Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for the ‘Nationalism’ Category

Read Full Post »

steagul-negru

 

De saptezeci de ani bietul Neam al Romanilor este calcat in picioare, brutalizat la modul cel mai cumplit cu putinta, efectiv o natiune desfiintata pe toate planurile! Principalii dusmani sunt aici in tara: mafia politica si gunoaiele din serviciile secrete ale Romaniei! Generatia mea, cu orice chip si in orice fel, trebuie sa infaptuiasca Revolutia National-Sociala, pentru scoaterea intregului popor dee sub jugul securistilor jidaniti si masoni!

Actualul stat mafiot  trebuie pulverizat cu totul, ars de la temelie, nimic sa nu ramana din el, alaturi de institutiile opresoare: Politia, Jandarmeria, Serviciul Roman de Informatii – principalii dusmani ai Neamului Romanesc, viermi care de buna voie s-au pus in slujba cotropitorilor! Romanii au obligatia sa lupte pe viata si pe moarte pana la eliberarea totala a fiecarui centimetru de pamant romanesc! Daca nu puteti lupta fizic, atunci trebuie sa luptati prin scris sau actiuni de sabotaj indreptate impotriva acestor gunoaie care ne ucid sufletele de peste 27 de ani! Daca nu luptati sub nicio forma, stati ca niste porci si va uitati, atunci sunteti complici cu ei, criminalii Neamului Romanesc, si pentru acest lucru trebuie sa platiti! O suta, doua sute, o mie sa moara, pentru a duce la indeplinire sfanta cauza revolutionara a Neamului Romanesc!

 

Lenin: „Romania este o tara exploatata de bancherii evrei!”.

https://deveghepatriei.wordpress.com/2016/06/28/evreul-comunist-lenin-romania-este-o-tara-jefuitaexploatata-de-bancherii-evrei-din-statele-unite-si-germania-pe-lenin-il-urau-la-nebunie-bancherii-jidani-filosoful-aceasta-utopic-cauta-sa/

 

Articolul meu dedicat filosofiei politice!

https://deveghepatriei.wordpress.com/2017/02/07/filosofie-politica-dreapta-si-stanga-abordare-obiectiva-norbert-coman-hegel-marx-si-lenin-in-era-manipularii-oilor-bete-desenul-a-fost-realizat-de-mine/

 

Legea, legea, legea, sa respectam legea…care lege? Legea gunoiului de Iohannis? Legea gunoaielor din politica? Legea interlopilor burtosi din Ministerul de Interne? Legea infractorilor drogati din Serviciul Roman de Informatii? Aceasta nu este legea Neamului Romanesc si drept urmare o vom calca in picioare, ii vom scuipa direct in ochi pe cei care ne pretind sa „respectam” legea gunoiului de stat roman! Legea noastra, a Neamului Romanesc, a fost scrisa cu sange de stramosi pe campurile de lupta, la Calugareni si Rovine, revolutionara si eliberatoare prin generatia lui Corneliu Zelea Codreanu, aparatoare de pamant si sange romanesc prin darzenia Maresalului Ion Antonescu, aceasta este singura lege pe care o vom respecta atat timp cat suntem pe acest pamant! Singura!!

Obligatia noastra, a nationalistilor revolutionari, este una singura: sa aprindem focul in mijlocul tarii, sa indemnam oamenii la revolta impotriva statului mafiot, sa ne organizam in underground, departe de ochii sclavilor din Serviciul Roman de Informatii – tradatori de Neam si Tara, sa tiparim manifeste, sa atragem cetateni de partea noastra, sa hartuim non-stop fortele politienesti – animalele bolnave psihic care ne lovesc fratii cu pumnii si picioarele, sa-i decredibilizam din toate punctele de vedere, sa-i prezentam in fata cetatenilor ca pe oameni de nimic, sa le dam jos mastile de pe fata, sa ducem aceasta lupta in duhul Sfintitului Mucenic si Martir Corneliu Zelea Codreanu! Luptam astazi, suferim maine, murim peste o saptamana, si la final vom castiga cununa cu lauri: o Romanie ca soarele sfant de pe cer – fara mafie politica, fara gunoaie de servicii secrete, fara interlopi burtosi si retardati angajati ca „oameni ai legii”!

 

steagul-negru

 

Manifestul lui Kai Murros.

http://www.kolumbus.fi/aquilon/content.htm

 

Kai Murros s-a născut în 1969 la Helsinki. El a petrecut anii ’90-’99 la Universitatea din Helsinki, studiind diverse discipline, în special istoria şi limbile orientale. Pentru diploma universitară, Murros a studiat schimbarea treptată a Armatei de Eliberare a Poporului Chinez, de la o gherilă la o armată modernă şi profesionistă. În numeroasele sale apariţii la TV şi radio, Murros a creat un scandal la nivel naţional cu opiniile sale naţionaliste radicale şi apetitul pentru măsurile nemiloase.

Murros ameninţase în mod deschis membrii guvernului că, după ce revoluţia naţională va triumfa, vor fi trimişi în lagăre ca duşmani ai poporului. Murros duce astăzi viaţa liniştită a unui liber cugetător, ocupându-se ocazional de grădina sa de la periferia Helsinkiului. „Revoluţia şi aplicarea ei în societatea modernă” a fost publicată pentru prima oară în aprilie 2001 de SIMILAR – Publishing Ltd. având un succes neaşteptat în rândurile tinerilor revoluţionari.

Read Full Post »

Capitanul

 

Între timp încep mari frãmântãri în Maramures. Un alt colt de tarã româneascã, peste care moartea îsi întinsese aripa. Acolo, jidãnimea a cuprins satele. A pus stãpânire pe pãmânturi, pe munti, pe stânile din munti. Românii, ajunsi în stare de sclavie, se retrag tot mai mult în fata nãvãlirii iudaice si se sting încet, încet, lãsând mosiile lo r mostenite de la Dragos Vodã în mâinile nãvãlitorilor. Nici un guvern nu se mai intereseazã de ei, nici o lege nu-i apãrã.

 

La începutul lui iunie 1930, la poarta casei mele de la Iasi, se opreste o cãrutã cu doi cai. Din ea se coboarã doi preoti, un tãran si un tânãr.  Îi primesc înãuntru. Se recomandã preot ortodox Ion Dumitrescu, preot unit Andrei Berinde si tãranul Nicoarã.

