropiere a fostelor clădiri ale World Trade Center.

♦ Alan Sabrosky, fost profesor la US Army War College şi US Military Academy, susţine că 11 septembrie a fost o operaţiune clasică orchestrată de Mossad şi realizată cu complicitatea unor guvernanţi americani.

2). Susţinătorii unor asemenea variante, dar şi unii cercetători independenţi, consideră că implicarea Mossad şi a unor unităţi de elită israeliene ar putea fi susţinută de o serie de fapte concrete, mai puţin cunoscute marelui public, astfel :

● Singurele persoane arestate chiar în ziua atacurilor au fost cinci israelieni care, imediat după primul impact asupra turnului de Nord, săreau în sus de bucurie pe platforma unui suv staţionat în apropierea Liberty State Park din Jersey City. Totodată, aceştia se fotografiau pe fundalul exploziei rezultate în urma impactului.

Cei cinci « dansatori israelieni » au fost arestaţi de poliţia metropolitană, asupra lor fiind găsite mai multe paşapoarte cu cetăţenii diferite, 6 mii de dolari cash şi bilete de avion open pentru diverse destinaţii externe. În momentul arestării, Sivan Kurzberg (dovedit ulterior a fi agent Mossad !) ar fi atenţionat poliţiştii astfel : «Opriţi-vă ! Suntem cetăţeni israelieni…nu este treaba voastră…palestinienii sunt problema voastră, nu noi…».

Alertat de poliţia locală, FBI nu a dorit să se implice în anchetă, pasând problema Serviciului de Imigrări care, după nici trei luni, i-a « expulzat » în Israel pentru încălcarea regimului de vize (sic !). Ulterior, trei dintre cei cinci „israelieni dansatori” au recunoscut într-o
emisiune televizată (Tel Aviv, noiembrie 2006) că erau în misiune de documentare şi că ştiau despre intenţiile teroriştilor, pe care i-ar fi monitorizat îndeaproape. De asemenea, aceştia susţin că au avertizat funcţionari guvernamentali americani despre iminenţa declanşării atacurilor criminale din septembrie 2011.

● La data atentatelor, FBI avea în derulare o importantă operaţiune vizând destrămarea a ceea ce s-a dovedit a fi cea mai vastă reţea de spionaj
israelian identificată pe teritoriul SUA. De la începutul lunii martie 2001, pe teritoriul american au fost semnalate activităţi suspecte ale unor studenţi, de naţionalitate israeliană, care pretindeau a fi vânzători de artă.

Unii dintre aceştia au fost documentaţi ca agenţi ai Mossad sau Aman (Serviciul de Informaţii al Armatei israeliene), iar şase aveau telefoane mobile plătite de un viceconsul israelian. Mai mult, 30 de « studenţi amatori de artă » locuiau în Hollywood-Florida, unde erau regrupaţi 15 dintre cei 19 piraţi terorişti. Care erau raporturile dintre spionii israelieni şi teroriştii islamişti – o întrebare ce a primit două răspunsuri diametral opuse : primii îi supravegheau pe ultimii (conform documentelor oficiale !) ; agenţii Mossad şi Aman nu-i spionau pe terorişti ci îi manipulau şi finanţau, idee susţinută de presa independentă.

●În februarie 2002, Serviciul de informaţii al Marii Britanii – MI-6 lăsa să se înţeleagă că agenţii Mossad au manipulat şi dirijat piraţii aerului până la atacurile asupra Pentagonului şi WTC. Conform experţilor englezi, încă din primăvara anului 2001, serviciul secret israelian reuşise să-şi infiltreze agenţi în filiala Al-Qaida din Hamburg, în celula din Florida şi cea a fundamentaliştilor islamici din Emiratele Arabe Unite (Sarjah). Este vorba despre şase evrei de origine egipteană şi yemenită care, nu doar că au penetrat în respectivele grupări, dar au început să se implice activ în antrenarea membrilor şi manipularea acestora. După ce au urmat antrenamente dure în deşertul Negev, agenţii de infiltrare s-au împărţit în două grupe de câte trei oameni:

- prima echipă a plecat la Amsterdam, unde s-a pus sub controlul operaţional al rezidenţei Mossad din birourile El-Al ale Aeroportului internaţional Schipol. Ulterior, a plecat la Hamburg, unde a luat legătura cu Mohammed Atta, pretinzând că sunt trimişii lui Ossama bin Laden;

- membrii celei de-a doua echipe s-au deplasat la New York şi, ulterior, la Hollywood-Florida, unde au luat legătura cu „studenţii israelieni amatori de artă”.

● Larry Silverstein, proprietrul clădirilor World Trade Center şi membru în conducerea United Jewish Appeal Federation of Jewish Philanthropies of New York (cel mai important furnizor de fonduri americane pentru Israel) lua, totdeauna, micul dejun pe platforma-panoramă a WTC. In acea dimineaţă fatidică din 11 septembrie 2001, mister Larry a lipsit din clădire… având programare la medicul dermatolog (sic !).

3). Susţinătorii teoriei conspiraţiei consideră că, pentru a înţelege contextul istoric al tragediei, ar trebui trecute în revistă o serie de evenimente anterioare ce probează practica SUA şi a Israelului în fabricarea de pretexte intervenţioniste sau organizarea de acţiuni sub steag străin.

►În ceea ce îi priveşte pe americani, sunt evidenţiate provocările din zona Rio Grande (1845, pentru invadarea Mexicului), explozia de pe USS Maine (războiul împotriva Spaniei din Cuba), torpilarea vasului Lusitania (intrarea în primul Război Mondial), Pearl Harbor (intrarea în cel de-al doiloea), incidentele din Golful Tonkin (declanşarea ostilităţilor împotriva Vietnamului de Nord) …şi exemplele ar putea continua.

►La rândul său, Israelul este recunoscut prin expertiza în organizarea de atentate sub steag străin, debutul fiind chiar înainte de crearea statului evreu. La 22 iulie 1946, şase luptători ai Irgun (miliţiile teroriste comandate de viitorul prim-ministru Menahem Begin) deghizaţi în arabi au detonat 225 kg. de TNT în holul Hotelului King David, cartierul general al autorităţilor britanice din Ierusalim.

Scenariul s-a repetat în vara anului 1954, în Egipt (Operaţiunea Susannah), pentru compromiterea retragerii britanicilor din Canalul de Suez, cerută de colonelul Abdul Gamal Nasser, la sugestia preşedintelui Dwight Eisenhower. Cel mai odios atac israelian sub steag străin pare a fi cel asupra USS Liberty, la 8 iunie 1967, în largul coastelor egiptene, cu doar două zile înainte de încheierea Războiului de şase zile.

În 1986, guvernul de la Tel Aviv a reuşit să convingă Administraţia americană că misiunile diplomatice libiene din principalele state occidentale ar fi primit instrucţiuni de la Tripoli pentru organizarea de atacuri teroriste. Agenţii Mossad au folosit metoda Calului troian, lansând de pe o navă aflată în apropierea apelor maritime libiene emisii cifrate false, intrând pe frecvenţa guvernului colonelului Ghaddafi.

 

Aşa cum se spera, NSA a interceptat « intensificarea traficului între MAE libian şi misiunile sale diplomatice », care coincidea cu unele informări primite anterior de CIA de la Mossad. În capcana israeliană au căzut nu doar americanii, dar şi aliaţii lor britanici şi germani. Rezultatul : la 14 aprilie 1986, aviaţia americană a bombardat principalele aeroporturi şi baze militare libiene. Israelul a urmărit şi
reuşit să prevină perfectarea unui acord vizând eliberarea unor ostateci americani deţinuţi în Liban, conservând astfel imaginea Hezbollah de principal duşman al democraţiilor occidentale.

Atentatul din 1992 asupra Ambasadei Israelului din Buenos Aires a fost pus în responsabilitatea unui comando al Hezbollah, care ar fi utilizat un camion capcană. Anchetatorii argentinieni au concluziont, însă, că explozia a fost provocată din interiorul misiunii diplomatice.. La 12 octombrie 2000, distrugătorul USS Cole, care se îndrepta spre Golful Persic, primeşte de la Baza portuară Norfolk ordinul de realimentare cu combustibil în portul Aden. Era o procedură neobişnuită, întrucât distrugătorul făcuse deja plinul la intrarea în Canalul de Suez, iar pentru situaţii deosebite alimentarea era asigurată de unul dintre petrolierele americane aflate în zonă. Surpriza a venit la acostare, când USS Cole este lovit de o şalupă kamikaze. Atacul, nerevendicat niciodată, a fost atribuit imediat grupării Al-Qaida. Scopul urmărit : determinarea preşedintelui Ali Abdullah Saleh săînchidă 13 tabere paramilitare ale fundamentaliştilor islamici de pe teritoriul yemenit.

*
Susţinător al implicării Mossad în organizarea atentatelor din 11septembrie 2001, analistul şi consultantul politico-militar american Barbara
Honegger susţine că nivelul şi profunzimea penetrării sioniste sunt fără precedent în istoria SUA, atingând cotele unei invazii. În opinia acesteia, a venit timpul ca asemenea fapte murdare să fie numite şi cunoscute…sioniştii şi agenţii israelieni trebuie îndepărtaţi din toate poziţiile deţinute în administraţie şi complexul militar, pentru că aceştia nu sunt loiali Statelor Unite ale Americii, ci Israelului. »

http://www.sie.ro/

34

 

http://www.poezie.ro/index.php/essay/156529/_

In “Republica”, intalnim cele patru mari sisteme de guvernare: Timocratia, Teocratia, Democratia si Tirania. Concluzia finala, prelungita oarecum si-n “Dialoguri”, este urmatoarea: “Cand societatea ajunge in punctul maxim utopic si subiectele – indivizii – forma solida a societatii active vor accepta aceste lucuri ca si beneficii, atunci se vor ridica la suprafata spiritele slabe care vor guverna in totala oponenta vis-a-vis de sistemul utopic”. Avem definitia clara a societatii distopice si traducem in limba romana pentru cei mai putin initiati in filosofia platonica: societatea guvernata de oameni neevoluati din punct de vedere spiritual si cultural!

 

In limita spatiului disponibil teoretizam in linii mari notiunea de spirit slab.

Nu discutam de spiritul slab ca om bun sufleteste, mila bunului Dumnezeu asupra lui, care accepta toate cele rele pentru ca nu are suficienta putere sa se opuna cu rautate celui care il oprima, ne aducem aminte de personajul Tincuta din nuvela “Tanase Scatiu” a lui Duiliu Zamfirescu, ci discutam despre spiritul slab in sens de om lipsit de plus valoare si fara niciun fel de aptitudine pentru a conduce grupurile de subiecte care formeza societatea. Spiritul atat de slab care functioneaza pe tot parcursul vietii intre A si B ca repere ale propriei bunastari si niciodata nu ajunge in punctul C: “Sa fac bine si semenilor”. Universul lui este limitat, inchis si mic, el graviteza ca un mic atom doar in jurul scopului pe nume BAN, niciodata nu o sa isi paraseasca galaxia pentru a se aventura dincolo de limite: dragostea, binele, ajutorul pentru cei multi si obiditi.

