Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for the ‘Sfintii Inchisorilor’ Category

 

Nicolae Ciolacu a fost singurul supravieţuitor dintre cei care au fost supranumiţi „Haiducii Dobrogei“, capii mişcării anticomuniste din această regiune a ţării.

Povestea vieţii lui Nicolae Ciolacu am aflat-o din cartea autobiografică pe care aromânul a scris-o. „Eu m-am născut în comuna Lojene, Macedonia, partea care aparţine acum Bulgariei, în munţii Balcani. La un an după ce m-am născut, în anul 1911, bunicul meu Nicolae I. Ciolacu, cu cei trei băieţi: Mita, Hristo, tatăl meu Iancu, singurul care era însurat, şi cele şase fete s-au mutat în munţii Rodopi din sudul Bulgariei, care la fel a fost cândva a Macedoniei, aproape de oraşul Plovdiv, pe malul râului Mariţa.   Oraşul acesta denumit de bulgari Plovdiv, turcii îl numesc Filibei, iar grecii Filipoli. Este un oraş vechi, milenar, şi şi se spune că îşi trage numele de la împăratul Filip, tatăl lui Alexandru cel Mare, zis Macedon“, începe el să povestească viaţa sa în cartea „Haiducii Dobrogei“.

După Primul Război Mondial, în 1918, România a primit Cadrilaterul din Dobrogea cu judeţele Caliacra şi Durostor, cu oraşele Bazargic şi Silistra. După anul 1920, guvernul român de la Bucureşti a trimis delegaţi la Sofia ca să discute cu guvernul bulgar problema macedo-românilor, de asemenea cunoscuţi ca armâni, care sunt în majoritate în munţii Rodopi, astfel încât toţi cei care sunt împrăştiaţi prin Bulgaria să fie colonizaţi în Cadrilater.

Aşa a ajuns şi familia lui Nicolae Ciolacu în Dobrogea. „Nu ştiu ce a fost: a fost o coincidenţă sau o poruncă a vremii, ori a fost un miracol sau un destin, căci din senin s-a trezit în noi conştiinţa naţională, ca să-i căutăm pe fraţii noştri de peste Dunăre, de care am fost despărţiţi nimeni nu ştie cum, timp de secole. în 1926, într-o zi frumoasă de primăvară din luna aprilie, circa 40 de familii de armâni din Bulgaria am fost repatriaţi, fiind plasaţi în comuna Cociular. Fiecare familie a primit câte zece hectare de pământ arabil şi ne-am apucat de plugărie, o meserie nouă pentru noi, crescători de oi, cai şi cărăuşi de mărfuri“, povesteşte el în cartea autobiografică.

 

Drumul haiduciei

În 1948 a luat drumul haiduciei alături de Gogu Puiu şi fraţii Fudulea. Iată cum a fost întâlnirea cu Gogu Puiu: „Era noaptea pe la orele 12, când m-am dus la el şi am intrat într-o cămăruţă mică, unde mă aşteptam să văd doi inşi şi când colo văd trei persoane.

După ce ne-am salutat cu T.L.C., ne-am recomandat unul altuia. A treia persoană era Gogu Puiu, din comuna Kogălniceanu. «După aşa-zisa rebeliune, a început el să povestească, împreună cu alţi camarazi am fugit în Bulgaria şi de acolo am mers lîn Germania. Nemţii ne-au băgat în lagăre, dar după 1944, ne-au eliberat şi eu m-am înapoiat în ţară. Câtva timp am stat liniştit, liber, dar după 15 mai, când au început acele arestări fără precedent, căutându-mă şi pe mine, m-am hotărât să iau drumul haiduciei»“. Împreună au format grupul de rezistenţă armată şi a luat parte la toate luptele dintre haiduci şi Securitate. De Gogu Puiu şi de fraţii Fudulea s-a despărţit înainte de Paştele din 1949.

După arestările masive şi uciderea camarazilor săi, a încercat să-i organizeze pe restul partizanilor. În 1951 este prins şi el însă şi dus la Bucureşti, unde a fost închis la Banca Naţională, transformată în închisoare. Apoi, a fost mutat la închisoarea Tataia din Constanţa, unde urma să ispăşească 25 de ani de muncă silnică. Dar nu a rămas aici, cunoscând teroarea de la Gherla şi Aiud.

„Închisoarea din Aiud este una din cele mai severe închisori din ţară. Percheziţiile erau dese, de multe ori pe lună. Dacă te găsea cu un ac de cusut, erai aspru pedepsit, dus la izolare câte şapte, opt zile, unde dormeai jos pe cimentul umed, într-o zeghe uzată şi cu o pătură la fel de uzată şi de umedă. Mâncarea foarte slabă, un polonic cam de 300 de grame, cu o zeamă care nu ştiu din ce era făcută. Asta era specială pentru izolaţi, ca şi porţia de pâine de 200 de grame. O zi mâncai, o zi nu mâncai. în luna ianuarie era un ger teribil şi cu foamea de la aceste izolări foarte mulţi deţinuţi s-au îmbolnăvit grav şi au murit“, scrie el în cartea „Haiducii Dobrogei“.

