Feeds:
Articole
Comentarii

kiss-csaba

 

De trei ani de zile fac de ras serviciile secrete ale Romaniei, ii fotografiez ca pe ultimii papagali de la jumatate de metru in timp ce ies pe strada sa ma fileze, o armata de burtosi cretini din Ministerul de Interne, implicati in crima organizata, au fost pusi in cur de un singur om: sunt vai soarta lor, nu au niciun fel de pregatire!

Sa va intre adanc in cap: eu, administratorul principal al blogului „DeVeghePatriei”, ma pis pe toata mafia jidaneasca din lume si pe Mossadul din Israel! Daca erau barbati adevarati ma omorau pana la ora aceasta, asa sunt niste gaini proaste si lesinate de frica!

La mine in tara fac cum vreau eu, spun ce vreau eu, si pana in ultima clipa a vietii voi lupta ca aceasta tara sa fie scoasa de sub jugul mafiei jidanesti din Statele Unite si Israel! Ministerul de Interne din Romania, sclavii mafiei jidanesti din Statele Unite si Israel!

https://deveghepatriei.wordpress.com/2016/06/26/radu-cap-de-porc-ioanid-si-bolnavul-psihic-alexandru-florian-in-vizita-la-idiotul-agramat-petre-toba-cocalarii-interlopi-si-burtosi-din-ministerul-de-interne-sclavii-cu-acte-ai-mafiei-jidanesti/

 

Traiasca Legiunea si Capitanul Codreanu!

 

Capitanul-Miscarii-Legionare-Cornezliu-Zelea-Codreanu_apologeticum.ro_-724x1024

6

 

Radu „Cap de Porc” Ioanid si cocalarii interlopi din Ministerul de Interne!

https://deveghepatriei.wordpress.com/2016/06/26/radu-cap-de-porc-ioanid-si-bolnavul-psihic-alexandru-florian-in-vizita-la-idiotul-agramat-petre-toba-cocalarii-interlopi-si-burtosi-din-ministerul-de-interne-sclavii-cu-acte-ai-mafiei-jidanesti/

 

Ioanid Cap de Porc

petre_toba_30753600

 

 

Politia Romana, in timpul serviciului, mananca prin boscheti! Educatie facuta de militianul agramat, Petre Toba!

https://deveghepatriei.wordpress.com/2016/03/02/asta-fac-politistii-din-romania-in-timpul-serviciului-mananca-shaorma-prin-boscheti-ii-platiti-din-banii-dumneavoastra-pe-acesti-cocalari-cu-burta-lasata-peste-cureaua-pantalonilor/

 

Serviciile secrete ale Romaniei, sclavii cu acte ai jidanilor din Israel si America, nu sunt in stare sa fileze un singur om! Ofiteri SRI, fotografiati de la jumatate de metru in timp ce ma filau!

https://deveghepatriei.wordpress.com/2016/03/11/angajatii-serviciului-roman-de-informatii-in-timp-ce-ma-filau-pe-strada-in-astia-sa-am-incredere-priviti-fete-de-securisti-din-1950-s-au-schimbat-cu-ceva-nu-doar-ca-acum-sunt-sclavii-statelor-u/

Ioanid Cap de Porc

 

Astăzi, ministrul afacerilor interne, Petre Tobă, l-a primit la sediul Ministerului Afacerilor Interne pe Radu Ioanid, director în cadrul Muzeului Memorial al Holocaustului din Washington, întâlnirea constituind un bun prilej pentru a evalua stadiul implementării Protocolului dintre Arhivele Naționale și muzeul din SUA, precum și pentru a studia noi oportunități de colaborare între cele două instituții.

Tobă a subliniat întreaga disponibilitate pentru a identifica noi modalități de cooperare, inclusiv prin organizarea unor sesiuni de pregătire pentru reprezentanții MAI despre Holocaust, precum și despre prevenirea și combaterea  oricăror forme de antisemitism. Ioanid a adresat mulțumiri pentru colaborarea solidă pe care o are cu reprezentanții Arhivelor Naționale, apreciind că arhiva reprezintă memoria colectivă  a unei națiuni. La întâlnire au mai fost prezenți reprezentanți ai Ambasadei SUA la București și Alexandru Florian, director al Institutului Național pentru Studierea Holocaustului în România ”Elie Wiesel”.

http://m.ziuaconstanta.ro/diverse/stiri-calde/toba-l-a-primit-pe-directorul-in-cadrul-muzeului-memorial-al-holocaustului-din-washington-598076.html.html#.V28dTuuLTDd

 

Jidanii Mossad

Anarho-Nationalism

 

Originile IRA se afundă în zorii obscuri, ai sfârşitului de secol XIX, când norii şovăielnici ai unei Irlande blestemate în hora istoriei, purtau mirosul puternic al sângelui revoluţionar. Din societăţi secrete, binecuvântate de zelul naţional al sfârşitului de veac, se nasc acele frăţii (Frăţia Republicanilor Irlandezi) ori asociaţiile militanţilor agrarieni irlandezi (Apărătorii; Ribbonmen) ce încearcă să trezească un puls naţional irlandez atât de încercat în cursul istoriei.