– Venim cu cãruta din Maramures. De douã sãptãmâni suntem pe drum: suntem amândoi preoti în Borsa, unul unit si altul ortodox. Nu mai putem de mila nenorocitilor de români din Maramures. Am fãcut memorii peste memorii. Le-am adresat pe unde ne-a tãiat capul: Parlament, Guvern, Ministri, Regentã. De nicãieri, nici un rãspuns. Nu stim ce sã mai facem. Am venit cu cãruta pânã aici, la Iasi, sã rugãm studentimea românã sã nu ne lase. Vorbim în numele a mii de tãrani din Maramures, care au ajuns la disperare. Suntem preotii lor. Nu putem închide ochii la ceea ce vedem. Ne moare neamul. Si ni se frânge inima de milã.

I-am gãzduit câteva zile si le-am spus:

– Singura solutie pe care o vãd este sã-i organizãm si sã încercãm a le ridica moralul. Ei sã stie cã nu duc singuri lupta; cã noi îi sprijinim; cã luptãm pentru ei si cã soarta lor depinde de biruinta noastrã. În urmã le-am trimis, pentru organizare, pe Totu si Eremeiu. Iar mai târziu pe Savin si pe Dumitrescu-Zãpadã. Mii de tãrani din Borsa si din toate vãile se înrolau în organizatie. Jidanii si-au dat seama de primejdia unei renasteri românesti si au început a provoca. Vãzând cã sistemul nu le reuseste, atunci au recurs la un mijloc infernal. Au dat foc Borsei, aruncând vina asupra românilor. Ziarele jidãnesti au început imediat sã tipe. Sã cearã mãsuri energice contra românilor, care vor sã facã pogromuri. Preotii amândoi au fost atacati de jidani, batjocoriti, loviti si mai apoi alungati mai multi kilometri si bãtuti cu pietre. La urmã au fost arestati ca agitatori si închisi amândoi în temnita din Sighetul Marmatiei. De asemenea au fost arestati: Savin si Dumitrescu-Zãpadã si cât eva zeci de tãrani fruntasi. Totu si Eremeiu au fost si arestati la Dorna si închisi în arestul de la Câmpulung. „Adevãrul” si „Dimineata” încep o adevãratã canonadã de minciuni si infamii puse în sarcina preotilor si a arestatilor. Toate protestele noastre: telegramele, memoriile etc., n-au nici un rezultat, din cauza tipetelor, larmei si presiunilor jidãnesti.

Read Full Post »

 

Îmi vine foarte greu să scriu despre valori superioare, întrucât, după grele lovituri primite, după ani de hoinăreală pe drumuri necunoscute, fugărit de oameni cu chip de vipere, m-am retras în găoacea mea, cu toate gândurile şi dorurile mele.

Dar vreau să scriu despre amintirea unor clipe sfinte pentru mine, clipe petrecute împreună cu Valeriu Gafencu.

În anul 1941 am fost condamnat la 6 luni şi o zi, împreună cu Valeriu, pentru participarea la “rebeliune”. Valeriu a fost student eminent ai Facultăţii de Drept şi Filosofie din Iaşi, dotat cu un bagaj superior de cultură, crescut de la icoană la altar, la lumina unor mari români: Eminescu, Conta, Mircea Eliade, Nichifor Crainic, Nae Ionescu, Bogdan Petriceicu Haşdeu, Lucian Blaga, Emest Bemea.

În intimitatea noastră nu ne-au lipsit Solilocvii, Roza vânturilor, Puncte cardinale în haos, Îndemn la simplitate, Urmarea lui Iisus etc. Cât am stat închis împreună cu el, ne citea din Spaţiul mioritic, explicându-ne conţinutul lucrării, vorbindu-ne despre orizontul spaţial ancestral, despre rolul Bisericii, ca o concepţie ancestral organică, prin credinţa în unitatea supremă a divinităţii. Spunea că cei asupriţi este de mare importanţă să-l aibă alături în orice moment pe Domnul nostru Iisus Hristos. În alte zile ne-a vorbit despre Eminescu, Conta, B. P. Haşdeu, despre naţionalismul românesc, care este un act de creaţie spirituală. Ne-a spus că cei mai glorioşi naţionalişti nu sunt nici eroii şi nici şefii politici. Sunt creatorii, care cuceresc de-a dreptul eternitatea. Există o sete de eternitate, în fiecare om, pentru neam şi ţara lui.

Altă dată ne-a vorbit despre sentimentul destinului şi rolul credinţei prin trăire intensă în crearea unui suflet crescut de la icoană la altar, independent şi statornic în vitregia vremilor.

După câteva luni am fost despărţiţi; ne-am despărţit îmbrăţi şându-ne, rugând pe Dumnezeu să ne ajute să ne mai vedem. Eu am fost transferat apoi la închisoarea Galata, Bacău. După câtva timp ne-am văzut din nou la Iaşi, bucurându-ne unul de altul. Fiind urmăriţi, ne întâlneam pe la biserici, la mănăstirea Cetăţuia, pe dealul Ciric. Trăiam cu educaţia noastră, cu gândurile noastre şi cu credinţa noastră în Cel de Sus.

În sinea noastră de tineri cu elan şi neînfricaţi, ziceam versurile lui Coşbuc: “Vom răbda, privind în faţă / Orice şi a oricui chin / Că noi ştim că-i multă viaţă / Şi în noi, şi-n cei ce vin”. Dar zilele frumoase au trecut şi iarăşi ne-am despărţit; de data aceasta a trebuit să plec la Târgu Neamţ, unde aveam domiciliu forţat.

M-am întors la Iaşi prin august 1942 şi am aflat de marea nenorocire a prinderii prin trădare a lui Valeriu. Nu mult după aceea a fost ridicat şi fratele meu şi, după ce a fost bătut şi schingiuit, a fost trimis pe căi necunoscute. Chipul lui senin cu frunte mare, trist melancolic, cu gândurile unui om captiv în fatalitatea temporală. A simţit contradicţiile eului, ale lumii, a fost conştient de învingerea lor prin sentimentul de unitate cu destinul, natura şi divinul.