 

„Ne aduceau ziare să cetim despre realizările partidului“

În închisoare l-a cunoscut şi pe Arsenie Papacioc, dar şi pe mulţi alţi luptători pentru dreptate. „Pe la celule au venit politruci, ofiţeri ai penitenciarului, şi ne aduceau ziare în care să cetim despre realizările partidului. Mulţi le-au primit, dar unii dintre noi le-am refuzat categoric. Printre ei părintele Marcu, studentul Trifon, călugărul Arsenie Papacioc, călugărul Ioan de la Mănăstirea Vladimireşti, călugărul Lungeanu, Părintele Vrânceanu şi alţii. Ne-au pus zeghele în cap şi ne-au dus la vestita zarcă de tortură. Ni s-a creeat regim de exterminare, cu zeamă chioară rămasă de la mâncarea celor care şi-au însuşit reeducarea şi care se eliberau. Dormeam doi într-un pat de fier, de acelea cazone, care erau de o singură persoană. într-adevăr, era un somn de chin şi tortură. Apoi, ger, frig şi foame, mulţi pe lângă T.B.C. s-au îmbolnăvit de distrofie şi mai ales anchilozare“, retrăieşte el acea perioadă grea din viaţa lui.

 

Nu şi-a recunoscut soţia

În 1964 a fost eliberat. Revederea cu soţia sa a fost emoţionantă. „Am văzut o bătrânică şi am crezut că e vreo vecină la soţia mea ca să se împrumute cu ceva, aşa cum se obişnuieşte la ţară. Nici prin gând nu-mi trecea că bătrânica aceea este soţia mea“, rememorează el acea zi. De abia după ce femeia a vorbit a recunoscut-o.   „Pentru moment nu mi-am dat seama că lipsa mea de acasă, de aproape douăzeci de ani de închisoare şi teroarea comunistă, precum şi munca la marea disperare pentru existenţa familiei, au îmbătrânit-o. Dar eu o vedeam pe ea îmbătrânită pentru că nu puteam să mă văd, dar sunt sigur că şi eu îmbătrânisem destul de mult. Pentru familia mea, mort eram şi acuma iată-mă în mijlocul familiei mele“, scrie Nicolae Ciolacu.   În anul 1982 a plecat în SUA împreună cu soţia sa, Piha. După căderea comunismului a revenit în ţară ca monah, la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus. A fost înmormântat în curtea mănăstirii.

http://www.buciumul.ro/2017/01/19/destinul-haiducului-nicolae-ciolacu-singurul-supravietuitor-al-miscarii-de-rezistenta-cine-n-a-primit-ziarele-cu-realizarile-partidului-a-ajuns-la-carcera/

Read Full Post »

anul-comemorativ-justinian-patriarhul-si-al-aparatorilor-ortodoxiei-in-timpul-comunismului-2017

 

Cu ceva zile în urmă, la 28 iunie a fost ziua de naştere a lui Vadim Pirogan, un adevărat patriot. Bunul Dumnezeu mi-a dat posibilitate să-l ştiu pe acest om deosebit. L-am cunoscut din 2003 când activam într-un O.N.G. al veteranilor războiului de pe Nistru. De acest om înţelept cu o viață zbuciumată, ca şi mulţi din camarazii mei, am fost tratat cu stimă şi înţelegere. La 16 ianuarie 2007 Vadim Pirogan a trecut în lumea celor drepţi.

Am plasat o imagine din vara 2006. Suntem împreună cu dl. Vadim Pirogan la Muzeul Armatei Naţionale la o activitate care viza persoanele dispărute fără veste în conflictele armate. Ţin minte discursul inspirat al domnului Pirogan care se referea la personele civile dispărute în zilele războiului din 1991-1992 în stânga Nistrului.

Peste o jumătate de an, în ianuarie 2007, Vadim Pirogan s-a stins din viaţă. Regret, nu am avut posibiliatea să fiu la înmormântarea acestuia. De la etajul şase al Spitalului de urgenţă unde eram internat, se vedea mulţimea de lume de la întrarea clădire a Uniunii Scriitorilor venită să-şi i-a rămas bun de la întemeietorul Muzeului Memoriei Neamului din Chişinău (strada Costache Negruzzi nr. 4).

Mărturisesc, în 2008 împreună cu liderii unor organizaţii neguvernamentale, am semnat un demers către Consiliul municipal Chişinău (preşedinte era dl. Mihai Ghimu) ca una din străzile din Chişinău să poartă numele lui Vadim Pirogan. Cu regret, apelul nostru nu a fost examinat. Ce impediment au avut demnitarii municipali nu se ştie, am fost trataţi cu tăcere. Straniu lucru, la sovietici autorităţile de orice nivel erau obligate să dea răspuns la orice petiţie în 15 zile. Mă întreb: a meritat oare acest om să fie eternizat în Chişinău prin atribuirea unei străzi (stradele) numelui lui Vadim Pirigan? Cred că da.