Acest spirit slab, “partea organica a simturilor” dupa cum spunea Heidegger la un moment dat, ajunge intr-un punct in care magnetizeaza, fara sa fie constient de acest lucru, toate insusirile tenebroase: porneste la drum ca un mic hot, din specula ajunge un burghez scapatat, se transforma intr-un boiernas de provincie cu caleasca aurita (Mercedes sau X6) la poarta, il vedem in Parlament printre alte costume cum da legi pentru tara si intr-un final ne explica democratia la televizor. Ca spirit slab, asa cum il gasim la inceput, are valoare de minus, dar atentie ce se intampla acum: devine plus negativ si atrage alte minusuri care la randul lor devin plusuri negative! El nu este plusul pozitiv care revolutioneza cu ceva societatea, isi impinge semenii de la spate sa gandeasca, ii ajuta pe calea binelui, ridica vocea in cetate, ci din contra: gaura neagra care atrage ca un magnet si secatuieste forta vitala a Neamului Romanesc! 

In momentul in care devine plus negativ, in el se strang toate minusurile Neamului, capata putere si devine punct de reper dupa cum ne spunea Kant: “Mercedes, costum scump, vila, piscina, ceas, etc”. Punctul de reper luminos ca un far calauzitor pentru corabia in deriva a Neamului Romanesc: “Sa fim si noi smecheri ca el, sa furam cat mai mult si semn de bunastare este burta mare peste cureaua pantalonului, gusa care ne atarna sub barbie si ceasul cat “pateul” se cheama de bon-ton in a noastra societate distopica. El este modelul nostru de astazi incolo!”. De ce ne-ar interesa pe noi cineva care ne trage de maneca si ne spune: “Nu este mai bine sa ne unim si impreuna sa ridicam intreg Neamul?”. Huo, fugi dracului de aici, costumul meu scump nu poate discuta cu camasa plina de sudoare a “mitocanului” care vine de la munca inghesuit intr-un tramvai ruginit!

Toate aceste plusuri negative si spirite slabe se strang unul langa celalalt, azi asa si maine tot asa, pana intr-o buna zi cand vor deveni forma de guvernamant: “Noi suntem Neamul si voi doar subiecte acceptate in societate!”. 

 

 

Nu se mai opresc, pur si simplu nu au limita si de dimineata pana seara ne sufoaca: “Invatati aia si aia! Invatati sa fiti democrati si europeni! Invatati….”. Intrebare: ce sa invatam de la voi? Inginerii financiare si cum poti “spala” un munte de bani? Cum sa debordam de prost gust atunci cand punem un costum pe noi si avem vocabular de maxim 100 de cuvinte? Cum sa ne batem joc de cel care munceste pe 700 de RON? Cum sa stam cu nasul pe sus si sa-l privim in sictir pe cel care nu are in spate o haina de “firma”? Sa intram intr-un partid politic, alaturi de mafioti si interlopi, in speranta ca vom deveni “politicieni”?

De ce nu veniti la televizor cu o carte in mana, de ce nu ne indemnati sa participam la o piesa de teatru, de ce nu trageti de noi sa ne ridicam nivelul de educatie si cultura, de ce nu va luptati pentru a aduce lumina in mijlocului intunericului care domeneste peste tara? Ce fel de “politicieni” sunteti voi daca de dimineata pana seara va inchinati cu doua maini Uniunii, in timp ce propriul vostru Neam Romanesc merge pe strada descult si cu hainele peticite? Ce dascali sunteti in fruntea Neamului din moment ce proportia se ridica pana la 90% analfabetism politic?

Aveti conturile burdusite cu milioane de euro, respirati aerul “fin” de pe malul Senei, si va comportati la fel ca in piesa lui Goldoni “Badaranii”: “Noi avem de toate si suntem stapani in casa noastra! Matase fina la neveste si vin piscator la limba in camara”. Chiar atat de nesimititi sunteti si nu realizati in ce tara traiti? Cum puteti sa dormiti noaptea in pat cand zilnic provocati doar durere si suferinta? 

 

niculae

 

http://www.mediafax.ro/social/ioan-niculae-a-platit-zeci-de-mii-de-dolari-pentru-impaierea-unui-elefant-vanat-in-africa-de-sud-video-13622247

Aseara ma uitam la televizor si ma apuca sila: mizeria umana pe nume Niculae, fost ofiter in cadrul Securitatii Romane, era extrem de multumit pentru ca a platit 150.000 de dolari pentru un elefant impaiat si alte animale exotice! Cati dintre dumneavoastra stiu ca nemernicul asta a pus la pamant un proiect ultrasecret al Armatei Romane si in caz de razboi datorita lui o sa ne fie imposibil sa fabricam o anumita cantitate de gloante?

Cat esti de scelerat sa ucizi o  fiinta ca in fotografie si sa te lauzi in gura mare cu acest lucru? Cat esti de sadic sa te uiti cu placere la un elefant ucis? Modelele bolnave care ne sunt impuse in societatea distopica: Niculae si altii ca el!

Pretinzi ca ai fost ofiter de informatii? Deloc: doar un securist de cea mai joasa speta care a scuipat pe haina militara si jurmantul fata de Patria Muma! Ofiterul de informatii isi apara Patria si din sicriu!

 

 

89

14

 

 

Societatea actuală se îndreaptă cu paşi grăbiţi către o societate absolut controlată, acest fapt fiind posibil datorită capacităţii de control informaţional nemaiîntâlnit în istoria omenirii. Totul devine număr, totul devine informaţie, inclusiv cele mai intime gânduri.

Un exemplu în aceste sens îl constituie procesul intentat de John St. Clair Akwei împotriva Agenţiei Naţionale de Securitate a S.U.A. (NSA), cu sediul la Fort George G. Meade, Maryland (Procesul civil nr. 92-0449). Reclamantul, John Akwei, a aflat de existenţa unor programe de spionaj ale NSA în urma efectelor supravegherii de către NSA din octombrie 1990 pânã în mai 1991.

Actele procesului au fost publicate în formã integralã în revista Nexus pe lunile aprilie-mai 1996, din care cităm. Documentele dezvãluie o gamã uluitor de largã de tehnologii şi programe proiectate în scopul de a-i urmãri şi controla pe cetãţenii americani.

Operaţiunea NSA de spionaj al semnalelor (programul Sigint) s-a transformat într-un program de decodificare a tuturor undelor EMF (electromagnetice) din mediul înconjurãtor, în vederea reperãrii de la distanţã şi a urmãririi oamenilor prin intermediul curenţilor electrici care se gãsesc în corpul lor. Programul SIGINT porneşte de la faptul cã orice obiect din mediul înconjurãtor care are în sine curent electric genereazã în jurul sãu un flux magnetic, flux care emite unde EMF.

NSA şi Departamentul Apãrãrii au pus la punct şi brevetat echipament digital avansat care poate analiza de la distanţã orice obiect care desfãşoarã vreun fel de activitate electricã, fie el de natura organicã sau anorganicã.

Câmpul bioelectric generat de un individ poate fi detectat de la distanţã, aşa încât omul poate fi depistat în orice loc s-ar afla. Criptologii NSA, utilizând echipamentele speciale EMF pot depista şi monitoriza de la distanţã potenţialele electrice, ulterior putând deduce prin decodificarea acestora stãrile cerebrale şi procesele mentale ale persoanei urmãrite; în acest fel, subiecţii pot fi supravegheaţi în mod absolut.

Programul SIGINT al NSA foloseşte stimularea electromagneticã a encefalului în cazul supravegherii neuronale de la distanţã (Remote Neuronal Monitoring, RNM) şi al contactului encefalic electronic (Electronic Brain Link, EBL). Stimularea encefalicã de acest tip a început sã fie dezvoltatã prin programul MKULTRA de la începutul anilor ’50, care includea şi investigarea şi controlul neurologic al radiaţiilor (câmpurile electromagnetice neionizate), precum şi dezvoltarea şi cercetarea bioelectricã. NSA dispune de echipament electronic brevetat care analizeazã de la distanţã activitatea electricã a omului.

„Harta” encefalicã generatã de computerele NSA asigurã supravegherea neîntreruptã a tuturor proceselor electrice care au loc în creier. NSA înregistreazã şi decodificã „hãrţile” encefalice a sute de mii de persoane, în scopul siguranţei naţionale. Stimularea encefalicã este folositã în secret şi de armatã în cazul conexiunilor creier-computer (de pildã în avioanele de atac).

Având ca ţintã supravegherea electronicã, activitatea electricã desfãşuratã de centrul vorbirii – aflat în encefal – poate fi transpusã într-o redare aproape verbalã a gândurilor acelei persoane. RNM (Remote Neural Monitoring) poate trimite semnalele codificate cãtre cortexul auditiv din encefal, înlesnind astfel comunicarea audio nemijlocitã cu creierul (fãrã a mai fi nevoie de ajutorul urechilor). Agenţii NSA pot utiliza aceastã metodã în secret, îmbolnãvind subiecţii prin emiterea cãtre ei a unor senzaţii auditive halucinante, caracteristice schizofrenicilor şi paranoicilor.

Fãrã a avea vreun contact cu persoana urmãritã, supravegherea neuronalã de la distanţã poate întocmi o hartã a activitãţilor electrice a cortexului vizual din encefalul persoanei respective, iar dupã aceea sã redea pe un ecran imaginile din creierul subiectului. Agenţii NSA vãd exact ceea ce vãd ochii persoanei supravegheate. Poate fi „vizionatã” în acest mod şi memoria vizualã. RNM poate trimite imagini direct la cortexul vizual, fãrã a mai folosi ochii şi nervii optici. În acest mod, agenţii NSA pot „aşeza” pe furiş imagini în creierul unei persoane, îndeosebi în timpul somnului, de tip REM, pentru a-i programa creierul în Reţeaua SIGINT existã în SUA încã din anii ’40. NSA, cu sediul la Fort Meade, dispune de un sistem gigantic de supraveghere neuronalã de la distanţã, fãrã fir, bidirecţionat, folosit pentru a-i urmãri pe cei suspecţi şi a monitoriza în mod nedistructiv informaţiile audio-vizuale din creierul lor. Şi toate acestea se desfãşoarã fãrã vreun contact fizic cu subiecţii. RNM este cea mai sofisticatã şi mai recentã metodã de supraveghere şi spionaj civil. Cãtre cortexul auditiv al subiectului pot fi trimise fraze întregi, sunete tridimensionale şi sunete subliminale (fãrã a face uz de urechi), iar cãtre cortexul vizual pot fi trimise imagini RNM poate modifica percepţiile, stãrile şi controlul mişcãrilor unei persoane. Conexiunea cu cortexul auditiv/vizual a devenit cel mai utilizat şi mai performant sistem de spionaj. RNM permite o interconexiune audiovizualã creier-creier sau computer-creier.