Amurgul secolului XIX trezit în dimineaţa rece a noului veac tocmai brumat va consfinţi trecerea la acţiune…

Numărul suporterilor Ligii Pământului Irlandez creştea considerabil, din SUA diaspora trimitea tot mai mulţi bani cauzei republicane. „Frăţia Feniană din America îşi va forma propriile regimente paramilitare pe care le va numi IRA” (este prima consemnare a acronimului IRA). Termenul s-a răspândit în timpul luptelor pentru independenţa Irlandei 1919 – 1921.

În 1914 Europa îşi „reintra” în matcă, respectându-şi „tradiţia” seculară de spaţiu predestinat violenţei politice. Irlandezii vor negocia cu guvernul din Londra, participarea lor la luptele de pe continent. 20.000 de irlandezi conduşi de John Redmond, liderul Partidului Parlamentar Irlandez, au acceptat să lupte sub coroana reginei în schimbul promisiunii că vor primii statutul de autonomie politică.12.000 de membrii ai mişcării Irlandezii Voluntari vor refuza să lupte în primul război mondial. Atitudinea lor a fost explicată şi prin atitudinea liderului lor Eoin MacNeill. Acesta plănuia în secret o revoltă a irlandezilor, considerând că datorită războiului, riposta britanică va fi una slabă. Revolta a izbucnit în 1916, de sărbătoarea paştelui, răsculaţii citind o proclamaţie prin care declarau independenţa Irlandei.

Guvernul din Londra va aloca o forţă însemnată pentru a dispera rebeliunea. 16.000 militari sunt trimişi în insulă. Acţiunea rebelilor nu a fost populară în rândurile compatrioţilor irlandezi din aceea vreme. De abia peste ani, acţiunea lor fiind glorificată.

Partidul Sinn Fein a fost greşit acreditat ca iniţiator al acestor evenimente. Conducerea partidului a fost preluată de supravieţuitorii rebeliunii după un an, în 1917 şi nu a avut decât o contribuţie izolată în timpul rebeliunii din 1916.

În perioada 1916 – 1918, partidele Sinn Fein şi Parlamentar Irlandez s-au luptat pentru a câştiga încrederea electoratului fidel, irlandez. În 1918 Sinn Fein obţine multe mandate în legislativul englez, pe care îl părăseşte pentru a-şi forma propriul legislativ, Dail-ul, declarând totodată independenţa Republicii Irlanda.

Voluntarii Irlandezi în număr de circa 100.000 îşi vor schimba numele în IRA. Sinn Fein va prelua reprezentativitatea politică a IRA în Dail. Partidul era condus de Eamon de Valera.

Convenţia IRA ţinută la Dublin în 1917, va hotărî structura grupului cât şi conducătorii ei: Comitetul Executiv Naţional al IRA era compus din reprezentanţii provinciilor şi un număr de directori de departamente. Michael Collins (director departamentul organizare), Diarmuid Lynch (director departament comunicaţii), Michael Staines (director departament aprovizionare), Dory O`Connor (director departament tehnică). Sean McGarry era numit Secretar General.

Membrii Comitetului Executiv Naţional pe regiuni al IRA erau: M.W. O`Reilly (Dublin), Austin Stack (Kerry), Con Collins (Limerick), Sean MacEntee (Belfast), Joe 0`Dohertz (Donegal), Paul Galligan (Cavan), Eoin O`Duffy (Monaghan), Seamus Dayle (WexFord), Peadar Bracken (Offaly), Larry Zardner (Galway), Dick Walsh (Mayo) şi alţi membrii din Connacht.

Din 26 membrii ai Comitetului Executiv Naţional al IRA, 6 erau şi membrii în Sinn Fein. Liderul Irish Republican Army, Eamon de Valera era şi liderul Sinn Fein.

Prima întrunire a Dail-ului irlandez, se va desfăşura în Casa Mansion din Dublin. Legislativul va numi primul-ministru (Priomh Aire), în persoana lui Cathal Brugha. În acest interval, IRA nu se abătea de la violenţele politice asasinând ofiţerii britanici sau oficialii loialişti.