Vadim Pirogan s-a născut în 1921, în oraşul Bălţi, era fiul lui Ştefan Pirogan, om cinstit şi drept, între anii 1923 şi 1934 primar al acestui oraş. Prin casa făcută din nuiele a lui Ștefan Pirogan de la Pamînteni, Bălţi au trecut oameni de vază: Constantin Stere, Pan Halippa, Anton Crihan, Moș Ion Codreanu, Ion Pelivan, Emanuil Cateli, Costache Leancă, foști deputați în Parlamentul Țării, pînă în 1940, azi trecuți sub valurile uitării. Ștefan Pirogan, deşi cu viziuni de stânga, a fost arestat la 13 iunie 1941 și a decedat de foame, frig, boli în lagărul sovietic Ivdeli, în munţii Ural, la vârstă de 52 de ani. Vadim, fiul primarului bălţean, a învăţat la liceul „Ion Creangă” din oraş, unde i-a avut colegi pe Eugen Coşeriu, Valeriu Gafencu, Ovidiu Creangă, Valentin Mândâcanu. La 25 iunie 1941, la vârsta de 17 ani, tânărul Vadim Pirogan a fost ridicat pe stradă de securiştii sovietici şi apoi fără judecată trimis în lagărul Taişet-Bratsk, din Siberia pentru 5 ani de zile fiind învinuit de spionaj. Din 1300 de români basarabeni aflaţi acolo în detenţie au supravieţuit doar vre-o 150 de oameni.

În 1946 se întoarce la Bălţi, se înscrie la Institutul Pedagogic dar, urmărit din nou de N.K.V.D., părăseşte R.S.S. Moldovenească, stabilindu-se la Lvov. În 1947, fiind student la Institutul de Ingineri Silvici din Lvov, după trei luni este alungat din oraş ca fost deţinut politic. Datorită altui român stabilit la Lvov, doctor în medicină Alexandru Medveţchi, obţine o nouă viză de reşedinţă la Lvov, unde lucrează 20 de ani ca şofer. În 1958 este reabilitat. Termină Politehnica la vîrsta de 44 ani în 1968 şi lucrează în parcul de autobuze din Lvov ca inginer mecanic, apoi inginer principal. În 1970 se transferă cu serviciul la fabrica de autobuze „Laz”, unde este şef de coloană auto timp de 17 ani. În anii ’70 are un atac de cord şi la spital îşi redactează primele manuscrise memorialistice. În 1984 se pensionează şi întreprinde o călătorie cu automobilul propriu până la Vladivostok – 14.000 km – revăzând locurile de suferinţă.

După umilinţe şi nedreptăţi Vadim Pirogan s-a ridicat în picioare şi a murit în picioare. În 1989 se întoarce în R.S.S. Moldovenească, la Chişinau, luând parte la mişcarea de eliberare de sub jugul sovietic. La vârsta de 72 de ani publică prima lui carte, iar după 80 de ani, se angajează prompt şi hotărât în comunicarea pe internet. În 1993 îşi editează trilogia „Cu gândul la tine, Basarabia mea”, fiind sponsorizat de un mare patriot român, Sergiu Grossu de la Paris, în care descrie tragedia românilor din Basarabia sub ocupaţia sovietică. Ultima carte, „Calvarul”, Vadim Pirogan cu o pensie de 15 USD și-a tipărit-o singur, în 100 de exemplare pe o hârtie de proasta calitate. Este autor a 5 cărți dintre care „Timpuri și oameni. Destine românești” scrisă împreună cu Boris Movilă, fost coleg de liceu.

În 2002 înfiinţează la Chişinău, pe str. Negruzzi 4, „Muzeul Memoriei Neamului” cu materiale despre tragedia românilor din Basarabia. Aici pot fi găsite documente, mărturii despre crimele sovietice din U.R.S.S., România și alte țări. Sergiu Grossu a fost primul om care a înțeles însemnătatea acestui muzeu și l-a ajutat financiar. Vadim Ştefan Pirogan a fost preşedintele şi fondatorul Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici şi a Veteranilor Armatei Române din Republica Moldova, ales în 1998, după decesul patriotului român basarabean Dumitru Crihan, fiul lui Anton Crihan, unul din făuritorii Unirii. A deţinut funcţia de vicepreşedinte a asociaţiei „Pro Basarabia şi Bucovina”, membru al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova.