SIGINT are capacitatea de a monitoriza de la distanţã informaţiile din creierul uman prin decodificarea digitalã a potenţialelor electrice stimulate ale emisiilor electromagnetice encefalice având o frecvenţã între 30 şi 50 Hz şi o putere de 5 mW. Activitatea neuronalã a encefalului genereazã o activitate electricã fluctuantã, caracterizatã printr-un flux magnetic variabil. Acest flux magnetic genereazã o undã electromagneticã constantã de 30-50 Hz şi 5 mW. În emisia electromagneticã a creierului se aflã anumite şabloane şi semne caracteristice, denumite „potenţiale stimulate” [de rãspuns la un stimul]. Fiecãrui gând, reacţie, comandã de mişcare, fapt auditiv şi imagine vizualã din creier îi corespunde un „potenţial stimulat” sau un grup de asemenea „potenţiale stimulate”. Emisia electromagneticã encefalicã poate fi decodificatã sub forma gândurilor, imaginilor şi sunetelor aflate în creier.

Reţeaua SIGINT foloseşte stimularea cerebralã ca pe un mod de comunicare şi transmitere a informaţiilor (precum şi a semnalelor sistemului nervos) cãtre spioni şi, de asemenea, pentru diferite transmisiuni cãtre creierul celor supuşi operaţiunilor secrete de supraveghere (la un nivel neperceptibil de om). Stimularea encefalicã electromagneticã funcţioneazã astfel: este trimis un semnal electromagnetic cu o codificare complexã, care sã rezoneze cu potenţialele stimulate din creier şi sã formeze astfel imagini auditive şi vizuale în circuitele neurale ale creierului. Stimularea encefalicã poate modifica starea cerebralã şi poate afecta controlul mişcãrilor.

Contactul (conexiunea) encefalic electronic bidirecţionat este realizat prin monitorizarea de la distanţã a informaţiei audiovizuale din creier concomitent cu transmiterea sunetului cãtre cortexul auditiv (evitând urechile) şi a imaginilor estompate cãtre cortexul vizual (evitând nervii optici şi ochii). Imaginile apar sub formã de ecrane bidimensionale în encefal. Contactul encefalic bidirecţionat este arma cea mai redutabilã şi sistemul de comunicaţii preferat al personalului CIA/NSA. Supravegherea neuronalã de la distanţã (RNM, supravegherea de la distanţã a informaţiilor bioelectrice stocate în creierul uman) a devenit cel mai eficace sistem de urmãrire. El este folosit de un numãr limitat de spioni ai SUA.

Pentru a putea aplica programul RNM, este necesarã mai întâi decodificarea frecvenţei de rezonanţã a fiecãrui centru de pe scoarţa cerebralã. Frecvenţele la care rãspund diferitele centre nervoase encefalice sunt situate în intervalul 3-50 Hz. Doar programul SIGINT al NSA moduleazã [emite] semnalele pe aceastã bandã de frecvenţã (vezi Tabelul).

Exemple de stimulare electromagneticã encefalicã

Zona encefalică- Frecvenţa bioelectrică de rezonanţă- Informaţiile induse prin modulare

Centrul controlului mişcãrilor- 10 Hz- Coordonarea impulsurilor de mişcare

Centrul auditiv- 15 Hz- Sunete care evitã urechile

Centrul vizual- 25 Hz- Imagini care evitã ochii

Centrul somatosenzitiv- 9 Hz- Hipersensibilitate la stimuli exteriori

Centrul gândirii- 20 Hz- Gânduri subconştiente impuse

Brain Area-Bioelectric Resonance Frequency-Information Induced Through Modulation-Motor Control Cortex-10 HZ
Motor Impulse Co-ordination-Auditory Cortex-15 HZ
Sound which bypasses the ears-Visual Cortex-25 HZ
Images in the brain, bypassing the eyes-Somatosensory Cortex-09 HZ
Phantom Touch Sense-Thought Center-20 HZ
Imposed Subconscious Thoughts

Aceste informaţii astfel modulate pot fi induse în creier cu intensitãţi care variazã de la subliminal la perceptibil. Creierul fiecãrei persoane are o gamã unicã de frecvenţe de lucru şi rezonanţã, astfel încât trimiterea informaţiei audio cãtre creierul unei persoane, dar la frecvenţa specificã altei persoane, ar avea drept consecinţã lipsa de reacţie a persoanei respective la stimulul auditiv.

FACETI UN SEARCH PE GOOGLE CU CUVINTELE “rnm technologies” SI VEDETI CE GASITI…

56

 

Site-ul Diaspora Unita face o dezvaluire despre o asa zisa strategie de distrugere a nemului romanesc, pusa la cale de puterile internationale cu sprijinul liderilor din tara. redam in cele ce urmeaza principalele idei ale materialului care circula pe internet despre cum poţi lua în stăpânire o ţară si ce faci cu poporul care o locuieşte.

…”Scriitorul sârb Milorad Pavič în romanul lexicon “Dicţionarul khazar”, avertizează asupra celei mai teribile arme de distrugere a unui popor.

Este vorba de cea mai primejdioasă realitate cu care s-ar putea confrunta un popor înainte să dispară din istorie: alterarea valorilor!

Prin alterarea valorilor, un popor poate deveni altceva în decursul timpului sau poate devein foarte vulnerabil în perspectiva unei eventuale colonizări culturale din exterior. Valorile sunt forţele care modelează întreaga societate şi dau consistenţă rezistenţei în faţa presiunilor de schimbare venite din exterior.

Când valorile din interior dispar prin marginalizare continuă, în vidul creat, pot fi aduse noi valori culturale, diferite etnic, dar şi confesional.

România se va destrăma tocmai din această cauză: alterarea deliberată a valorilor.
Iar această destrămare are ca punct de plecare exact profeţia lui Milorad Pavič: “Se ştie că, atunci când e să dispară un popor, întâi dispare înalta societate şi odată cu ea şi literatura”.

Iată care sunt realităţile care vor determina destrămarea ţării noastre:

1. – (…) în ultimul timp românii sunt goniţi din propria lor ţară prin politici care descurajează instituţia familială, concomitent cu scăderea ratei natalităţii şi implicit scăderea ratei demografice;

2. – crearea la nivel naţional a unei stări de sănătate precare a populaţiei prin otrăvirea hranei din comerţ cu substanţe nocive corpului uman şi slăbirea până la declin a sistemului de sănătate publică, creşterea ratei mortalităţii;

3. – îndobitocirea populaţiei, prin slăbirea sistemului naţional de educaţie, trecerea în umbră a valorilor umane şi mediatizarea unor nonvalori umane ca modele de viaţă pentru toate segmentele de vârstă;

4. – distrugerea coeziunii între cetăţeni prin cultivarea dispreţului faţă de ceea ce înseamnă românesc;

5. – disoluţia instituţională a statului prin reforme care au bulversat şi distrug în continuare esenţa a ceea ce înseamnă protecţia unei naţiuni: sistem judiciar, medicină, educaţie, administrare teritorială, artă etc.; ultimele bastioane a ceea ce însemna siguranţă naţională şi patriotism (internele şi apărarea) au fost distruse prin aceleaşi politici de proastă finanţare a instituţiilor şi subsalarizarea personalului acestor instituţii, fapt ce a cauzat plecarea personalului competent şi angajarea unor persoane nepregătite în domeniu, incompetente şi predispuse la corupţie – rezultatul s-a văzut!”.

Alterarea culturală este determinată pe trei căi:

a). slăbirea şi aservirea economică, banul determinând chiar schimbarea etniei, care în schimbul stipendiilor se transformau în supuşi fideli ai patronului. Apoi avem precedentul Greciei, de stat falimentat şi apoi vândut la bucată.

b). crearea stării de confuzie a etniei românilor, cu altă etnie şi aici vezi asocierea dintre “rrom” şi “român”; mediatizarea spectacolelor subculturale a programelor de divertisment cu nuanţe de mahala de etnie rromă (miss piranda, nunţi şi petreceri cu interlopi), includem aici şi muzica ca factor cultural formator (manelele).

c). diminuarea patriotismului care se manifestă prin promovarea obedienţilor politici ca mari valori pe când românii care au ceva de spus în profesia lor sunt marginalizaţi. Totul se aseamănă cu un genocid cultural foarte dibaci făcut.

Alterarea valorilor este primejdioasă cu atât mai mult cu cât se face cu mâna noastră. Cu sprijinul elitelor trădătoare, care pentru un zece arginţi vând tot.”

Dar cea mai devastatoare metodă de distrugere,a fost şi este cea economică, pusă în practică prin legile aberante, antinaţionale, de privatizare şi de restituire a proprietăţilor, legi care au condus la înstrăinarea bunurilor proprietate publică, a rezervelor naturale, minerale, contar prevederilor Constituţiei României, care prevede faptul că bunurile de proprietate publică sunt inalienabile, adică nu se pot înstrăina.

http://gandeste.org/

dinca-schileru-cu-maria-sotia

 

„ – Da, am fost și sunt țăran, port hainele acelea pe care strămoșii mei le-au purtat. Sunt țăran din opincă pe care am purtat-o adeseori și o port”;

„Prin urmare, cred că județul Gorjiu nu merită să fie condamnat de a nu avea nimic în schimbul contribuțiunilor ce plătește; este dar drept ca acel județ să aibă cel puțin o școală de meserii, unde părinții să-și trimită copiii lor, ca să învețe o meserie oarecare să se poată hrăni. Rog dar pe D. prim-ministru, să binevoiască a lua o măsură părintească, aceea de a prevedea la bugetul care se va vota în curând, o sumă pentru această destinațiune…”;

„În sesiunea trecută am avut promisiunea onor. D. prim-ministru, că se vor lua măsuri a se înființa inginerii trebuincioși pentru toate județele țării, ca să verifice pământurile tuturor sătenilor împroprietăriți la 1864. Eu, ca țăran și reprezentant al țăranilor în această Cameră, când pun mâna pe promisiunea D-lui prim-ministru, cel care întotdeauna a dat mâna de ajutor clasei muncitorilor, eu atunci mă cred satisfăcut, cer numai să fie și realizat”;

„Ei bine D-lor, știe toată lumea că cel sătul nu crede la cel flămând. Votați, D-lor, cât mai repede. Celor care sunt chemați întotdeauna la muncă și pe câmpul de onoare să le dăm ajutor la nevoie. Am zis. Datori suntem să ținem socoteală de ei, am zis, și voi reveni”.