Lupta dintre IRA şi forţele britanice între anii 1919 – iulie 1921 a rămas în istoriografie sub denumirea: Războiul de Independenţă. Datorită diferendelor dintre directorul de organizare al IRA Collins şi primul-ministru Brugha, Dail-ul nu s-a solidarizat cu acţiunile IRA de abia la sfârşitul războiului în aprilie 1921.

IRA a fost condusă în timpul războiului de Collins şi Richard Mulcahy, organizaţia suferind cele mai multe pierderi în intervalul noiembrie 1920 – iulie 1921. Campania IRA împotriva forţelor britanice s-a desfăşurat în trei etape:

– În 1919, se reorganizează Voluntarii Irlandezi într-o armată ce trebuia să practice gherila. De organizarea a celor 15.000 de voluntari care au luptat în războiul civil s-a ocupat Ernie O`Malley. Collins a organizat echipele morţii (unităţi asasine) din Dublin ce aveau menirea să ucidă cât mai mulţi poliţişti şi militari britanici.

– Din 1920 au crescut în intensitate atentatele IRA împotriva poliţiei. Radicalii irlandezi au atacat barăcile poliţiei, distrugând 16 barăci şi avariind alte 29. Guvernul din Londra va decreta Legea Marţială, permiţând executarea membrilor IRA prinşi de autorităţile britanice. Englezii vor trimite în insulă celebrii Black and Tans, divizii auxiliare şi personal militar englez.

– Ultima etapă(august 1920 – iulie 1921), cea mai sângeroasă din întregul război a dus aproape la distrugerea IRA. Numeroşi radicali irlandezi sunt arestaţi, iar cei liberi erau hăituiţi în insulă de trupele britanice.

Războiul civil a fost concentrat în zona viitoarei capitale, Dublin şi în sudul provinciei Munster. În această zonă, IRA a raportat succese, împotriva trupelor britanice. Unitatea lui Tom Barry a ucis 17 auxiliari într-o ambuscadă în Kilmicheal – WestCork, noiembrie 1920. Oamenii lui Liam Lynch vor ucide la rândule 13 soldaţi britanici lângă Millstreet în 1921. Nici brigada lui Oscar Traynor din Dublin nu s-a lăsat mai prejos trecându-şi în cont numeroase victime.

În Irlanda de Nord şi zona Belfastului, IRA s-a limitat în a apăra catolicii de agresiunile protestante şi de intervenţia uneori brutală a forţelor militare engleze.

La sfârşitul războiului civil în iulie 1921, IRA mai deţinea foarte puţin armament tentativele de a importa arme din Italia şi SUA eşuând. Peste 5000 de membrii IRA au fost arestaţi iar 500 au murit în cursul luptelor. Trupele Black and Tans recunoscute pentru duritatea lor au ucis mulţi irlandezi prin metode brutale. Acţiunile lor nu se limitau doar la ucideri ci şi la inducerea unui sentiment de teroare în rândul comunităţii catolice: ardeau casele oamenilor de afaceri sau simplilor cetăţeni simpatizanţi ai IRA.

Războiul civil a însemnat un cumul de atrocităţi, provocate de ambele părţi lăsând sute de familii fără bărbaţi ori veterani chinuiţi de trauma luptelor ori a incapacităţii fizice.

Tratatul Anglo – Irlandez ce a reprezentat recunoaşterea independenţei Irlandei (fără comitatele din nord) a fost semnat în 1921. Liderul IRA Michael Collins, a negociat tratatul cu autorităţile britanice. În cartierul general IRA, 9 membrii se declarau în favoarea tratatului iar 4 îl respingeau considerând ruşinoasă abandonarea provincilor din nord.

În cele din urmă principiul majorităţii este respectat iar Tratatul va fi recunoscut de IRA. În 16 ianuarie 1922 două divizii conduse de Ernie O`Malley nu mai recunosc tratatul sfidând autoritatea conducerii IRA, ce ratificase acordul. Disensiunile se vor adânci din februarie 1922 când unitatea lui Liam Forde nu mai recunoaşte autoritatea IRA şi nici Tratatul Anglo – Irlandez. Evenimentele s-au precipitat şi mai mult după marginalizarea lui Richard Mulcahy şi Eoin O`Duffy în IRA1.

În 2 aprilie 1922, conducerea IRA reafirmă suportul pentru guvern şi tratatul semnat cu autorităţile de pe Tamisa.