În mai 2002 adresează din numele celor represaţi de sovietici în anii 1940-1988 o scrisoare preşedintelui rus Vladimir Putin. Chiar şi după aceea, când autorităţile fostei U.R.S.S. au condamnat genocidul iar deținuții politici şi deportaţii au fost reabilitaţi, acestora nu li s-a restituit nimic (nici casa, nici pământul, nici alte lucruri) din averea proprie şi a părinţilor lor. Pirogan cere ”soluţionarea creştinească a nedreptăţii istorice şi plătirea compensaţiilor pentru tot ce ni s-a luat cu forţa şi pentru munca în deportare şi în lagăre timp de ani de zile plini de chinuri şi suferinţă”. ”În prezent, ca şi în trecut, – scrie Vadim Pirogan, – Germania democrată de mulţi ani a recunoscut crimele săvârşite de regimul totalitar hitlerist şi a cerut iertare în faţa popoarelor asuprite, iar acum plăteşte  recompense mari în valori de miliarde pentru cei exterminaţi şi acelor nenorociţi rămaşi în viaţă care s-au aflat în lagărele germane sau au muncit în fabricile, uzinele şi pe moşiile ei”. Vadim Pirogan era nedumerit şi indignat de răspunsul autorităţilor ruse din care reieşea că Federaţia Rusă nu are nimic cu U.R.S.S. şi că mesajul fostului deţinut basarabean era trimis nu la adresa cuvenită. Cum aşa? Când era vorba de interese meschine sau bunurile fostei U.R.S.S. după hotare, Kremlinul nu ezită să afirme că este succesorul fostului imperiu sovietic.

Scriitorul şi deţinutul politic, Vadim Pirogan s-a stins din viaţă la 16 ianuarie 2007, la vârsta de 86 de ani, la Chişinu. În acea zi urma să participe la Chişinău la lansarea unei cărţi „Românii de la est de Bug”, opera unui alt român, victimă a comunismului, Anton Golopenţia. Pirogan s-a aflat alături de soţia sa, Veronica, timp 58 de ani, avînd împreună trei copii. A luptat neostenit până în ultima sa zi pentru realizarea unui vis: unirea Basarabiei cu România. Cei care l-au cunoscut consideră că domnul Vadim Pirogan „avea o chemare care îi depăşea câteodată puterile fizice, era mai tare decât instinctul de conservare şi era ilustrarea ideii că fiecare om face parte dintr-un plan al lui Dumnezeu”.

http://www.fericiticeiprigoniti.net/vadim-pirogan/2339-un-cuvand-despre-vadim-pirogan-un-adevarat-patriot-scriitor-si-detinut-politic

Read Full Post »

 

General de Br. Adrian Tudor din cadrul SRI: „Dupa anul 1990, Serviciul Roman de Informatii a continuat sa-i fileze pe fostii detinuti politici!”. Scrie clar, negru pe alb: Serviciul Roman de Informatii s-a ocupat de politie politica dupa modelul Securitatii Romane! Securistul este urmarit penal de DNA, pentru coruptie: jegurile aceastea se erijeaza in aparatori ai statului roman?

https://deveghepatriei.wordpress.com/2015/02/10/general-de-br-r-adrian-tudor-sri-am-fost-securist-comunist-si-i-am-urmarit-pe-legionari-si-detinutii-politici/

https://deveghepatriei.wordpress.com/2015/02/13/noi-dezvaluiri-despre-mizeria-securista-adrian-tudor-tortionar-si-general-in-cadrul-sri-vinovat-de-fals-si-uz-de-fals-oameni-promovati-de-acmrr-sri/

 

Filat pe strada de ofiterii din cadrul SRI: „Faci scandal, da? Nu vrei sa taci din gura? Bine, iti aranjam ce trebuie…”.

https://deveghepatriei.wordpress.com/2016/03/11/angajatii-serviciului-roman-de-informatii-in-timp-ce-ma-filau-pe-strada-in-astia-sa-am-incredere-priviti-fete-de-securisti-din-1950-s-au-schimbat-cu-ceva-nu-doar-ca-acum-sunt-sclavii-statelor-u/

 

Animalele bolnave psihic din cadrul Serviciului de Informatii Externe: „Trebuiau arestati si exterminati!”. Romania, la ora actuala este condusa de aceste gunoaie securisto-comuniste si in acest sens vi-l dau exemplu pe colonelul (r) SIE Ion Maticiuc, tatal drogatului Codin Maticiuc: avere de peste 200 de milioane de euro! Cancerul securistic care mananca aceasta tara de peste 70 de ani…

https://deveghepatriei.wordpress.com/2016/11/10/gunoaiele-din-serviciul-de-informatii-externe-hartia-igenica-a-mossadului-din-israel-ioan-gavrila-ogoranu-a-fost-agent-nazist-si-terorist-sfintii-inchisorilor-trebuiau-arestati-si-ucisi-din-c/

 

Colonel Maticiuc

Read Full Post »

ministerul-de-interne

 

Avea 23 de ani când într-o noapte a anului 1958 era ridicat de acasă, împreună cu tatăl său, cunoscutul profesor Alexandru Mironescu, şi dus în carcera Ministerului de Interne din Bucureşti. Au urmat primele anchete în care a fost întrebat ce „activitate duşmănoasă” a dus împotriva regimului „democrat popular”. A fost fotografiat faţă-profil, i s-au luat amprente, a fost consultat medical şi i s-a întocmit dosarul de penitenciar, acel document care avea să-l însoţească în toată perioada detenţiei.