Cartea profesorului Gheorghe Nichifor despre Dincă Schileru - o legendă vie a Gorjului, din care am citat câteva vorbe ale țăranului nostru deputat, este scrisă în conformitate cu adevărul istoric, consultându-se documente de arhivăși o bibliografie exhaustivă, aducând un omagiu și o laudă performanței politice extraordinare vreme de nouă legislaturi în Parlamentul României, Dincă Schileru făcându-și auzită vocea de fiecare dată cu nădejdea izbânzii adevărului: „Voi cere, voi striga până dreptate se va face. Nu voi pregeta deloc în această privință de a nu-mi face datoria. Repet dar, d-lor deputați, ca să vă asociați cu mine în această dreaptă și legitimă cerere. Cer totodată să am un răspuns categoric de pe banca ministerială. Am zis”.

Dincă Schileru - într-adevăr un personaj de legendă care n-a pregetat nici o clipă câtă vreme a fost sănătos. Nepot al unuia dintre pandurii lui Tudor Vladimirescu, s-a născut în comuna Schela, plaiul Vulcan, județul Gorj la 6 noiembrie 1846 și prin căsătorie se stabilește din 1868 la Bâlteni unde, după o viață agitată și cu mari realizări în plan material, sfârșește la 3 iunie 1919, rămânând a-l moșteni cinci copii și mai bine de douăzeci de nepoți și de strănepoți. A știut să facă avere și a avut de tânăr mari ambiții politice, fiind de altfel doar un autodidact cu școală puțină, dar foarte curios din fire și cu un ascuțit simț pragmatic, ajungând în Gorj exponentul de cel mai mare succes al capitalismului rural de la sfârșitul sec. al XIX-lea și începutul sec. al XX-lea.

A luat în arendă și a cumpărat pământ cât a putut, a avut păduri, livezi și vii, a făcut negoț cu lemne, a avut cazane de țuică și crame cu vinuri bune, a crescut cai, vite mari și oi multe, a avut ateliere de haine schilerești din aba de cea mai bună calitate, a fost proprietar de mine de cărbuni la Schela și petrolist la Bâlteni, a avut cârciumi și s-a ocupat și cu cămătăria, din toate agonisind o avere de invidiat pentru timpurile pe care le-a petrecut numai într-o alergătură între Schela și Bâlteni, spre Filiași, Strehaia și Craiova, la Pitești și la București, peste munte în toată Transilvania și dincolo de hotare la Paris, la Londra și prințările nordice.

Peste tot pe unde a umblat a văzut și a învățat multe și dacă s-a putut a adus acasă lucruri de trebuință sau doar de suflet. A convins la Londra în Camera Comunelor și a adus investitori englezi pentru minele sale printr-o societate britanică și a primit chiar medalia de argint a Franței pentru exploatarea cărbunelui de la Schela. A fost consilier și vicepreședinte de județ și apoi deputat liberal al Colegiului III de Gorj, ales de câte ori și-a dorit, mai spre bătrânețe lăsând locul în parlament unui alt mare țăran – Dumitru Brezulescu de la Novaci. A fost o figură deosebită și o voce ascultată la București, i-a cunoscutși a pus țara la cale cu Iorga, Brătianu și Kogălniceanu sau cu regele Carol și Ferdinand, a avut prieteni buni și dușmani mulți.

A ținut cu el și cu țăranii lui, a construit școli și biserici, a făcut daruri și danii acestora, a lăsat urmașilor un nume, o avere și un… muzeu cuprinzând aproape o mie de piese, unele de mare valoare. A fost cineva.

„Superb bărbat. Și splendid oltean! Numai lipsa pistoalelor te oprea să te gândești că e un haiduc găzduit la numitul pe franțuzește Hotel Boulevard”.

Astăzi merită să-i fie păstrată amintirea și să-i fie ridicate statui. Măcar una…

Acum, în capitala noastră de județ, steaua lui Dincă Schileru strălucește în Amintire din strânsoarea caldarâmul de pe strada mare. Facem și azi de toate, câte se mai pot face, „după puteri, după puteri și după cunoștințe” – vorba personajului marelui scriitor.

- Noroc! – se auzi destul de limpede dinspre banca de lemn cu însemnele primăriei, vocea stinsă a uneia dintre cele 4-5 persoane ce participaseră la ceremonie.

Cu un țipăt de pasăre înjunghiată, ceasul din turla prefecturii părea să îndemne lumea pe la casele lor. Pe undeva, pe-aproape, se-auzeau lăutarii:

Cine-a fost o dată-n Gorj, of, of,of,…

Fost-a Tudor și Magheru

Și-a mai fost Dincă Schileru…

http://www.gorjnews.ro/

Russian FM Lavrov attends a meeting with Kazakhstan's FM Idrisov in Astana

 

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a lansat un atac dur, sâmbătă, la Moscova la adresa UE şi Statelor Unite, afirmând că ideologia orbeşte Europa şi acuzând Statele Unite că pretind conducerea globală fără să aibă o viziune pe termen lung, pe care o sacrifică periodic în interes electoral.

Rusia nu va rupe relaţiile cu Europa, dar nu se va întoarce pur şi simplu la situaţia de dinainte de criză, a declarat ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, în cadrul unei reuniuni la Moscova a Consiliului pentru politică externă şi internă, relatează Russia Today, în pagina electronică.

“UE este cel mai mare partener al nostru. Nimeni nu se va împuşca în picior şi nu va respinge cooperarea cu Europa, dar toată lumea înţelege că nu va mai fi aceeaşi situaţie”, a declarat Lavrov.

“Dar noi nu avem nevoie de ceea ce se întâmpla înainte. Situaţia era de genul «Rusia trebuie să facă aceasta şi aceasta», iar noi vrem să cooperăm de pe poziţii de egalitate”, a adăugat el.

Ministrul a subliniat că tensiunile dintre Rusia şi Occident s-au adunat cu mulţi ani înainte de izbucnirea crizei ucrainene. Acum europenii au decis să meargă pe principiul totul sau nimic şi să joace periculos cu Rusia. Dar cel puţin poziţiile au fost clarificate, a afirmat Lavrov.

“Liderii occidentali susţin public că sancţiunile (împotriva Rusiei) trebuie să afecteze economia acesteia şi să genereze proteste publice. Occidentul nu vrea să schimbe politicile Rusiei. Ei vor o schimbare de regim. Practic nimeni nu neagă acest lucru”, a adăugat el.

El a acuzat o “minoritate agresivă” din rândul ţărilor membre UE, mânată de interese ideologice, care urmăreşte să înşface puterea în estul Europei, în loc să se concentreze pe problemele serioase cu care se confruntă Europa din cauza revoltelor din Africa de Nord şi Orientul Mijlociu.

“Exportul unei astfel de ideologii, fie că este democratică sau comunistă sau de alt tip, nu va duce la nimic bun”, a avertizat el.

Ideologia împiedică europenii să vadă unele probleme, despre care Rusia crede că trebuie rezolvate, a adăugat Lavrov. De exemplu, oficialii UE sunt reticenţi în a discuta despre persecutarea creştinilor de către militanţi musulmani în Irak şi Siria sau în alte părţi, pentru că se tem că acest lucru va fi perceput ca încălcând principiul corectitudinii politice. Între timp, există o “creştinofobie” tot mai mare în lume, a declarat el.

“Majoritatea membrilor UE refuză să discute această problemă. Le este ruşine să o rostească, aşa cum le este ruşine să introducă o frază în Constituţia UE prin care să recunoască rădăcinile creştine ale Europei”, a afirmat Lavrov. “Dacă nu îţi aminteşti şi nu îţi respecţi rădăcinile şi tradiţiile, cum poţi respecta tradiţiile altora?”, a continuat ministrul rus.

Lavrov a acuzat Statele Unite pentru că pretind conducerea globală într-o perioadă în care atât resursele, cât şi calităţile lor de leadership sunt în declin. În special pentru că Washingtonul îşi armonizează tot mai mult politicile cu ciclurile electorale, în timp ce obiectivele pe termen lung sunt sacrificate pentru unele beneficii pe termen scurt şi pentru popularitate în rândul votanţilor.

“Noi nu putem accepta poziţia celor care ne spun: «Împăcaţi-vă cu aceasta. Toată lumea trebuie să sufere pentru că America are alegeri la fiecare doi ani şi nu trebuie să se facă nimic în legătură cu aceasta. Relaxaţi-vă şi acceptaţi situaţia ca atare». Nu merge. Noi nu o vom accepta pentru că miza este prea mare”, a adăugat Lavrov.

El a respins însă acuzaţiile potrivit cărora opoziţia Rusiei faţă de influenţa globală a Statelor Unite ar fi de fapt antiamericanism.

“Nu este vorba despre antiamericanism sau despre formarea vreunei coaliţii antiamericane. Este vorba despre dorinţa firească a unui număr tot mai mare de ţări de a-şi asigura interesele vitale şi de a face acest lucru aşa cum consideră că este corect, nu aşa cum li se spune de către o parte străină”, a afirmat el.

http://www.mediafax.ro/

Parintele-Arsenie-Boca-1

 

“Căsătoria nu este o aprindere de trupuri, ci este chip al unirii sufletului cu Dumnezeu – ridicati casatoria din desfranare” „Dumnezeu vesteşte acum pe oameni, ca toţi, de pretutindeni, să se pocăiască” (Fapte 17, 30). Adică să vină la viaţă curată, după învăţătura drept măritoare a Bisericii lui Hristos, iar când vremea le-o va cere, să le mărturisească cu preţul vieţii, netemându-se de moarte. În alt fel nu se poate ridica o stavilă pustiirii ce se întinde peste bieţii oameni. Iar ridicarea stavilei este ridicarea căsătoriei din desfrânare, la înălţimea de Taină, între cele 7 Sfinte Taine, tocmai ca oamenii să nu îngăduie într-însa mulţimea şerpăriilor fărădelegilor.

Iubirea desfrânării însă îi face pe oameni groşi la minte şi obraz şi nu înţeleg cinstea. De aceea, mugurii căsătoriei lor, copiii, îi dau pe părinţi cu capul de toţi pereţii şi prin purtările lor rele le azvârle cu copite în obraz; iar la rândul lor îndoit vor lua şi ei de la copiii lor. Lămurit că lucrurile nu merg bine! Nu fără înţeles „a fost chemat la nuntă şi Iisus, cu ucenicii Săi” (Ioan 2, 2), ci ca să pricepem că la nuntă se face prima minune dumnezeiască, spre bine. Numai după întocmirea căsătoriei după Hristos, care este mintea desăvârşită stăpână pe patimi, se pot scoate afară înclinările rele din fire şi să nu mai fie date moştenire în osteneli sporite din neam în neam şi să chinuiască pe oameni.

Căsătoria nu este o aprindere de trupuri, ci este chip al unirii sufletului cu Dumnezeu. Cine, în vremea noastră mai crede aşa? Căsătoria nu este numai o aprindere de trupuri, iar unde este numai atâta vine ura şi face vrajbă! Nunta este mai mult decât aceasta, este chip al unirii sufletului cu Dumnezeu. De aceea numai când cei doi soţi sunt uniţi cu sufletul în Dumnezeu, dăinuieşte şi unirea cea trupească şi aduce roade după Dumnezeu: copii curaţi, trăgători spre El.