În el se uneau resemnarea şi încrederea în viaţă, suferinţa eului, pacea totului la picioarele lui Iisus. În mlaştina deznădejdii noastre, îmi aduc aminte că l-am întrebat odată: “de ce eşti atât de trist?”. Mi-a răspuns: “îmi ascund suferinţa în mine însumi”. Luni de zile nu-mi găseam liniştea şi nu mă puteam obişnui cu gândul că nu am să-l mai văd pe Valeriu. Condamnarea era foarte grea. Mă duceam din când în când pe urmele lui, la mănăstirea Cetăţuia, la schitul Hlincea, cu aceleaşi cărţi sub braţ, le citeam şi mă gândeam la el, la cei ca el şi la fratele meu. Aş fi vrut să ştiu cine l-a trădat, cine l-a vândut, cine e luda, să-l sfâşâi cu mâinile mele. Mama mea se ducea zilnic la biserică şi aprindea câte trei lumânări: una pentru el, una pentru ai lui şi una pentru Titi, fratele meu.

Dar anii au trecut, eu am luat calea pribegiei, fără cărţi, dar cu sufletul şi gândul nedespărţit de ele. Vreo câţiva ani am trăit în singurătate. Nu m-am despărţit de nimeni din cei dragi, cu care am fost uniţi de stăpânul nostru, nici de gândurile noastre, nici de credinţa noastră. O coincidenţă rară. Prin anul 1960, găsesc la un cetăţean, care vroia să vândă operele complete ale lui Eminescu, ediţia 1914, apărută sub îngrijirea lui A.C. Cuza, semnătura fostului stăpân, care se numea Gafencu Lucian. Nu m-am uitat cât cere, nu mi-a părut rău că acea carte era desfăcută şi am cumpărat-o imediat. Deseori, sâmbătă seara sau duminică deschideam cartea şi eram împreună cu el. Câteodată îmi vine în minte un cântec fredonat împreună cu el şi cu ai Iui: “Bătuţi de crivăţul nebun / Duşi în surghiun am sângerat / Cu carnea ruptă în fâşii / Mucenicii ne-au inspirat…” sau “Vânt de seară, vânt hoinar” a lui Radu Gyr…

Valeriu Gafencu a fost un suflet pur, plin de dragoste adevărată, pentru că a fost în permanent contact cu perfecţiune divină. La umbra crucii şi a calvarului, a simţit dorinţa de a fi lângă Iisus Hristos, ca şi când ar fi aşteptat să-l ocrotească şi să-l ia lângă Dânsul. A înţeles în mod sublim că legea supremă care conduce lumea este Iubirea, în sensul adevărat al Învăţătorului suprem. Zicem şi noi ca şi Radu Gyr, versurile: “Dar va veni şi pentru noi / O zi de sărbătoare / Când mulţumi-vom amândoi / Copilului Măriei”.

Fericitul Augustin scria: “Două iubiri au înălţat două cetăţi: Iubirea de sine, până la dispreţuirea Domnului – Cetatea Terestră, Iubirea de Dumnezeu, până la dispreţul de sine – Cetatea Celestă”.

Valeriu Gafencu şi-a ales cetatea celestă, împreună cu cei martirizaţi. E “Sfântul închisorilor”, aşa cum spune părintele monah Neculai.

http://www.fericiticeiprigoniti.net/valeriu-gafencu/2517-valeriu-gafencu-a-fost-un-suflet-pur-plin-de-dragoste-adevarata

Read Full Post »

 

2017: 100 de ani de la revolutia jidaneasco-comunista! 2017: anul in care izbucneste Revolutia Social-Nationala! Vis-a-vis de furia Kremlinului sunteti mai mici ca niste furnici si planul a ajuns la ultima faza: Noua Ordine Conservatoare! Cei mai norocosi dintre voi munci in Siberia…

Sa va spun ce gandesc mizeriile din serviciile secrete ale Romaniei, fosti comunisti – actuali jidaniti masoni: „Ne vopsim in nationalisti si gata, imediat i-am prostit! Tot noi vom controla tara!”. Chiar asa sa fie? Nu confundati actuala generatia nationalista cu cea din perioada interbelica: noile grupari nationaliste va urasc visceral!

In Romania, tara transformata de voi in colonie mafiota, cei mai saraci si oprimati dintre toti europenii, 99% dintre cetateni urasc cu fiecare celula de corp serviciile secrete si adunatura de interlopi mafioti pe nume Ministerul de Interne! Oho, Dumnezeule, cate polite avem sa va platim: monitorizati non-stop, batuti si umpluti de sange de interlopii nespalati din Ministerul de Interne, implicati in crima organizata, batjocoriti si mintiti, calcati in picioare, hartuiti, amenintati cu moartea, aruncati nevinovati in inchisoare…focul se intinde cu repeziciune!

De data aceasta nu ne mai puteti batjocori ca in anul 1989, cand ati iesit la televizor cu lacrimi in ochi: „Securistii nu au ucis pe nimeni! Agenturile straine sunt de vina!”. Fiecare roman are obligatia sa va scuipe in ochi!

 

Astia sunt voi, serviciile secrete ale Romaniei: afaceri de sute de milioane de euro, traiti in lux ca porcii, in timp ce bietii romani se zbat in foamete si saracie, altii au plecat sa fie slugi prin tari straine! De ce credeti ca este in stare un popor tradat, batjocorit, mintit, calcat in picioare zeci de ani? Veti vedea peste cateva luni de zile…

 

iftode

 

Sunteti prea tampiti, inculti si drogati, sa intelegeti ce se intampla la ora actuala: zeci de milioane de europeni sunt pregatiti sa lupte pe viata si pe moarte pana la pulverizarea totala a sistemului, guverne si servicii secrete, si nu uitati ca suntem in arealul Balcanilor – aici este o practica obisnuita sa-i executi pe cei care te-au oprimat, furat si saracit!

Oamenii vor intra peste voi in casa, vilele de lux construite din trafic de droguri si arme, saci de bani furati din munca Neamului Romanesc, va vor scoate in suturi afara pentru a se instala ei – cei chinuiti de voi, copiii Neamului Romanesc! Asa cum a existat Aiudul, vom avea o inchisoare a Securitatii Romane – Serviciul Roman de Informatii: „Aici sunt gunoaiele de securisti! Intrati sa-i scuipati in ochi pe tradatorii de Neam si Tara!”.