În timpul interminabilelor şi chinuitoarelor anchete, tânărul Şerban a fost interogat asupra activităţii ţinute la Mănăstirea Plumbuita, acasă, unde era vizitat mai ales de părintele Daniil Sandu Tudor, dar şi în timpul excursiilor duhovniceşti pe care le efectuase la Schitul Rarău. Altfel spus, simpla activitate duhovnicească în care era îndrumat de mentorul său, părintele Daniil, era considerată de autorităţi „uneltire contra ordinii sociale”. După anchete, confruntări şi umilinţe, tânărul Şerban a fost inclus într-un lot format din alţi duhovnici, pe care îi cunoştea de la conferinţele Rugului Aprins de la Antim, în frunte cu părintele Daniil de la Rarău. La proces a primit o condamnare de 8 ani de muncă silnică, fiind trimis să muncească în lagărele de la Periprava, Giurgeni şi Ostrov. Cu rugăciunea în suflet, tânărul Şerban a supravieţuit detenţiei comuniste, încât la 26 ianuarie 1963 a fost eliberat.

http://ziarullumina.ro/erban-mironescu-tanarul-crestin-sub-persecutia-comunista-8887.html

 

Mugur Calinescu, 17 ani: torturat si ucis cu salbaticie de animalele bolnave psihic din cadrul Ministerului de Interne din Romania si Securitatii Romane!

http://jurnalul.ro/special-jurnalul/dosarul-nr-738-elevul-mugur-calinescu-un-copil-de-17-ani-a-luat-de-guler-sistemul-comunist-661266.html

 

mugur-calinescu

Read Full Post »

jidani-tarani-romani

 

Urmele crimelor politice comise în primii ani ai regimului comunist au început să iasă la iveală abia acum, cu peste o jumătate de veac întârziere. Iar odată cu ele revin în atenția opiniei publice și figurile unor foști ofițeri ai MI care, în realitate, erau doar niște ucigași în serie, intrați în solda unui regim criminal. Unul dintre ei a fost maiorul Eugen Alimănescu, șeful Echipei „Fulger“ din Serviciul 4 „Bande“.

 

Patru milioane de romani deportati/exterminati in masa de jidanii comunisti!

https://deveghepatriei.wordpress.com/2015/01/02/patru-milioane-de-romani-exterminatideportati-de-jidanii-comunisti/

 

Criminalul bolnav psihic Iulian Vlad, fostul sef al Securitatii Romane: „L-am turnat pe propriul meu tata Partidului Comunist, pentru a intra in Securitate! Am participat la colectivizarea Romaniei!”. Iulian Vlad, dupa modelul komisarilor sovietici, ordona hartuirea, torturarea, schingiuirea unui copil de 17 ani pe nume Mugur Calinescu! Romani internati la psihiatrie de Securitatea Comunista, din ordinul lui Vlad: „Dusmani ai poporului!”. 

https://deveghepatriei.wordpress.com/2016/12/22/biografia-securistului-criminal-iulian-vlad-si-a-denuntat-propriul-tata-partidului-comunist-pe-motiv-de-indoctrinare-religioasa-si-banditism-legionar-cu-acordul-lui-a-fost-torturat-si-ucis-cu-s/

https://deveghepatriei.wordpress.com/2016/12/17/psihatria-arma-de-represiune-folosita-de-regimul-comunist-ministerul-de-interne-si-securitatea-romana-detinutii-politici-internati-fortat-pe-motiv-de-boala-psihica-filosoful-roman-petre-tute/

 

Securist Vlad

 

Cândva, pe la începutul anilor ’70, regretatul Sergiu Nicolaescu a interpretat rolul comisarului Tudor Miclovan, eroul filmului „Cu mâinile curate“. Aflat în floarea vârstei, Nicolaescu a întruchipat, atunci, cu har, un personaj elegant, un justițiar cu o figură carismatică, lup solitar veșnic implicat în lupte crâncene, pe viață și pe moarte, cu orice gangster care-i ajungea în bătaia pistolului. Atunci, „Comisarul“ a fost idolul unei ­întregi generații de puști care-l admirau, iar când jucau „Hoții și vardiștii“ nu ratau nicio ocazie să-i repete celebra somație: „Mâinile sus! Cine mișcă nu mai mișcă! Cine mișcă, mișcă mort!“. Iar replica, la fel de celebră, „Un fleac, m-au ciuruit!“ a supraviețuit până în zilele noastre, parafrazată „pe invers“, culmea, de către unii dintre politicienii de azi.