O mare dizarmonie a CASATORIEI constă în faptul că instinctul bărbatului e în conflict cu instinctul femeii. Instinctul bărbatului vrea mereu femeia, ca prilej al descărcărilor sale genezice. Instinctul femeii însă e maternitatea. Copilului, până se desprinde de mamă, îi trebuie doi ani, deci, după rânduiala firii, trebuie să fie lăsată în pace. Deci, ce va face bărbatul? Sau îşi va perverti soţia, făcând-o să umble şi ea după plăcerea pătimaşă, căutând să scape de rostul firii sale, sau o va face criminală, punând-o să-şi ucidă în pântece fiinţa fără apărare, sau va practica scârba onaniei cu femeia sa (Facere 38, 9), păzind-o de rostul zămislirii, dar necinstind-o, cum nu se mai poate spune. Alţii recurg la sterilizare, alţii la aventuri, sau la lupanare. Un atare bărbat nu-şi va mântui soţia prin naşterea de fii (1 Timotei 2, 15), ci o va osândii cu ucigaşii şi curvarii, printre care şi el de asemenea va fi (Apocalipsă 21, 8). Prea puţini sunt bărbaţii care-şi stăpânesc instinctul iraţional, prin puterile raţionale ale sufletului, reglementându-l potrivit cu rostul său originar. Şi iarăşi, şi mai puţini sunt cei ce convertesc energia prin înfrânare, săltând sensul firii la rosturi mai presus de fire.

http://luminapentrucandeladinsuflet.wordpress.com/

anca postea

 

Dragii mei,

Dumnezeu să vă binecuvânteze! Dau slavă Domnului că există Biserica Ortodoxă, că existaţi şi voi!

M-am căsătorit de la 22 de ani şi aşa am vrut mereu! Aşa îmi învăţ şi copiii. Din păcate pentru mine, eu n-am ales cum trebuie. Provenită dintr-o familie în care tatăl dorea să fie ateu, n-am învăţat la timp învăţăturile ortodoxe, n-am ştiut şi n-am citit Sfinţii Părinţi, nici Biblia. Întotdeauna L-am avut pe Dumnezeu în suflet dar n-am ştiut cine este până la vârsta de 35 de ani!

De mică, foarte mică, L-am simţit şi am spus că este: natura – măreaţă, perfectă, sublimă sau zânele din poveşti, sau prietenul meu, un pitic imaginar sau omul – măreţ, geniu, capabil de sacrificiu, capabil de lucruri minunate (vezi geniile despre care se vorbea mult pe vremea mea, erau filme cu ele, cărţi minunate). Despre toate acestea eram fascinată, impresionată, le respectam, doream să fiu asemenea lor. Cu toate acestea căutam mereu. Credeam că bărbatul cu care mă voi mărita va fi Dumnezeu pentru mine. Am făcut bine că m-am măritat devreme, a fost rău că n-am înţeles cum s-o fac.

Am dat naştere la trei copii. Aş fi vrut oricât de mulţi! N-am mai avut cu cine! Acum, cei trei copii sunt destul de dezorientaţi. Aud de la mine cele spuse şi de dumneavoastră, dar aud de la toţi ceilalţi exact opusul. Este exact aşa cum aţi enumerat în lista de „motive care îi determină pe tineri să se căsătorească târziu”! Exact! „Păcatul din mintea ta este consecinţa harababurii din familia ta” – citat aproximativ din Părintele Cleopa. Ascult mult radio Trinitas. Prin el încerc să-i conving şi pe copiii mei despre aceste adevăruri pe care le propovăduiţi. Greu! Fata cea mare este deja pe calea greşită!

Vreau doar să vă încurajez să nu conteniţi niciodată propovăduind aceste lucruri! Este vital! Viaţa fiecăruia şi viaţa naţiunii depinde de acest lucru! Tinerii trebuie să se căsătorească de tineri, trebuie să fie curaţi în faţa altarului, trebuie să facă cununia religioasă, să se spovedească şi să se împărtăşească înainte de cununie, naşii asemenea, trebuie să lase copiii să vină în viaţa lor după cum rânduieşte Dumnezeu şi să nu intervină cu nimic… altfel fiecare persoană va muri (cel puţin sufleteşte şi duhovniceşte), fiecare neam se va pierde, iar România nu va mai avea români!

Aşadar, Dumnezeu să vă binecuvânteze! Nu conteniţi eforturile!

(Anca Postea)

http://www.ortodoxiatinerilor.ro/

În slăvita şi marea cetate Roma cea veche era un om slăvit şi de neam mare, cu numele Faust, care îşi trăgea neamul său din împăraţii Romei, cei de demult, avînd femeie cu numele Matilda care, de asemenea, era de neam împărătesc, fiind rudenia lui August şi a lui Tiberiu, cezarii Romei, pe care însuşi cezarul a dat-o lui Faust de soţie. Şi erau amîndoi necredincioşi, îndeletnicindu-se cu închinarea idolilor. Aceştia au născut mai întîi doi fii gemeni şi au numit pe unul Faust iar pe celălalt Faustinian. După aceea au născut şi pe al treilea fiu şi i-au pus numele Clement.

Faust, avea un frate cu obiceiul rău şi fără de ruşine, care, văzînd pe femeia fratelui său că era foarte frumoasă, s-a rănit cu frumuseţea ei şi voia să o amăgească spre desfrînare. Dar ea, fiind plină de înţelepciune, nu voia să-şi necinstească casa sa cea de bun neam, şi-l îndepărta în tot chipul de la sine pe acel desfrînat. Şi nevrînd a-l vădi pe el, nu spunea la nimeni despre aceasta, nici chiar bărbatului său, temîndu-se ca să nu iasă pentru dînşii veste rea în popor, şi să-şi facă de rîs casa.

Matilda, văzînd însă că nu poate în alt fel să scape de dînsul, de nu se va depărta de ochii şi vecinătatea lui, s-a gîndit la un lucru ca acesta, şi a zis odată către bărbatul ei: “Un vis minunat am avut în această noapte domnul meu. Am văzut un bărbat cinstit şi bătrîn ca unul dintre zei, zicînd către mine: Tu şi cei doi fii gemeni ai tăi de nu veţi ieşi din Roma vreo zece ani, cu moarte neaşteptată şi pierzătoare veţi muri împreună cu dînşii”.

Acestea auzind Faust, bărbatul ei, s-a înspăimîntat şi mult gîndindu-se la aceasta, a socotit să o trimită pe ea din Roma, undeva, împreună cu cei doi copii, vreo zece ani, căci zicea întru sine: “Mai bine este să trăiască iubita mea soţie împreună cu fiii mei, chiar şi în altă ţară străină, decît să moară aici de moarte grabnică şi neaşteptată”.

Deci, pregătind o corabie cu toate cele de trebuinţă, a trimis-o pe ea în ţara elinească, în cetatea Atena, împreună cu cei doi fii gemeni, Faust şi Faustinian, cu robi şi cu roabe şi cu multă avere; şi i-a poruncit ca, după ce va ajunge la Atena, să dea pe amîndoi copiii la învăţătura înţelepciunii elineşti. Aşa s-au despărţit unul de altul, cu nespusă jale şi cu multe lacrimi. Matilda împreună cu cei doi copii, intrînd în corabie, au pornit pe mare; iar Faust împreună cu fiul său cel mai tînăr, Clement, au rămas în Roma.

Mergînd Matilda cîteva zile pe mare, s-a ridicat o furtună cu valuri mari, iar corabia fiind dusă de vînt şi de valuri într-o ţară neştiută, s-a sfărîmat acolo la miezul nopţii, şi s-au înecat cu toţii. Iar Matilda, purtată de valuri, a fost aruncată pe o piatră într-un ostrov, în dreptul cetăţii ce se numea Antandros, care era în părţile Asiei, şi se tînguia nemîngîiată pentru fiii ei înecaţi, şi de supărarea aceasta mare voia să se arunce şi dînsa în mare. Dar văzînd-o goală, plîngînd foarte şi suspinînd cumplit, oamenilor de pe acolo li s-a făcut milă de dînsa şi ducînd-o în cetatea lor, au îmbrăcat-o. Şi venind la dînsa nişte femei iubitoare de străini, o mîngîiau şi îşi spuneau fiecare întîmplările cele rele, făcîndu-i oarecum mîngîiere în mîhnirea ei.

Iar una dintr-însele i-a povestit, zicînd: “Bărbatul meu era corăbier foarte tînăr şi s-a înecat în mare, iar eu am rămas văduvă tînără, şi mulţi voiau să mă ia în a doua căsătorie. Dar eu iubind pe bărbatul meu şi după moartea lui, am vrut a petrece întru văduvie. Deci, de voieşti să petreci împreună cu mine în casa mea, vom lucra amîndouă cu mîinile noastre şi ne vom hrăni. Matilda s-a învoit cu sfatul femeii şi, petrecînd în casa ei, se ostenea lucrînd cu mîinile şi cu aceasta cîştigîndu-şi hrana sa.

Deci a petrecut astfel douăzeci şi patru de ani. Iar fiii ei, Faust şi Faustinian, de asemenea după ce s-a sfărîmat corabia, din purtarea de grijă a lui Dumnezeu, s-au aflat vii; căci văzîndu-i nişte tîlhari de mare, ce se întîmplaseră atunci pe acolo, i-au luat pe dînşii în vasele lor, şi ducîndu-i în Cezareia lui Stratonic, i-au vîndut unei femei cu numele Iusta, care i-a crescut pe dînşii ca pe fiii ei şi i-a dat la învăţătura cărţii. Învăţînd ei toată înţelepciunea cea elinească, au auzit mărturisirea Evangheliei lui Hristos şi primind Sfîntul Botez, urmau Sfîntului Apostol Petru.

Iar Faust, tatăl lor, vieţuind în Roma cu Clement, nu ştia nimic de nevoia ce se întîmplase femeii sale şi copiilor lui. Şi trecînd un an, a trimis nişte slugi ale sale la Atena, ca să vadă cum petrece femeia sa şi copiii săi, trimiţîndu-le şi multe din cele de trebuinţă. Iar ei mergînd, nu s-au mai întors. În al treilea an s-a îngrijorat, pentru că nu avea nici o veste de la soţia sa şi de la copii, şi a trimis la Atena alte slugi cu cele de trebuinţă. Iar ei, mergînd acolo şi neaflînd pe nici unul dintre dînşii, s-au întors în al patrulea an şi au spus că nu au aflat nicidecum pe stăpîna lor în Atena, nici n-a auzit cineva de dînşii acolo, şi nici de urma lor nu s-a aflat.