 

Vilele de sute de mii de euro ale securistilor, cocotate pe varf de munte! Mizeria aceasta de om a sarit sa ma bata: „De ce deschizi gura impotriva mafiei securistilor? De ce nu ne lasi sa furam in liniste?”. Vilele aceastea luxoase vor intra in propietatea muncitorilor, amaratilor care muncesc pe 200 de euro!

 

sava

 

Read Full Post »

steagul-negru

Într-o epocă a crizei economice, mai mult ca niciodată există o chestiune de determinare naţională a popoarelor. Cel mai frapant lucru este faptul că problema cea mai prezentă astăzi, nu este în Africa sau Asia, ci în Europa de Vest. Astăzi, dorinţa scoţiană de delimitare faţă de Regatul Unit, este la cel mai înalt nivel. Parlamentul regional scoţian solicită un referendum (majoritatea în parlamentul scoţian este un partid naţionalist moderat, politica lor prioritară este o mai mare autonomie faţă de Londra) printre locuitorii din Scoţia.
Prim-ministru britanic, David Cameron, referindu-se la acest referendum, pune la îndoială legitimitatea dreptului poporului scoţian de a-şi determina propriul viitor. Guvernul britanic şi societatea lui de descompunere trebuie să-şi reamintescă, că Scoţienii sunt un popor iubitori de libertate, cu o tradiţie veche de a trece de la vorbe la fapte încă de pe vremea lui William Wallace. William Wallace, desigur, a intrat în istorie, dar SSC(Grupul Separatist Scoţian) şi o altă serie de grupuri similare radicale au rămas autonome şi active mai ales în lumina evenimentelor recente.
Scoţia este o zonă industrială şi bogată în minerale, inclusiv petrol. Cu toate acestea, veniturile din bugetul Scoţiei nu sunt distribuite la Edinburgh, ci la Londra. Cu toată abundenţă tuturor şantierelor navale şi a fabricilor, şomajul în Scoţia este cel mai mare din Regatul Unit. Motivul este evident – abundenţa de forţă de muncă ieftină, care nu necesită abilităţi specifice şi educaţie profesională. Nu e vreo coincidenţă că Glasgow are o reputaţie de „ghetou alb”. Un alt lucru ofensator pentru a populaţia locală, este faptul că beneficiarii finali ai mai multor întreprinderi care operează în Scoţia sunt afaceriştii din Londra. Politica economică a Scoţiei se poate spune că are sloganul „Hrăneşte Londra!”. Aceste resurse sunt distribuite în mod proporţional la Londra, iar cetăţenii scoţieni rămân doar cu resturile. E destul de insultător pentru cetăţenii scoţieni, atunci când banii lor ar putea fi cheltuiţi pe dezvoltarea sănătăţii şi a educaţiei, decât pe ajutorul social al diferiţilor imigranţi din sudul Angliei.

Un alt aspect important este faptul că în Scoţia, ca urmare a politicii britanice din ultimele secole, limba scoţiană aproape că a dispărut. Şi în scris şi oral. Numai în ultimii ani a renăscut la iniţiativa unor cercuri locale de amatori de literatură. Probabil cel mai mare poet scoţian, Robert Burns, se predă în şcolile britanice foarte superficial. Cuvântul Scoţian se confruntă cu aceleaşi probleme ca şi restul persoanelor din societatea de consum, capitalistă, de dezintegrare şi degenerare.

De ce suntem în solidaritate cu scoţienii în dorinţa lor separatistă? Moartea imperiilor – libertatea popoarelor! Acesta este motto-ul ce reflectă atitudinea noastră faţă de persoanele care îşi doresc dreptul la auto-determinare, mai ales atunci când vine vorba de fraţii noştri europeni. Anglia este de fapt un imperiu, cu zeci de colonii în întreaga lume, iar Scoţia are aceiaşi veche „colonie” înca din Evul Mediu. Le dorim succes scoţienilor într-un referendum, care sperăm că va avea loc cât mai curând posibil. Dacă nu, succes pe baricade!

Read Full Post »

Capitanul-Miscarii-Legionare-Cornezliu-Zelea-Codreanu_apologeticum.ro_-724x1024

 

A fost un gând bun acela de a se transmite la Radio, Duminică 22 Sept., la ora 3, în cadrul programului de închinare în amintirea martirilor legionari, acea partitură wagneriană din “Amurgul zeilor” în care ae cântă moartea eroului Siegfried. A
 fost bine inspirată conducerea
 societăţii de Radio difuziune; s’a
 simţit acolo prezenţa, priceperea 
şi intuiţia lui Nichifor Crainic.
 Este cea mai zguduitoare simfonie ce se poate auzi. Este argumentul epic pe care germanis
mul îl poate invoca, fără vorbă şi fără să mai fie nevoie de alte argumente, pentru a convinge, spontan, pe oricine de măretia mitologică din care rodeste existenta si viitorul acestui neam.  S’a mai spus de atâtea ori, desi fără să se înteleagă în mod real acest adevăr: că numai popoarele care au norocul să se nască si să crească în spiritual unei bogate mitologii, au destin si longevitate. In definitiv, ce trebue să întelegem prin destin national, dacă nu credinta pe care poporul o are într’o forţă supe­rioară efemerului, supranatura­lă, dar totuşi reală; care prin realitatea ei, îi asigură înfrânge­rea timpului şi contactul psihic cu absolutul, cu eternitatea. Ideea de destin nu poate avea ce­ va comun cu aceea a timpului psihologic, resimţit individual ori individuat, de cutare per­soană, aşa cum în mod greşit au crezut Bergson în Franţa şi d. C. Rădulescu-Motru la noi. Psihologia, într’atât cât invită la o cunoaştere a sufletului indivi­dual, nu numai că nu ajută la înţelegerea ideei de destin, dar rătăceşte spiritul. Psihologia este, prin chiar educaţia intelectuală a susţinătorilor ei, o şcoală a efe­merului. Cu ajutorul psihologiei putem descifra acţiunile sau reacţiunile sufletului individual, individul fiind el însuşi un exemplu neîndoelnic al efeme­rului.