 

Jidanul comunist Genrikh Yagoda: ordona exterminarea in masa a milioane de oameni! La ora actuala nimeni nu vorbeste despre acest macelar jidan!

https://deveghepatriei.wordpress.com/2017/01/07/evreul-comunist-ghenrih-iagoda-genrikh-yagoda-aghiotantul-lui-stalin-personal-a-ordonat-exterminarea-in-masa-a-peste-zece-milioane-de-oameni-nimeni-nu-scoate-un-cuvant-despre-acest-jidan-macelar/

 

jidan

 

Eugen Alimănescu, șeful ,,Echipei Fulger“

În interviurile sale, Sergiu Nicolaescu a afirmat că modelele din viața reală din care s-a inspirat atunci când l-a creat pe Miclovan au fost comisarul de poliție Gheorghe Cambrea (care era unchiul său) și comisarul Eugen Alimănescu. Acum, despre Cambrea nu se mai știe mare lucru. În schimb, se știe că Eugen Alimănescu, cel din viața reală, nu avea nimic în comun cu elegantul justițiar Miclovan, cel din filme.

 

O decizie criminală

În vara anului 1949, într-o ședință a conducerii de vârf a Ministerului de Interne, la care au participat ministrul Teohari Georgescu, ministrul adjunct Marin Jianu, directorul Securității, Gheorghe Pintilie, și adjunctul său, Alexandru Nicolschi, s-a luat decizia ca toți cei care făcuseră parte din grupurile de rezistență anticomunistă și fuseseră condamnați la pedepse mai mari de 15 ani de pușcărie să fie executați extrajudiciar, în condiții cât mai discrete. Cel desemnat să ducă la îndeplinire acele execuții a fost zelosul maior Eugen Alimănescu. Acesta devenise membru PCR în anul 1945, la scurt timp după ce se întorsese de pe front, la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial. În plan profesional, și-a început cariera ca informator al poliției, dar, în scurt timp, comuniștii l-au avansat în funcția de comisar. După înființarea Direcției Generale a Miliției (în ianuarie 1949), Alimănescu a primit gradul de maior. În această calitate, de-a lungul anului 1950, a comis un lung șir de crime odioase, mascate sub aparența „execuțiilor extrajudiciare“ cerute de marii șefi din MI. Printre victimele sale s-au numărat șase membri ai grupului Spiru Blănaru, 13 din grupul maiorului Nicolae Dabija și peste 30 de membri ai mișcării de rezistență din Dobrogea, închiși la Gherla, Aiud și Pitești. Bineînțeles că Alimănescu nu a fost singurul ucigaș aflat în solda Securității. Alte câteva sute asemenea lui au ucis mii de oameni. Iar victimele lor au fost îngropate, de-a valma, fie în gropi comune, fie în morminte anonime, ascunse de ochii unei populații deja terorizate de crimele regimului comunist. Acum, umbrele acelor victime răsar mai ales din documentele adunate prin arhivele secrete. Iar cu puțin noroc, cercetătorii reușesc, uneori, să descopere și câte o mână de oase rămase de pe urma celor uciși de Securitate. Iar de fiecare dată, aceste relicve sinistre ascund în spatele lor niște povești dramatice.

 

Animalele bolnave psihic din cadrul Serviciului de Informatii Externe: „Sfintii Inchisorilor au fost agenti nazisti! Trebuiau arestati si executati!”. 

https://deveghepatriei.wordpress.com/2016/11/10/gunoaiele-din-serviciul-de-informatii-externe-hartia-igenica-a-mossadului-din-israel-ioan-gavrila-ogoranu-a-fost-agent-nazist-si-terorist-sfintii-inchisorilor-trebuiau-arestati-si-ucisi-din-c/

 

sie

 

Asasinate colective, identificate pe Dealul Ciura

Arheologul dr. Gheorghe Petrov, expert în investigaţii speciale la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc din România, ne-a vorbit, la obiect, despre crimele comise de Echipa „Fulger“, plutonul de execuţie comandat de ucigașul Eugen Alimănescu. De curând, urmele unora dintre aceste asasinate colective au fost identificate lângă Lugoj, într-un loc numit Dealul Ciura.

 

Cotidianul: Când au apărut primele informații privitoare la acele crime?

Gh. Petrov: De mai multă vreme existau o serie de informații privitoare la crimele comise în anii 1949 și 1950 în apropiere de Lugoj.

Primele informații le-ați avut din arhive sau din „teren“, de la martori?

Am început să investigăm acest caz în 2014, dar informații privitoare la aceste crime existau deja. Imediat după 1990, încă mai trăiau martori care au vorbit despre ele. În anul 1997, Parchetul Militar a și deschis un dosar penal în această cauză. Din păcate, acum, cea mai mare parte a martorilor, inclusiv cei care au fost audiați în dosarul respectiv, nu mai sunt în viață. După părerea mea, dacă ar fi existat o voință fermă pentru aflarea adevărului din partea autorităților competente ale statului, alta ar fi fost acum situația. S-ar fi cunoscut încă de atunci cine au fost criminalii, cum s-au săvârșit aceste omoruri și, ce este mai important, unde au fost îngropate cadavrele victimelor. În urmă cu cinci decenii, familiile celor uciși de Securitate erau anunțate foarte târziu despre moartea celor dragi. Iar uneori nu erau anunțate niciodată. Iar în cazul în care era vorba despre oameni uciși în confruntările cu trupele de securitate, secretul era aproape total.