Datorită disensiunilor interne ale IRA, în perioada 1922 – 1923 va izbucnit un război civil în întreaga Irlandă. Astfel, cei ce susţineau tratatului se vor alătura lui Collins şi Mulcahy şi vor crea Armata Naţională Irlandeză. Aceasta se baza pe un efectiv de 7000 – 8000 de foşti Voluntari, urmând a se lupta cu tabăra anti-tratat ce se bucura de sprijinul a circa 15.000 membrii IRA.

Autorităţile britanice au ajutat pe alocuri tabăra pro-tratat , dar nu au intervenit decisiv în conflict. Războiul civil s-a oprit în aprilie 1923. Cu toate acestea la 24 mai 1923 Frank Aiken a devenit noul conducător IRA datorită uciderii generalului Liam Lynch de către forţele INA.

Noul guvern va fi recunoscut de INA, IRA adoptând în decursul anilor o atitudine rezervată faţă de cabinetul irlandez.

În timpul celui de-al doilea război mondial, IRA va bascula între cele două tabere menţinând contacte cu toţi actorii implicaţi în noua conflagraţie mondială.

După 1945 IRA şi-a restabilit strategia, ocupându-se de hărţuirea protestanţilor de la graniţa dintre cele două Irlande. Din 1950 – 1962, IRA a desfăşurat „campania de graniţă” vizând distrugerea obiectivelor de apărare şi securitate britanice şi terorizarea protestanţilor. Campania s-a încheiat în 1962 după 12 ani de acţiuni sterile ce nu au deranjat prea mult autorităţile britanice.

Convenţia Specială a IRA din 1969 a împărţit vechea structură în două curente de acţiune. O parte din membrii IRA doreau să intre în Dailul irlandez pentru a-şi reprezenta electoratul, astfel trebuiau să recunoască automat suveranitatea legislativului şi executivului irlandez. Cealaltă tabără respingea intrarea în Parlament şi continua să nu recunoască legislativul irlandez. În Consiliul Militar IRA, câştig de cauză l-au avut cei ce dorea intrarea în Dail, astfel conducerea a propus recunoaşterea parlamentului din Irlanda şi cel din Irlanda de Nord.

Unul dintre directorii IRA, Sean MacStiofain considera că „actuala conducere IRA nu mai reprezenta ţelurile republicane”1 şi hotărăşte să creeze un nou grup: PIRA. Lui Mac Stiofain i s-au alăturat grupul IRA Belfast condusă de Billy McKee şi Joe Cahill ce au refuzat la rândule ordinele venite de la centru. În 1969, 9 unităţi din 13 câte existau în Belfast s-au alăturat PIRA (120 de activişti şi 500 de susţinători).

Conducerea IRA şi membrii rămaşi fideli liderilor lor, au constituit IRA Oficială (Irish Republican Army – Official),OIRA. Aceştia nu mai erau de acord cu violenţa politică practicată în anii `70 aducând ca argument eşecul „campaniei de graniţă”. Oficialii doreau constituirea unei baze politice cu ajutorul clasei muncitoare dorind prin această strategie să determine o apropiere a cetăţenilor nord irlandezi pe bază de clase, pentru a elucida eternul conflict confesional dintre protestanţi – catolici şi pentru a reunifica în final cele două Irlande.

PIRA sa angajat în apărarea catolicilor din Nord, acuzându-i de comunism pe OIRA.

Sinn Fein s-a împărţit la rândui în două grupuri astfel că din februarie 1970, se va naşte Provisional Sinn Fein. O treime din membrii vechiului Sinn Fein au ales calea provizorie.

PIRA a preluat ideologia IRA, considerându-se executivul de drept al întregii insule. Cu toate acestea guvernul din Dublin se pare că ar fi sponsorizat PIRA cu 100.000 lire sterline, în scopul apărării comunităţii catolice din Ulster. Provizorii vor recruta un număr mare de tineri naţionalişti din Nord. OIRA îşi va înceta activitatea teroristă în 1972 urmând a se „supune” jocului democratic.

Din Provisional IRA se desprind alte două grupări: Continuity IRA (CIRA în 1986, apărută oficial în 1994) şi Real IRA (RIRA în 1997). Cauza desprinderii CIRA a fost încetarea abstenţionismului politic al PIRA, iar RIRA din cauza unui proces de pace. CIRA şi RIRA sunt responsabile pentru mai multe bombardamente din Irlanda de Nord şi Anglia. Cel mai notabil fiind pe 15 August 1998 (Omagh Bombing), când au fost rănite cca 220 de persoane. În martie 2009, RIRA, a ucis doi soldaţi britanici în Antrim Town. Ambele sunt încă active.

mihai-voicu-

1

Urmărește

Fiecare nou articol să fie livrat pe email.

Alături de 633 de alți urmăritori