Deaceea ni s’a părut întot­deauna improprie expresia de “psihologie a masselor” sau „psihologie etnică”. Sufletul unei colectivităţi, afară dacă acest suflet nu este rezultatul hi­brid al unei asociaţiuni de indi­vizi, cum este cazul americani­lor şi al englezilor, nu are a fi înţeles prin raport la psihologie, ci prin raport la mitologie. Psi­hologia poate spune ceva despre viaţa sufletească a unuia sau a altuia. Insă despre spiritul pro­priu al unui popor, despre însăşi puterea de viaţă pe care repauzează existenţa unui neam, psi­hologia, şcoală a efemerului, ni­mic nu ştie să spună.

Pentru a judeca un destin national, inutil vom face apel la metodele psihologice, care sunt unele de observare a prezentului, individual ori so­cial. Bergson şi Freud, cei doi evrei, leaderi ai psihologismului contemporan, dându-şi seama că metoda lor nu poate pretinde o cunoaştere a legendei pe care se sprijină duhul genetic şi des­tinul unei colectivităţi, au for­mulat ipoteza „duratei” adică a prezentului continuu, în stare să „prindă” şi să cuprindă trecu­tul fiinţei individuale ori socia­le. Trebuie să recunoaştem aici o ascunsă tendinţă semită de a bagateliza fondul mitologic, fon­dul naşterilor colective, “trecu­tul” şi “tradiţia” popoarelor. Acest fond, acest trecut, întrucât este al unei colectivităţi nu al unui individ, întrucât aparţine eternităţii nu efemerului, nu poate fi “prins” în “durata”, nici în sentimentul prezentului, oricât ar vrea Bergson şi cei­lalţi psihologi, cari şi-au însuşit punctul de vedere materialist al iudeului, poate fără să-şi dea seama. Intuiţia prezentului, este, simplu, una a timpului de azi, una a efemerului, o intuiţie psi­hică. Mitologia, cunoaşterea mi­tologică, adică a fondului legen­dar, a originelor sufletului etnic, este una meta-psihică şi meta­-fizică. Un exemplu concludent oferă, în susţinerea acestei distincţiuni, ascultarea rapsodiilor în care inspiraţii eposurilor colective, au reuşit să surprindă accentele grave ale legendei află­toare la origina unui neam. Ast­fel, ascultând oricare dintre cele patru opere în care Wagner a restituit poporului german, pen­tru eternitate, legenda Niebelungilor, resimţim întreg freamătul genetic al eroismului german, toată gravitatea şi infinitudinea simbolului colectiv al germanis­mului. Ascultând, mai cu seamă, episoadele „Ringului” în care se cântă viaţa, faptele şi moartea lui Siegfried, nu se poate să nu ai impresia ca te intalnesti cu însăsi majestatea epică, eroică, gravă, a firii entice germane. Dacă nu ar fi decât “Niebelungii” si Wagner, si Germania ar justifica suficient orgoliul si egoismul ei national.

Dar noi? Noi avem norocul pe care putine popoare l-au avut. Noi avem doina. Doina, care, singură, restitue structura noastră epică, trecutul nostru eroic si sentimentul absolut al eposului românesc; deci, credinta în destinul nostru etnic. Tăria etnică a românismului, dozată calitativ şi rapsodic în doină, a căpătat o vigoare eternă prin aparitia Căpitanului. Cine a ascultat, în timpul prigoanei din ultimii doi ani, cântece nationale şi doine românesti, la posturile de Radio sau oriunde pe aiurea, acest sentiment l-a avut: că toate cântecele nationale, toate doinele noastre, îl reamintesc pe Căpitan. Că ele toate, fie în cadentă vie, fie în tonul secular al suferintelor noastre româneşti, vorbesc neamului despre Căpitan, despre faptele lui, despre eroismul şi moartea lui. Asa cum pe Siegfried îl evocă tetralogia wagneriană, – doina, rapsodia naşterii noastre epice, rapsodia durerilor si a împlinirilor noastre entice, îl evocă pe Căpitan. Intr’atât Căpitanul a personificat, prin lupta şi eroismul lui, drama românismului, încât figura lui, în eternitate, evocă doina, rapsodia română; după cum doina evocă figura Căpitanului, rapsodic.

 Fericită inspiratie va avea omul de talent care va reuşi să regăsească, într’o simfonie unică, eposul românesc, fecundat, mitologic, prin prezenta legendară a Căpitanului, aici, între muritori. El va afla, în doinele noastre, fondul tematic al rap­sodiei sale. Să fie însă precaut, compozitorul. Să nu îl confunde pe Tronie Hagen, eroul cu un singur ochi al Niebelungilor, deşi ucigaş al lui Siegfried, cu asasinul chior despre care rap­sodia română nu va trebui să amintească, în nici un fel…

Read Full Post »

Alexandr Dughin

 

Datorita acestui om, Alexandr Dughin, blogul „DeVeghePatriei” a fost promovat la cel mai inalt nivel al cercurilor filosofice din cadrul entitatilor intelectuale europene! Un om de talia lui Dughin, putea sa spuna: „Cine esti tu, un anomim din Romania, sa te bag in seama?”. 

In propria mea tara am fost batut pe strada de am cazut la pamant cu gura plina de sange, injurat, scuipat, amenintat non-stop cu moartea de tiganii interlopi din Ministerul de Interne si mizeriile din Serviciul Roman de Informatii, cea mai slugarnica structura de informatii europeana! Am indurat, am tacut din gura, dar totul pana la o limita!

Astazi, dupa atatia ani de zile, aflati ce mi s-a transmis din Rusia: „Politica nu este pentru tine! Continua pe drumul filosofiei si nu iti bate joc de talentul urias care ti-a fost pus la dispozitie de Dumnezeu!”. Mantuitorul Hristos imi este singurul martor: nimeni din Rusia, nu a indraznit sa imi spuna sa fac un anumit gen de propaganda, sa atac NATO sau alte chestiuni de genul acesta! Repet: mi s-a recomandat sa incetez cu politica si sa imi vad de filosofie si Dumnezeu!