Ce ați aflat în urma investigațiilor?

Că într-o zonă situată pe Dealul Ciura, din ordinul Securității, au fost executați și îngropați un număr mare de „partizani“, precum și mulți alți oameni care s-au opus regimului comunist. Atunci, în anii 1949-1950, acest asasinat colectiv a fost comis de către un „comandou“, de fapt, un „pluton de execuție“ condus de maiorul de miliție Eugen Alimănescu, ajutat de maiorul de securitate Zoltan Kling.

 

Kling, geamgiul criminal

Ce se știe despre acești criminali?

Despre viața personală a lui Zoltan Kling nu există prea multe informații. În Lugoj am mai găsit încă persoane în viață care cunosc detalii despre familia și activitatea lui. Din actele de la CNSAS rezultă că s-a născut la Timişoara, pe 25 mai 1912, și că în tinerețe a lucrat ca geamgiu. În 1948, considerându-se, probabil, că are „origine sănătoasă“, fostul geamgiu a intrat în atenția partidului, care l-a încadrat în Securitate, direct cu gradul de maior. A devenit şef al Serviciului Județean de Securitate Severin, cu sediul la Lugoj. Era considerat un ucigaș sadic, celebru în lumea lui pentru plăcerea patologică de a-și tortura victimele. Motiv pentru care a participat la multe anchete, dar și la acţiunile de anihilare a mişcării de partizani din zona Banatului montan. În 30 decembrie 1954 a fost trecut în rezervă, cu gradul de lt.-colonel. În cele din urmă, a ajuns să fie internat în Secţia de Neuropsihiatrie a Spitalului din Lugoj, unde, în anul 1970, a murit, complet nebun.

De fapt, Kling nu a fost unicul psihopat din Securitate. Alții asemenea lui, ucigași sadici care au instaurat teroarea în anii de început ai regimului comunist din România, au fost criminalii Goiciu, Maromet, Ciolpanu ori Șaramet, „tartorii“ pușcăriilor politice. Iar colaboratorul, tovarășul de crime al acelui Kling, a fost exact maiorul Eugen Alimănescu, cel despre care Sergiu Nicolaescu afirma că a fost unul dintre oamenii pe care i-a admirat, motiv pentru care l-a și folosit ca sursă de inspirație.

Ce se știe despre Alimănescu?

Ei, acesta este un personaj ceva mai interesant decât geamgiul Kling. Deși a fost sursa de inspirație al lui Nicolaescu, adevăratul Alimănescu, cel din viața reală, n-avea absolut nimic în comun cu justițiarul Miclovan, cel din filme. Începând cu anul 1945, Alimănescu a fost angajat în Poliția Capitalei. Remarcat prin modul dur în care interpreta și „aplica legea“, a fost numit în fruntea unui comandou, un pluton de execuţie a cărui misiune era să stârpească borfaşii şi bandiţii care-și făceau de cap prin mahalalele Bucureştiului. În 1949, a fost numit şef al Serviciului 4 „Bande“ din Direcţia Judiciară a Miliţiei. Marin Jianu, adjunctul ministrului de Interne, a fost cel care i-a ordonat să se ocupe cu urmărirea și neutralizarea cuiburilor de partizani. Misiune pe care el a și executat-o, dând dovadă de un exces de zel criminal. Ei bine, acesta era adevăratul Miclovan al lui Sergiu Nicolaescu. În 1951, Alimănescu a fost exclus din partid, anchetat şi apoi trimis la Canal. După doi ani a fost eliberat, dar în 1954 a fost rearestat. Pus iarăși în libertate, a murit în condiții încă neelucidate. Există informații că el ar fi fost aruncat din tren, probabil victimă a unui asasinat, executat, posibil la comandă politică. La CNSAS, păstrată într-un dosar al altei persoane, există o declarație dată pe 2 iulie 1954, în care Alimănescu explică crimele comise la Lugoj.

 

Masacrul de pe Dealul Ciura

Ce spune Alimănescu în acea declarație?

Inițial s-a știut despre o singură execuție. Dar, în urma cercetărilor legate de masacrul de pe Dealul Ciura, am ajuns la concluzia că, de fapt, acolo au avut loc două execuții. În zonă mai avem cunoștință și de alte crime ale Securității, care au constat în executarea prin împușcare a uneia sau a două persoane. Revenind însă la cele două mari execuții, primei i-au căzut victime şapte persoane din „lotul Spiru Blănaru“. Acest lot, alcătuit din partizani bănățeni, era compus din 12 persoane. Cinci au fost condamnate la moarte şi executate în Pădurea Verde de la marginea orașului Timișoara, pe 16 iulie 1949. Restul de şapte persoane, condamnate la ani grei de închisoare, au fost încarcerate la Gherla. Ulterior, patru personaje influente din conducerea Securității au decis că și cei încarcerați trebuie să fie ucişi şi îngropaţi în secret. Iniţial s-a crezut că ei ar fi fost omorâți în timpul transportului de la Gherla sau tot la Pădurea Verde. Dar anul trecut am intrat și eu în posesia acelei declarații, în variantă completă, ce conține informaţii detaliate despre crimele comise de Alimănescu şi Kling lângă Lugoj.