Auzind acestea, Faust, a căzut în mare întristare, tînguindu-se cu amar. Şi, înconjurînd toate porturile Romei, întreba pe corăbieri dacă n-au văzut sau să fi auzit cineva de soţia sa şi de copiii săi. Sau dacă n-a aflat cineva măcar trupul femeii sale cu cei doi copii ai săi, la marginea mării. Dar nimic n-a putut afla de la cineva. Deci, pregătind o corabie şi luînd cîteva slugi şi avere, a pornit el însuşi în căutarea soţiei şi a iubiţilor săi fii. Iar pe Clement, fiul său cel mai tînăr, l-a lăsat cu celelalte slugi credincioase ca să înveţe carte. Şi a umblat mult prin toată lumea, pe mare şi pe uscat, căutînd mulţi ani pe soţia şi pe copiii săi, dar nu i-a găsit.

Deznădăjduindu-se de dînşii foarte, îi era mare jale de aceasta. Apoi, din pricina acestei supărări, nu a mai vrut să se întoarcă acasă, părîndu-i-se lucru cu nedreptate a se îndulci singur de bunătăţile acestei lumi, fără iubita sa soţie, de care avea mare dragoste pentru marea şi plina ei înţelegere şi înţelepciune.

Deci, lepădîndu-se de toată cinstea şi slava lumească, umbla prin ţări străine ca un sărac şi nu spunea nimănui cine este. Iar copilul Clement, venind în vîrsta desăvîrşită şi învăţînd bine învăţătura filosofiei şi, văzîndu-se lipsit de tatăl său şi de maica sa, era totdeauna mîhnit. Căci acum erau douăzeci şi patru de ani de cînd se dusese maica sa, iar de cînd plecase tatăl său de acasă erau douăzeci, şi, deznădăjduindu-se de viaţa lor, plîngea pentru dînşii ca pentru cei morţi. Încă îşi aducea aminte şi de sfîrşitul său, că o să moară şi nu ştie unde se va afla după moarte, socotind dacă mai este oare altă viaţă, după această puţină vreme, sau nu.

Aceasta gîndind, totdeauna îi erau ochii plini de lacrimi, şi nu voia să se mîngîie cu nici un fel de veselie lumească, ci totdeauna se arăta tulburat şi cu faţa posomorîtă, suspinînd greu. Apoi, auzind de venirea lui Hristos în lume, căuta să ştie despre aceasta mai cu adevărat.

După aceea i s-a întîmplat a vorbi cu un om cu bună credinţă, care a zis către dînsul că Fiul lui Dumnezeu a venit în Iudeea şi a propovăduit tuturor viaţa veşnică, de vor vieţui după voia Părintelui ceresc, ce L-a trimis pe El. Şi tuturor celor ce-L vor asculta, le-a făgăduit să le dea bunătăţile cele negrăite în veacul ce va să fie; iar cei ce se leapădă de Dînsul şi nu primesc învăţătura Lui vor fi munciţi în veci în focul gheenei.

Auzind Clement acestea, s-a aprins cu rîvnă nespusă ca să ştie mai cu adeverire despre Hristos şi despre învăţăturile lui. De aceea s-a gîndit să meargă în Iudeea unde se răspîndise buna vestire a lui Hristos. Deci, lăsînd casa sa cu mulţimile de averi, a plecat cu vreo cîteva slugi credincioase şi, luînd aur din destul, a intrat într-o corabie şi a pornit în părţile Iudeii. Dar făcîndu-se furtună pe mare, a fost dus în Alexandria, şi aflînd acolo pe Sfîntul Varnava, a ascultat cu plăcere învăţătura lui despre Hristos. Apoi a plutit în Cezareea lui Stratonic, unde a aflat pe Apostolul Petru şi, fiind botezat de dînsul, îi urma lui împreună cu ceilalţi ucenici, între care erau şi cei doi fraţi ai lui gemeni, Faust şi Faustinian. Însă nu-i cunoştea pe dînşii că-i sînt fraţi, nici ei nu-l puteau cunoaşte pe dînsul, de vreme ce foarte de mici se despărţiseră unii de alţii şi nu mai ţineau minte feţele unul altuia.

Mergînd Petru în Siria, a trimis înaintea sa pe Faust şi pe Faustinian, iar pe Clement l-a oprit lîngă sine şi, intrînd într-o corabie, a plutit pe mare şi înnoptînd apostolul îl întreba pe Clement despre neamul lui. Iar el i-a spus lui toate cu de-amănuntul, de ce neam bun este şi cum a plecat maica sa din Roma împreună cu doi copii, în urma unei vedenii pe care a avut-o în vis, şi cum, după patru ani, a plecat şi tatăl său spre căutarea ei şi nu s-a mai întors. Iar acum sînt douăzeci de ani de cînd nu aude de dînşii nimic şi i se pare că părinţii şi fraţii lui sînt morţi. Iar Petru s-a uimit auzind povestirea lui. Şi în acea vreme, din purtarea de grijă a lui Dumnezeu, a stat corabia în insula aceea în care era Matilda, maica lui Clement.

Deci au ieşit oarecare din corabie şi au mers în cetate să cumpere cele de trebuinţă şi a ieşit şi Sfîntul Petru; iar Clement a rămas în corabie. Mergînd Petru către cetate, a văzut pe bătrîna Matilda, şezînd lîngă poarta cetăţii cerînd milostenie, căci acum nu mai putea să se hrănească din osteneala ei, că-i slăbiseră mîinile. De aceea cerea milostenie şi cu aceasta se hrănea pe sine şi pe cealaltă bătrînă, care o primise pe ea în casa sa, şi care de asemeni slăbise şi zăcea acasă bolnavă.

Văzînd Sfîntul Apostol pe Matilda, a cunoscut-o cu duhul că este străină şi a întrebat-o despre patria sa. Iar ea, oftînd greu, a lăcrimat şi a zis: “O, amar mie străina, că nu este altă femeie în lumea aceasta mai nevoiaşă şi mai ticăloasă decît mine”. Iar Sfîntul Petru, văzînd-o pe ea lăcrimînd şi zicînd acestea, a început a o întreba mai cu dinadinsul, cine este şi de unde este. Şi a cunoscut-o pe dînsa şi a mîngîiat-o cu cuvintele, zicînd: “Eu ştiu pe fiul tău cel mai tînăr, Clement, şi se află acum chiar în părţile acestea”. Iar ea auzind despre fiul său, s-a făcut ca o moartă de spaimă şi de bucurie. Iar Petru luînd-o de mînă a ridicat-o de la pămînt şi i-a spus să meargă după el la corabie, zicîndu-i: “Nu te tulbura, bătrîno, că îndată vei şti cu adevărat despre fiul tău”.

Mergînd către corabie, le-a ieşit Clement întru întîmpinare, care, văzînd pe femeie urmînd lui Petru, se mira. Iar ea, uitîndu-se asupra lui Clement, a început a-l cunoaşte pe el după asemănarea feţei cu tatăl său şi a întrebat pe Petru: “Oare nu este acesta Clement, fiul meu?” Iar Petru a zis: “Acesta este”. Iar Matilda a căzut pe grumazii lui Clement, plîngînd. Clement, neştiind cine este acea femeie şi pentru ce plînge, o depărta pe ea de la sine. Iar Petru a zis către dînsul: “Nu depărta, fiule, pe aceea ce te-a născut pe tine”. Iar Clement, auzind aceasta, a lăcrimat şi a căzut la picioarele ei, sărutîndu-le şi plîngînd. Deci, li s-a făcut lor mare bucurie pentru aflarea şi cunoştinţa lor. Şi s-a rugat Sfîntul Petru pentru dînsa către Domnul şi i-a tămăduit mîinile, iar ea a rugat pe Sfîntul Apostol pentru tămăduirea bătrînei sale. Sfîntul Petru, mergînd în casa ei, a ridicat-o din patul durerii, apoi i-a dat Clement o mie de drahme, pentru hrana maicii sale.

După aceea, luînd pe maica sa împreună cu bătrîna cea vindecată, le-au dus în corabie şi au pornit pe apă. Atunci Matilda l-a întrebat fiul despre bărbatul ei Faust, şi auzind că a plecat spre căutarea ei şi de douăzeci de ani nu se aude nimic de dînsul, se tînguia cu amar ca după un mort, căci nu mai nădăjduia a fi el între cei vii. Apoi, ajungînd în Antandros, au lăsat corabia şi au început a călători pe uscat împreună cu Matilda şi cu bătrîna ei.

Sosind în Laodiceea, i-au întîmpinat pe ei Faust şi cu Faustinian, care merseseră acolo mai înainte de dînşii. Aceia au întrebat pe Clement: “Cine este femeia străină şi cu cealaltă bătrînă, care vin împreună cu voi?” Iar Clement a răspuns: “Este maica mea pe care am aflat-o în această ţară străină”. Deci, a început a le spune lor toate pe rînd, de cîtă vreme nu s-a văzut cu maica sa şi cum a plecat din casă împreună cu doi feciori gemeni. Iar ei, auzind acestea, au cunoscut că Clement este fratele lor, şi că aceea este maica lor, şi începînd a plînge de mare bucurie, au strigat: “Cu adevărat aceasta este maica noastră Matilda, şi acesta este fratele nostru Clement, că noi sîntem fraţii cei gemeni, Faust şi Faustinian, care am plecat din Roma împreună cu maica noastră”. Şi căzînd unul pe grumazul celuilalt au plîns mult, sărutîndu-se cu dragoste.

Atunci puteai vedea veselindu-se maica şi fiii săi, pentru că i-a văzut pe dînşii sănătoşi şi povesteau unul altuia, că, cu judecăţile lui Dumnezeu, s-au izbăvit de înec. Apoi preamăreau pe Dumnezeu, bucurîndu-se, şi numai de aceasta le era lor supărare, că nu ştiau nimic despre tatăl lor. După aceea au rugat pe Apostolul Petru să boteze pe maica lor. Deci a ieşit a doua zi la mare, foarte de dimineaţă, şi a botezat la un loc ascuns şi pe Matilda şi pe cealaltă bătrînă, în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfîntului Duh şi a trimis-o înaintea sa, ca să meargă cu fiii săi la gazdă.

Sfîntul Petru a mers apoi pe altă cale şi iată că era în cale un bătrîn cinstit, cărunt la barbă, dar cu haine proaste îmbrăcat, care aştepta pe Petru, căruia, făcîndu-i urare de dragoste, a zis: “Te văd pe tine om străin şi nu prost, chiar faţa ta te arată a fi un om cu bună pricepere, deci voiesc a vorbi puţin cu tine”. Iar Petru a zis: “Grăieşte, domnule, ce voieşti”. Şi a început a grăi omul acela astfel: “Te-am văzut acum făcînd rugăciune la un loc ascuns lîngă ţărm, şi luînd seamă în taină, m-am dus şi te-am aşteptat puţin aici, vrînd ca să-ţi spun că în deşert vă osteniţi, rugîndu-vă lui Dumnezeu; pentru că El nu este nici în cer nici în pămînt şi nu are nici un fel de purtare de grijă pentru noi, ci toate se fac după întîmplare. Deci, nu vă înşelaţi făcînd rugăciuni lui Dumnezeu, Care nu există”.