Da, stiu ca pare de necrezut, citit pe un blog ca al meu se traduce ca plasmuiri ale unui minti ratacite, dar aceasta este adevarul si martor imi este Dumnezeu: de aici, de pe „DeVeghePatriei”, in urma cu cinci ani de zile, a pornit ideologia nationalist-ortodoxa, ulterior transformata in Revolutia Conservatoare Crestina, ce intr-un final a prabusit globalismul gandit de Soros!

Aceasta carte a fost publicata datorita blogului „DeVeghePatriei”. 

https://www.amazon.com/Martin-Heidegger-Philosophy-Another-Beginning/dp/1593680376

 

80% din cei care lucreaza in serviciile secrete romanesti ma urasc din invidie si de frica: „Se ridica unu ca asta, le baga sclavilor idei in cap, si ramanem fara sacii de bani! Cum ne vom mai bate joc de sclavii care misiuna prin colonie si muncesc pe 200 de euro?”. Nu vor cetateni liberi in Romania, ci sclavi sa munceasca pentru ei ca in Evul Mediu!

 

Va pun dovada in fata, nu sunt nemernic de om sa va mint: am ramas socat cand mi s-a transmis, pur si simplu nu aveam habar de acest lucru, ca in Statele Unite a aparut o miscare nationalist-ortodoxa inspirata de „DeVeghePatriei”! Mi-am facut datoria fata de Neamul Romanilor, atat cat mi-a luminat mintea bunul Dumnezeu, dupa mare mila Lui!

 

 

Read Full Post »

 

M O Ţ A, Neamului acestuia nu i-au fost deajuns nici scrisul tău, nici suferinţele tale la care a privit nepăsător timp de 14 ani.

Acum ai vrut să-i faci dovada supremă: să-ţi verşi propriul sânge – sângele tău slabit de lovituri, de închisori şi de prigoane, într-o ţară în care tinereţea ta toată a avut parte numai de ele şi în care ai fost tratat permanent ca turburător al ordinei publice şi ca atentator la siguranţa Statului român.

Şi l-ai dat. L-ai dat într-un chip cutremurător. Noi stăm în genunchi şi-ţi sărutăm fruntea ta de viteaz şi de mucenic.

Neamului, care nu te-a crezut, îi trimitem acum din nou scrisul tau, sfinţit de data aceasta cu jertfa propriului tău sânge.

Dacă nici acum nu va înţelege suntem gata, până la cel din urmă, pentru jertfa supremă în slujba credinţei legionare.

Fii dar sigur şi dormi liniştit Moţa, – legionarii vor birui.

Corneliu

Bucureşti 31 Ianuarie 1937

Read Full Post »

kelemen_hunor_

 

Când s’a răspândit, zilele trecute, vestea despre înfiorătoarea sălbăticie a ungurilor în Huedin care la 10 Septembrie au ucis, în chinuri oribile, pe protopopul Aurel Munteanu şi pe gardianul său, în faţa mulţimii adunate la târgul de săptămână al Huedinului, ni se părea cu neputinţă de crezut un asemenea măcel monstruos. Şi totuşi s’a consumat îngrozitorul act tiranic de o brutalitate mai sângeroasă decât cele din zilele lui Ginghishan, secerând printre cele dintâi victime viaţa credinciosului şi neînfricatului luptător naţionalist care era în toate împrejurările vrednicul protopop al Huedinului, Aurel Munteanu, o personalitate cunoscută şi apreciată în largi cercuri româneşti, nu numai printre preoţii şi ţăranii din satele păstorite de dânsul cu înflăcărată râvnă duhovnicească si cu nestinsă jertfelnicie.

Ca partizan al regretatului Octavian Goga, s’a învrednicit să fie adeseori chemat la Ciucea printre prietenii lui intimi si chiar să fie ales senator în sesiunea parlamentară din 1926—27.

Adânc cutremurat de sălbăticia grofului Urmaczy Nandor, care în iarna anului 1919 arsese pe rug 45 de ţărani români de pe moşia sa Jozsikafalva, protopopul Munteanu a alergat în toate părţile adunând fondurile necesare pentru înălţarea unei troiţe şi a unei capele comemorative pe locul, und s’au săvârşit în vâlvătaia flăcărilor aceşti ţărani mucenici ai desrobirei dela 1918. In fiecare an chema poporul din satele protopopiatului său la procesiuni şi rugăciuni pioase în amintirea acestor jertfe ale credinţei româneşti. Se pare că această activitate naţionalistă şi creştinească n’au putut s’o uite, nici s’o ierte ucigaşii dela Huedin.

Cu toate că i se atrăsese atenţia să se refugieze la centrul episcopiei din Cluj, pentru câtva timp, protopopul Munteanu, încrezător în promisiunile ce-i făcuse colegul său maghiar protopopul calvin Bokor, de a-l apăra în caz de primejdie, nu a dat ascultare sfatului prietenesc, ci a rămas lângă turma credincioşilor săi, răscumpărându-şi astfel cu însuşi sângele său conştiinţa datoriei împlinite, cu eroic spirit de sacrificiu, până la cea din urmă răsuflare.

Mucenicia lui Aurel Munteanu chiamă în amintirea tuturor si pe cei 45 de ţărani arsi pe rug în 1919 şi pe cei 180 de dorobanţi din oastea lui Mihai Viteazul, atacaţi prin surprindere în dimineaţa unei Dumineci de August 1600 — în larga piaţă a Huedinului tocmai în timpul săvârşirei serviciului divin în biserică — ucişi cu nemiluita şi unii dintre ei îngropaţi de vii, între chiotele de bucurie şi cuvintele de ironie ale bestialilor ucigaşi maghiari. Deci cazul dela 1600 s’a repetat la 1919 şi la 1940.

Să nu uite fanfaronii propagandişti dela Budapesta a înregistra în publicaţiile lor aceste trei cazuri de „civilizaţie maghiară”.

Românii nu le vor putea uita în veci. Sângele nevinovat al mucenicilor dela 1600, de la 1919 şi dela 1940 pătează pentru totdeauna fruntea revizioniştilor de la Budapesta.