Sfîntul Petru, auzind aceste cuvinte ale lui, a zis: “Prin ce cunoşti acestea, că toate se fac nu după rînduiala lui Dumnezeu şi nici după purtarea de grijă a Lui, ci după întîmplare? Şi cu ce fel de dovadă adevereşti că nu există Dumnezeu? Şi dacă nu există Dumnezeu, apoi cine a făcut cerul şi l-a împodobit cu stele? Cine a întemeiat pămîntul şi l-a înfrumuseţat cu flori?”

Iar omul acela, oftînd din adîncul inimii a zis: “Eu, stăpîne, ştiu citirea stelelor şi am slujit zeilor cu atîta osîrdie ca nimeni altul şi am cunoscut că toate sînt înşelăciune, pentru că nu este nici un fel de Dumnezeu. Pentru că, de ar fi fost Dumnezeu în cer, ar fi auzit suspinul celor ce plîng şi ar fi luat aminte spre rugăciunea celor ce se roagă şi ar fi căutat spre amărăciunea inimii celor ce slăbesc de supărare. Ci de vreme ce nu este Cel ce ascultă, nici Cel ce mîngîie în supărări, de aici dar mă încredinţez că nu există Dumnezeu. Pentru că, de ar fi fost, m-ar fi auzit şi pe mine care m-am tînguit întru amărăciunea inimii.

Căci iată, precum mă vezi, stăpîne, de douăzeci de ani şi mai bine mă aflu în mare supărare, şi o, vai mie, cît de multe rugăciuni am făcut către toţi zeii! O, cît de multe lacrimi am vărsat şi nici un zeu nu m-a auzit şi a fost deşartă toată osteneala mea”. Iar Sfîntul Petru a zis: “Pentru aceasta n-ai fost auzit de atîta vreme, pentru că te-ai rugat la mulţi zei deşerţi şi mincinoşi; iar nu către Unul adevăratul Dumnezeu, în Care credem noi şi ne rugăm Lui”.

Sfîntul Petru, vorbind multă vreme cu omul acela şi întrebînd despre Dumnezeu, l-a cunoscut din povestirea lui, că el este Faust, tatăl lui Clement şi al fraţilor lui, şi bărbatul Matildei. Apoi a zis către dînsul că, de va crede întru Unul adevăratul Dumnezeu, Care a făcut cerul şi pămîntul, apoi îndată va vedea pe femeia şi pe fiii săi, întregi şi sănătoşi. Iar el a zis: “Au doar vor învia din morţi femeia mea şi copiii mei? Căci eu singur am cunoscut din citirea stelelor şi de la prea înţeleptul Anuvion, cititorul de stele, m-am încredinţat că femeia mea şi cei doi copii s-au înecat în mare”.

Sfîntul Petru l-a luat în gazdă la sine şi cînd a intrat Faust şi a văzut pe Matilda, s-a înspăimîntat; şi uitîndu-se la dînsa cu dinadinsul şi cu mirare, tăcea. Apoi a zis: “Ce minune este aceasta? Pe cine văd eu acum? Şi apropiindu-se mai mult, a strigat: “Cu adevărat aceasta este iubita mea soţie!” Şi îndată de bucurie amîndoi au plîns, încît nu puteau nici a grăi unul către celălalt, căci a cunoscut şi Matilda pe bărbatul său. Şi abia venindu-şi în fire, Matilda a putut zice: “O, preaiubitul meu Faust, dar cum te-ai aflat viu pînă acum? Pentru că eu am auzit că eşti mort”.

Atunci s-a făcut tuturor negrăită bucurie, căci s-au recunoscut soţii, asemenea şi fiii cu părinţii lor şi, îmbrăţişîndu-se plîngeau şi se bucurau, mulţumind lui Dumnezeu. Toţi cei care se întîmplaseră acolo, văzînd acestea, au plîns şi au mulţumit lui Dumnezeu. Atunci Faust, rugînd pe Apostolul, cerea Botezul, căci credea fără îndoială întru Unul adevăratul Dumnezeu. Şi, fiind botezat, înălţa lui Dumnezeu rugăciuni de mulţumire, cu lacrimi. Apoi s-au dus de acolo toţi în Antiohia.

Acolo, învăţînd credinţa lui Hristos, s-a înştiinţat ighemonul Antiohiei despre Faust, că este de neam împărătesc, şi despre femeia şi fiii lui, cum şi de întîmplarea lor. Şi îndată a trimis vestitori la Roma şi a spus cezarului toate cele despre dînşii. Iar cezarul a scris înapoi ighemonului ca degrabă, cu mare cinste să-i aducă la Roma. Făcîndu-se aceasta, cezarul s-a bucurat de întoarcerea lor şi, auzind toate cele ce li s-au întîmplat, a plîns mult.

Apoi au făcut ospăţ mare în acea zi şi i-a cinstit foarte, iar a doua zi le-a dat bogăţie multă, robi şi roabe, şi i-au adus în slavă mare şi au fost cinstiţi de toţi.

De atunci vieţuiau în foarte bună credinţă, dînd milostenie multă la săraci, şi au petrecut în acea bună stare vreme îndelungată şi în bătrîneţi bune. Apoi împărţind toate, celor ce le trebuia ajutor, s-au dus către Domnul. Iar fiii lor au rămas îndeletnicindu-se în apostoleştile învăţături, căci acum venise şi Sfîntul Petru în Roma. Iar mai vîrtos fericitul Clement era ucenic nedespărţit al Sfîntului Petru şi părtaş al tuturor căilor, ostenelilor şi răbdărilor lui pentru Hristos şi propovăduitor al bunei Lui vestiri. Apoi l-a aşezat Sfîntul Petru ca episcop al Romei, mai înainte de răstignirea sa de către Nero.

După aceea, Sfîntul Petru sfîrşindu-se, după episcopul Lin şi după episcopul Clit a urmat Clement, care îndrepta bine corabia lui Hristos prin mijlocul viforului şi al învăluirii, fiind tulburată pe acea vreme de chinuitori. Deci, Clement păştea turma lui Hristos cu multă osteneală şi răbdare, fiind înconjurat pretutindeni de cumpliţi chinuitori, ca de nişte lei ce răcnesc şi ca de nişte lupi ce răpesc, care căutau să înghită şi să piardă credinţa creştinească. Şi, fiind în atîtea nevoi şi prigoniri, nu înceta a se îngriji cu multă sîrguinţă de mîntuirea sufletelor omeneşti.

Astfel, a întors la Hristos mulţime de popor necredincios, nu numai din poporul cel de jos, ci şi din palatele împărăteşti, pe mulţi din cei de neam mare şi slăviţi, între care era şi un oarecare Sisinie şi mulţi din rudeniile împăratului Nerva. Deci, atît se ostenea întru bunăvestirea lui Hristos, încît odată, în ziua Paştilor, a botezat în mărturisirea Treimii patru sute douăzeci şi patru de oameni, care erau toţi de neam mare. Pe Domnila, nepoata sa, care era logodnica lui Avrilian, fiul antipatului celui dintîi al Romei, a sfinţit-o spre păzirea fecioriei sale şi a împărţit Roma la şapte grabnici scriitori, ca să scrie faptele sfinţilor mucenici, care erau omorîţi atunci pentru Hristos.

Dar cînd cu învăţătura sa, cu ostenelile, cu facerea minunilor şi cu felul vieţii sale plină de fapte bune, înmulţea Biserica lui Hristos, atunci a ridicat diavolul vrăjmaşi, pe Torcutian comitele, care, văzînd mulţimea cea nenumărată a celor ce crezuseră în Hristos prin învăţătura lui Clement, a învăţat pe unii din popor să se scoale cu vrajbă asupra lui Clement şi asupra credincioşilor creştini.

În acea vreme stăpînea în cetatea Romei, Mamertin, eparhul şi s-a făcut tulburare în poporul Romei pentru Clement. Şi, mergînd cei ce ridicară tulburarea la eparh, începînd a cleveti împotriva lui Clement, ziceau: “Pînă cînd va defăima acesta pe zeii noştri?” Iar alţii grăiau împotrivă, apărînd pe Clement şi zicînd: “Dar ce rău a făcut omul acesta? Sau ce bine n-a făcut? Căci pe fiecare bolnav care-l cerceta l-a făcut sănătos şi oricine are supărări şi aleargă la dînsul dobîndeşte mîngîiere, nefăcînd supărare nimănui, ci multe faceri de bine a arătat tuturor”.

Alţii, fiind aprinşi cu duhul vrăjmaşului, strigau: “Toate acestea făcîndu-le cu farmece, dezrădăcinează slujbele zeilor noştri. Pe Jupiter nu-l mărturiseşte a fi dumnezeu, iar pe Heracle păzitorul nostru îl numeşte duh necurat. Despre cinstita Afrodita spune că a fost desfrînată, iar Vesta cea mare zice că va fi arsă cu foc; asemenea şi pe cinstita Atena, pe Artemida, pe Hermes, pe Cronos şi toate numele zeilor noştri şi capiştele lor cu ocări le necinsteşte. Deci, sau să jertfească zeilor noştri, sau să fie omorît”.

Iar Mamertin, eparhul cetăţii, nerăbdînd gîlceava şi tulburarea poporului, a poruncit să aducă la sine pe Sfîntul Clement şi a început a grăi către dînsul: “Din rădăcină de neam bun ai ieşit, precum mărturiseşte despre tine toată mulţimea Romei, dar te-ai înşelat şi pentru aceasta nu poate mulţimea să te rabde şi să tacă. Căci nu ştie pe care dumnezeu cinsteşti, nici pe Acela ce se zice Hristos, Care este potrivnic zeilor noştri. Deci, se cade ţie să lepezi toată înşelăciunea şi rătăcirea de bună voie şi să te închini zeilor, cărora, după obicei, ne închinăm toţi”.

Sfîntul Clement a răspuns: “Rog mintea ta cea bună ca să iei seamă la răspunsul meu şi nu la graiurile rele ale poporului celui nepedepsit şi care gîlceveşte asupra mea în deşert. Căci deşi vorbesc mulţi asupra noastră, însă nu pot să ia de la noi ceea ce sîntem, fiindcă noi sîntem oameni cu minte şi înţelepţi, iar ei sînt fără de pricepere. Ei vorbesc fără de socoteală asupra lucrului cel bun, şi totdeauna tulburările şi gîlcevile dintre cei nepedepsiţi, s-au obişnuit a ieşi. Drept aceea, porunceşte-le mai întîi să tacă şi, făcîndu-se linişte, să grăiască omul cel priceput, cu socoteală, pentru mîntuirea sa şi să caute pe adevăratul Dumnezeu, Căruia are să se închine cu credinţă”.

Acestea şi mai multe grăind sfîntul, n-a aflat eparhul vină într-însul şi a trimis la împăratul Traian, vestindu-l despre Clement, că s-a sculat poporul asupra lui pentru zei, şi nu încetează a striga, însă nu se află asupra lui nici o mărturisire vrednică de crezut. Iar împăratul Traian a scris eparhului ca “Clement, ori să jertfească zeilor, sau să fie trimis la surghiun într-o cetate pustie în hotarele Hersonului”.

Un răspuns ca acesta al împăratului văzînd Mamertin, i-a părut rău de Clement şi-l ruga să nu-şi aleagă de bună voie acel surghiun, ci să aducă jertfă zeilor şi va fi scăpat de o osîndire ca aceea. Iar sfîntul îi spunea eparhului că el nu se teme de acea izgonire, ci mai vîrtos se bucură de dînsa. Şi atîta dar a dat Dumnezeu Sfîntului Clement, încît s-a umilit eparhul de cuvintele lui şi a plîns pentru dînsul, spunînd: “Dumnezeul căruia Îi slujeşti tu cu toată inima să-ţi ajute în această izgonire la care eşti osîndit”. Şi pregătind o corabie şi dîndu-i toate cele de trebuinţă, l-a trimis. Şi au mers mulţi din cei binecredincioşi la surghiun împreună cu Sfîntul Clement, voind mai bine să rabde izgonire împreună cu păstorul şi învăţătorul lor, decît a vieţui fără dînsul şi fără învăţătura lui cea sfîntă.

Ajungînd sfîntul la locul la care era osîndit în surghiun, a aflat acolo mai mult de două mii de creştini, care erau osîndiţi să taie piatră în munţii aceia. Deci şi el a fost rînduit împreună cu dînşii la lucrul acela. Iar creştinii, văzînd pe Sfîntul Clement, toţi cu un suflet, cu lacrimi şi cu suspine, apropiindu-se de dînsul, ziceau: “Roagă-te pentru noi, arhiereule, ca să ne arătăm vrednici făgăduinţei lui Hristos”. Iar Sfîntul a zis: “Nu sînt vrednic unui dar ca acesta al Stăpînului meu, ca să mă învrednicească a fi părtaş cununii voastre”. Apoi îi mîngîia şi-i întărea cu cuvintele sale folositoare.

Înştiinţîndu-se Sfîntul de la dînşii că au mare lipsă de apă, pentru că de la şase stadii îşi aduceau în spate apă, a zis către dînşii: “Să ne rugăm Domnului nostru Iisus Hristos să deschidă mărturisitorilor Lui izvor de apă vie, precum a deschis în pustie lui Israel, fiind însetat, cînd Moise a lovit piatra şi a curs apă, pentru ca, cu darul Lui fiind răcoriţi, să ne bucurăm”.

Şi au început toţi a se ruga. Apoi, săvîrşindu-se rugăciunea, Sfîntul Clement a văzut un miel stînd pe loc care ridica piciorul drept, ca şi cum ar fi arătat locul. Iar Sfîntul Clement, cunoscînd că este Domnul, Cel ce se arată, pe Care nimeni nu-L vedea decît numai el, s-a dus la locul acela şi a zis: “În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfîntului Duh, săpaţi în locul acesta”. Şi stînd împrejur, au început a săpa cu casmale şi n-au aflat nimic, pentru că n-au nimerit locul acela în care stătuse mielul.

După aceasta Sfîntul Clement a luat o casma mică şi a început a săpa în locul acela în care stătuseră picioarele mielului şi îndată a izvorît apă foarte limpede şi dulce şi s-a făcut din acel izvor un rîu mare. Atunci s-au bucurat toţi, iar Sfîntul Clement a zis: “Pornirile rîurilor înveselesc cetatea lui Dumnezeu”. Şi a ieşit vestea de acea minune prin toată partea aceea, încît alergau acolo popoarele de prin toate cetăţile şi satele din jur, şi văzînd rîul care izvora cu minune, mai presus de nădejde prin rugăciunile sfîntului şi auzind învăţătura lui, credeau în Hristos şi se botezau de către Sfîntul Clement în acea apă.

Apoi atîta mulţime de popor necredincios alerga la Sfîntul şi se întorcea la credinţă, încît în toate zilele se botezau cîte cinci sute şi mai mult de suflete. Şi atît s-au înmulţit într-un an credincioşii, încît s-au zidit şaptezeci şi cinci de biserici şi au sfărîmat toţi idolii şi toate capiştele în toată partea aceea, pentru că toată ţara aceea a primit sfînta credinţă.

Înştiinţîndu-se despre aceasta Traian cezarul, că mulţime de popor fără număr a crezut în Hristos, îndată a trimis în acea parte pe un ighemon cu numele Afidian, care, venind, a omorît pe mulţi creştini, cu felurite chinuri. Apoi, văzînd că, cu bucurie alergau toţi la chinuri pentru Hristos, n-a vrut mai mult să piardă poporul, numai pe Sfîntul Clement a început a-l sili să aducă jertfă. Şi aflîndu-l pe el neplecat în credinţă şi stînd tare în Domnul, a poruncit să-l pună într-o luntre şi să-l ducă în mijlocul mării, apoi acolo legîndu-i de gît o ancoră de corabie, să-l arunce în adînc şi să-l înece, pentru ca să nu mai afle creştinii trupul lui.

Aceasta făcîndu-se, stăteau credincioşii pe mal, privind la înecarea Sfîntului, tînguindu-se pentru dînsul cu mare plîngere. După aceea doi din ucenicii lui, care erau mai credincioşi, anume Cornelie şi Fiv, au zis către toţi creştinii: “Să ne rugăm toţi cu un suflet, ca să ne arate nouă Domnul, cinstitul trup al mucenicului”. Rugîndu-se poporul, s-a depărtat marea de trei mile de loc, iar poporul mergînd pe uscat, precum odinioară Israelitenii prin Marea Roşie, au aflat o casă de marmură în chipul bisericii, făcută de Dumnezeu.

Acolo zăcea trupul Sfîntului şi ancora cu care fusese înecat era aproape de dînsul. Şi vrînd credincioşii să ia de acolo cinstitul şi sfîntul trup al mucenicului, s-a făcut descoperire ucenicilor lui, celor mai sus pomeniţi, să lase să fie acolo trupul Sfîntului; căci în tot anul la pomenirea lui, tot aşa se va depărta marea şapte zile, dînd cale celor ce vor vrea să vină la închinăciune. Deci s-a făcut acea minune mulţi ani de la împărăţia lui Traian, pînă la împărăţia lui Nichifor, împăratul grec. Şi multe şi nespuse minuni se săvîrşeau prin rugăciunile Sfîntului, pentru că proslăvea Dumnezeu pe plăcutul Său.

Odinioară, depărtîndu-se marea după obicei la pomenirea Sfîntului, şi venind mulţime de popor la moaştele lui, s-a întîmplat de a rămas acolo un copil mic, pentru că uitîndu-l părinţii lui în biserică au ieşit. Şi îndată a început marea a se întoarce şi a acoperi biserica, şi se sîrguia fiecare a ieşi mai degrabă ca să nu-i acopere apa. Atunci au ieşit degrabă şi părinţii copilului cel rămas în biserică, părîndu-li-se că şi copilul lor a ieşit împreună cu ceilalţi din popor. Deci, căutînd într-o parte şi în alta, nu l-au văzut pe el şi căutîndu-l prin poporul cel ce ieşise nu l-au aflat. Acum nu era cu putinţă a se mai întoarce înapoi, pentru că marea acoperise biserica. Deci, plîngeau părinţii nemîngîiaţi pentru dînsul şi s-au dus la casa lor, tînguindu-se.

Iar în anul următor, iarăşi depărtîndu-se marea, au venit părinţii copilului după obicei, la închinarea Sfîntului şi, intrînd în biserică, au aflat pe copil viu şi sănătos, şezînd lîngă racla Sfîntului, şi luîndu-l cu nespusă bucurie, îl întrebau cum s-a păzit viu. Iar copilul, arătînd cu degetul racla Sfîntului mucenic, zicea: “Acesta m-a păzit pe mine viu şi m-a hrănit, şi toată înfricoşarea mării a izgonit-o de la mine”. Atunci s-a făcut mare bucurie părinţilor lui, şi la tot poporul, care venise la praznic, de acea minune mare şi preamăreau toţi pe Dumnezeu şi pe Sfîntul mucenic. Apoi s-au întors părinţii cu bucurie întru ale lor, avînd pe fiul lor viu şi sănătos.

În vremea împărăţiei lui Nichifor, împăratul grec, care a fost după Irina, maica lui Constantin, sosind pomenirea Sfîntului Clement, nu s-a îndepărtat marea ca în toţi anii cei ce trecuseră, şi a fost aşa pînă la cincizeci de ani şi mai bine. Iar cînd a fost Fericitul Gheorghe episcop în Herson, foarte s-a mîhnit el de aceasta, căci nu se îndepărtează marea, şi moaştele unui sfînt ca acela şi plăcut al lui Dumnezeu sînt acoperite cu apă, ca sub un obroc. În zilele lui au venit din Constantinopol în Herson doi învăţători filosofi, Metodie şi Constantin, care s-a numit mai pe urmă Chiril, şi mergeau la Cazari, la propovăduire.

Aceştia, întrebînd de moaştele Sfîntului Clement şi înştiinţîndu-se că sînt în mare, au îndemnat pe episcopul Gheorghe spre căutarea lor, ca să se sîrguiască să afle acea comoară duhovnicească. Iar episcopul Gheorghe, fiind îndemnat la acestea de acei învăţători, a mers mai întîi la Constantinopol ca să vestească despre aceea pe împăratul Mihail al treilea, care era feciorul lui Teofil, şi împărăţea cu fericita sa maică Teodora; asemenea şi pe preasfinţitul patriarh Ignatie, care păstorea Biserica după Sfîntul Metodie. Iar împăratul şi cu patriarhul au trimis împreună cu dînsul bărbaţi cinstiţi şi pe tot clerul Sfintei Sofii.

Venind ei în Herson, s-a adunat împreună cu Metodie şi cu Constantin tot poporul cel credincios, şi au mers la marginea mării cu psalmi şi cu cîntări, vrînd să cîştige comoara cea dorită, dar nu s-a îndepărtat marea. Şi apunînd soarele, au şezut în corabie, iar la miezul nopţii a strălucit o lumină din mare şi s-a arătat mai întîi capul, apoi moaştele sfîntului au ieşit din apă. După aceea luîndu-le arhiereul, le-a dus în corabie şi ducîndu-le în cetate cu cinste, le-a aşezat în biserica Sfinţilor Apostoli. Şi, începînd Sfînta Liturghie, multe minuni s-au făcut. Orbii au văzut, şchiopii şi cei cu tot felul de boli s-au făcut sănătoşi, şi dracii s-au izgonit din oameni, prin rugăciunile Sfîntului Clement şi cu darul Domnului nostru Iisus Hristos, a Cărui slavă este în veci. Amin.

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 393 other followers