 

 

Una dintre cele mai negre pagini din istoria României a fost dominaţia horthystă în Transilvania de Nord Vest, din 1940 până în 1944. Trupele maghiare care au ocupat regiunea în septembrie 1940 au supus populaţia românească unui crunt masacru. Mii de români au fost ucişi şi schingiuiţi cu o cruzime greu de imaginat.

Au trecut 75 de ani de la una dintre cele mai mari atrocităţi suferite de poporul român. În septembrie 1940, mii de oameni erau schingiuiţi şi ucişi cu cruzime doar fiindcă se născuseră români şi fiindcă locuiau în Transilvania. Supravieţuitorii masacrelor din Transilvania de Nord-Vest, ajunsă timp de patru ani sub stăpânire maghiară, vorbesc despre atrocităţi greu de imaginat şi greu de descris în cuvinte. Povestea măcelurilor din Transilvania începe odată cu Dictatul de la Viena. Încheiat la 30 august 1940 cu participarea Germaniei naziste şi a Italiei fasciste, acest act obliga România la cedarea unui teritoriu uriaş din Transilvania, Ungariei condusă de Miklos Horthy, de orientarea fascistă. Practic din luna septembrie, zona de nord-vest a Transilvaniei, mai precis 43.492 de kilometri, trebuia cedată Ungariei horthyste. În această zonă erau cuprinse şi Crişana, dar şi Maramureşul. Populaţia care intra sub jurisdicţia maghiară număra peste 2,5 milioane de locuitori, mai mult de jumătate fiind români. Maghiarii şi secuii reprezentau 37,1% din populaţia acestei regiuni. Pe 5 septembrie 1940, la ora 7.00 dimineaţa trupele maghiare au trecut graniţa în zona Sighetu Marmaţiei. Erau două corpuri de armată cu efective de peste 300.000 de soldaţi. La doar trei zile de la pătrundere armatei maghiare în Transilvania a început măcelul. Românii, evreii şi ţiganii au fost ucişi într-un mod înfiorător.

 

Începutul apocalipsei: crimele de la Nuşfalău

 

Martorii zilelor cumplite din septembrie 1940 spun că încă din prima zi au început represaliile. De exemplu Hrior Victor Văleanu din Satu Mare spune că încă din prima zi a intrării trupelor au început şicanele şi interdicţiile. „Limba română a fost cu totul înlăturată şi chiar cei care ştiau înainte bine româneşte răspundeau în ungureşte şi dacă continua cineva a vorbi îl lăsau fără răspuns, ori îi spuneau «nem tudok oláhul», iar arestările au început după două-trei zile”, povestea acesta. Pe 8 septembrie, trupele maghiare intrau în Nuşfalău, în apropiere de Şmileul Silvaniei. Aici teroarea s-a dezlănţuit. Ceea ce s-a întâmplat la Nuşfalău poate fi găsit în rapoartele din 1946, mai precis dintr-o sentinţă publică a Tribunalului Popular, prin care erau condamnaţi cei care au participat la măcel. În timpul unui raid maghiar au murit nouă persoane. Oameni nevinovaţi care se întorceau de la muncă acasă. Cel puţin asta arată raportul. Au fost prinşi de un soldat ungur şi de un localnic de etnie maghiară. Iniţial erau şi două femei. Au fost eliberate, în timp ce bărbaţi su fost duşi de mai mulţi soldaţi care s-au alăturat primilor doi şi au fost ucişi cu baionetele.

 

Masacrul de la Treznea

Coloanele de ostaşi maghiari au ajuns şi în zona Sălajului. În această regiune, în localitatea Treznea, situată la 15 kilometri de Zalău, a avut loc unul dintre cele mai brutale masacre din perioada dominaţiei horthyste. Nu mai puţin de 93 de români au murit, ucişi cu bestialitate. Era 9 septembrie 1940 şi oamenii din Trăznea, fiind cald afară, se aflau la muncile câmpului. Atunci întră în sat batalionul 22 de grăniceri Debrezcen sub comanda locotenentului Akoszi. Fără avertisment, soldaţii horthysti trag în tot ceea ce mişcă. Dezlănţuie un atac violent asupra populaţiei paşnice. Primii care-şi pierd viaţa sunt nişte copii cu vitele la păscut pe imaş. Nicolae Brumar, un ţăran despre care relatau ziarele româneşti în 1941, în special ”România nouă”, a fost executat pe câmp, alături de soţie şi cele două fiice. Muzicologul Octavian Lazăr Cosma, a cărui familie a fost măcelărită la Treznea, povesteşte momentele cumplite. Vagoane cu români deportaţi şi alungaţi în 1940 FOTO martiriromani.com ”Deodată, au răsunat împuşcături, ce deveneau persistente, se auzeau strigăte de groază, neliniştea şi neputinţa îşi dăduseră mâna, soldaţi înarmaţi se războiau cu femei casnice, cu pruncii, cu moşnegii; încep să ardă case, primăria este cuprinsă de flăcări, se aude o puternică detunătură din centrul comunei, care a băgat şi mai mult oamenii în sperieţi. Grupe de cătane răscoleau gospodăriile şi, sub ameninţarea baionetelor, se făceau coloane de nevinovaţi, care erau împuşcaţi, găuriţi cu baionete, conduşi spre locuri unde urmau să fie executaţi. Motivul? Erau români.”, preciza muzicologul. Măcelul a continuat toată ziua, fiind organizate execuţii, pe câmpuri. ”Pe Meseş, se zice, groful Bay cu oamenii săi au organizat o acţiune, cerând execuţii în anume puncte. Erau vizaţi şi intelectualii satului, preotul Traian Costea, care a fost împuşcat şi lăsat pradă vâlvătăilor care cuprinseseră casa parohială. Măcelul s-a derulat cu cruzime, nemenajînd, în prima fază, pe cei care cădeau în calea armatei însetată de sânge. Nu numai români, deoarece printre victime au fost şi evrei, inclusiv copii”, îşi continuă mărturisirea Octavian Lazăr Cosma.

 

Prunci omorâţi în leagăn

 

Cu toate acestea, mărturiile cele mai cutremurătoare vin din partea unui supravieţuitor al măcelului horthyst. Este Gavril Butcovan, un sătean din Ip, localitatea ocupată de horthyşti în toamna lui 1940. Mărturiile sale se regăsesc în lucrarea ”O pagină de istorie scrisă cu sânge. Mărturiile unui supravieţuitor al masacrului de la Ip”, apărută în 2006. Scenele descrise de bătrânul supravieţuitor sunt cutremurătoare. Coloanele de soldaţi maghiari au intrat în Ip la 14 septembrie 1940. În zorii zilei s-a dezlănţuit iadul. ”Era întuneric şi m-a cuprins o frică ce nu v-o pot descrie în cuvinte. Aveam doar 16 ani. În familie eram de toţi 10 suflete. Părinţii şi 8 copii. Locuinţa era compusă din două camere. Eu, părinţii şi alţi 5 fraţi dormeam într-o cameră, iar în camera mică, ceilalţi doi frăţiori. L-am trezit pe tata, Mihai Butcovan, şi i-am spus că sunt împuşcaţi românii. (…) Strada era plină de militari horthyşti şi consăteni maghiari deveniţi părtaşi la masacru”, povesteşte în carte Gavril Butcovan, despre momentul sosirii trupelor horthyste în satul Ip. Capul familiei Butcovan a ieşit afară în întâmpinarea soldaţilor, încercând să-şi salveze familia. A fost împuşcat pe loc. Gavril Butcovan a fost şi el împuşcat de un soldat, fiindcă a încercat să-şi ajute tatăl. Soldaţii au intrat în casă şi au omorât tot ce mişca cu o cruzime fără margini. ”Inima îmi bătea tare pentru că în momentele următoare am văzut cum criminalii i-au executat pe fraţii mei. În faţa casei, la câţiva metri de mine, au ucis-o pe sora-mea, Maria, de 18 ani, care a fost împuşcată în piept cu cartuşe dum-dum. Fratele Mihai, de 8 ani, a fost împuşcat în burtă, iar surioara Ana, de 5 anişori, care, disperată, striga «Unde ești maică?!», a fost secerată de gloanţele criminalilor. Fratele Viorel, de 11 ani, a vrut sa fugă spre grădină, însă soldatul care-l urmărea l-a împuşcat în cap. Pe surioara Paulina, de doar 11 luni, «bravii» soldaţi unguri au sfârtecat-o cu baionetele în leagăn”, povesteşte în ”O pagină de istorie scrisă cu sânge. Mărturiile unui supravieţuitor al masacrului de la Ip”, Gavril Butcovan. Soldaţii s-au împrăştiat prin tot satul şi tot Butcovan povesteşte atrocităţile care au avut loc la Ip în aceea zi. Oamenii erau decapitaţi, sfârtecaţi cu baionetele şi schingiuiţi. Femeile gravide erau tăiate cu baioneta, iar pruncii nenăscuţi aruncaţi afară. ”Înainte de a fi executaţi, mulţi români au fost torturaţi, bătuţi, li s-au tăiat mâinile, nasul, urechile, limba, organele genitale, le-au fost scoşi ochii, femeilor le-au fost tăiaţi sânii şi gravidelor le-au fost scoşi feţii din burtă cu baionetele. (…) Doi bătăuşi duceau într-o desagă capul copilului Dumitru Bogza, împuşcat cu cartuşe dum-dum pe claia de gunoi, până i-a fost secţionat gâtul”, îşi continua povestirea Gavril Butcovan. Supravieţuitorul din Ip spunea că peste tot erau mâini tăiate şi cadavre. În cele din urmă, românii ucişi au fost aruncaţi în gropi comune, fără cruce însă, la ordinul expres al ucigaşilor. Şirul omorurilor şi al atrocităţilor a continuat pe tot întinsul zonei ocupate. Au avut loc masacre la Cerişa, Marca, Breţcu sau Mureşenii de Câmpie. Seria masacrelor a continuat însă şi în 1944, atunci când România a schimba armele şi a trecut în tabăra aliaţilor. Până la ocuparea Ungariei de către trupele române, administraţia horthystă a făcut sute de victime la Band, Grebeniş,Oroiu,Sărmaşu,Tărian, Prundu Bârgăului sau Mosei, începând cu septembrie 1944 şi terminând cu octombrie a aceluiaşi an.

 

Români salvaţi de vecinii maghiari

Nu toţi transilvănenii de etnie maghiară au luat parte la omoruri. Au exista şi cei care şi-au salvat vecinii români de la moarte. Un exemplu este familia profesorului universitar Ioan Puşcaş, salvat de la moarte de o o familie de maghiari. „În spatele nostru, în şanţ, erau o grămadă de morţi şi răniţi. Unul dintre soldaţi mi-a pus puşca la piept. Mi-am văzut moartea cu ochii. Nu ştiu de unde am avut putere, dar am început să număr ungureşte. Soldatul a rămas mirat, nu a apăsat pe trăgaci, iar eu continuam să număr, apoi am început să cânt un cântec unguresc, care mi-a venit în minte. Nu ştiu cât timp a trecut, arma lui era ţintuită încă de pieptul meu, când au apărut două fete, unguroaice, fiicele familiei Gall. Când au văzut ce se întâmplă, s-au năpustit asupra honvezilor”, povesteşte Ioan Puşcaş pentru ”Gardianul”. Profesorul avea pe atunci doar 8 ani.

 

Numărul victimelor horthyştilor

Conform datelor statistice oficiale primite de Secretariatul de Stat pentru Naţionalităţi, în perioada 1940-1941, au fost omorâte 919 persoane majoritatea români, peste 1.100 de schingiuiţi şi peste 15.000 de arestări. La masacru au participat trupe din armata maghiară, dar şi grupări de paramilitari precum ”Garda zdrenţăroşilor”, ”Vânătorii turanici” sau ”Ordinul vitejilor”. În 1946, mulţi cetăţeni de etnie maghiară care au participat alături de trupele horthyste la măceluri au fost condamnaţi de Tribunalul Popular. Aproximativ 100 de persoane au fost condamnate la moarte.

http://www.gorj-domino.ro/cum-i-au-macelarit-soldatii-unguri-pe-civilii-romani-din-transilvania-in-1940-copii-sfartecati-femei-violate-gravide-taiate-cu-baionetele-si-capete-retezate/

 

Read Full Post »

Older Posts »