 

Execuția „lotului Blănaru“

Cum a decurs execuția „lotului Blănaru“?

Cu câteva zile înainte, maiorul Alimănescu a venit din Bucureşti pentru a stabili, împreună cu maiorul Kling, cel mai bun loc pentru execuție. Au stabilit de comun acord cu colonelul Coloman Ambruş, directorul Securității Timișoara, şi cu maiorul Aurel Moiş, adjunctul acestuia, că Dealul Ciura din Lugoj este locul cel mai potrivit. La cererea Securităţii Timişoara, cei şapte deţinuţi au fost aduşi de la Gherla pentru un așa-zis supliment de anchetă. Pentru execuţia din 2 august 1949, plutonul de execuţie era format din patru ofiţeri de la Brigada 4 „Bande“: maiorul Alimănescu, lt.-maj. Alexandru Ghiţă, lt. Mircea Săgeată şi lt. Radu Vişan. De la Lugoj, erau maiorul Zoltan Kling, unul dintre şoferii de pe GAZ-ul sovietic, iar de la Timişoara, erau un căpitan şi şoferul dubei. În noaptea de 1 spre 2 august, grupul – format din Nicolae Ghimboaşe, Gheorghe Popovici, Petre Pușchiţă, Aurel Vernichescu, Gheorghe Smultea, Teodor Ungureanu şi Gheorghe Luminosu – a fost scos din Penitenciarul Timișoara de către lt.-maj. Alexandru Ghiţă şi adus cu duba la Lugoj. După ce au fost împuşcaţi, cei şapte au fost aruncaţi în una sau două gropi comune. Certificatele de deces, care au fost întocmite abia în 1957, afirmă că ei au murit cu toții, în aceeași zi, din cauze naturale: hipertensiune arterială, infarct sau TBC.

 

Partizani dobrogeni uciși de Securitate

Spuneați că au existat două execuții…

Da! După câteva luni, în martie 1950, alți 16 oameni au fost asasinați de către aceiași criminali. Aceste noi victime făceau parte din „Lotul 3“ din gruparea dobrogeană „Mișcarea de Rezistență“ condusă de anticomuniştii Gogu Puiu şi fraţii Fudulea. Lista celor ucişi: Marin Cenuşe, Nicolae Dobromir, Duţu Manea, Alexandru Gogu, Ioan Filip, Gheorghe Guțiță, Constantin Lache, Dumitru Negroiu, Iordan Nicolau, Ioan Piţigoi, Nicolae Roşculeţ, Stere Stercu, Gheorghe Tofan, Gheorghe Tomoşoiu, Ioan Topârceanu şi Constantin Tudoran. Declaraţia lui Alimănescu, despre care vorbeam mai sus, explică, cu lux de amănunte, cele întâmplate în dimineaţa de 10 martie 1950. „Toți cei 16 au fost aduşi de la Penitenciarul Timișoara, la Lugoj. Am hotărât să-i împușcăm în două serii de câte opt. Execuţia a decurs foarte bine, însă la a doua serie a mers greu, căci pe cei opt i-au adus cu cătuşele nituite şi nu am putut să le scoatem, căci nu aveam scule. Muncind la ele, am ajuns la ora 5.00-6.00 dimineaţa şi, cum începuse să se lumineze de ziuă şi circulaţia pe şosea se îndesea, am luat hotărârea de a-i băga în groapă, aşa, cu cătuşe cu tot, garantându-mi Kling că va lua el măsuri ca cineva să supravegheze să nu dea cineva peste ei. Lucrul acesta a uitat să-l facă, iar nişte ţărani dăduseră peste gropi, însă s-au luat măsuri ca nimeni să nu ştie despre ce este vorba. Cadavrele au fost mutate de acolo, după ce, împreună cu oamenii mei, am făcut să dispară şi cătuşele de la picioare. Împuşcăturile au fost auzite de câţiva ţărani, aflaţi din întâmplare în zonă. Erau opt ţărani din Săceni, care se întorceau de la moară, când au auzit împușcăturile. Speriaţi, au povestit cele întâmplate președintelui executiv, un anume Angheloni. Acesta a spus dubașului din sat să adune oamenii care vor să meargă cu el în pădure, să vadă despre ce este vorba. Au desfăcut prima groapă, iar mortul avea cătuşe la mâini şi picioare. Imediat au anunţat Miliţia din Lugoj, care nu avea cunoştinţă de crima petrecută. În timp ce miliţienii erau la faţa locului, în zonă a apărut Kling, însoţit de securişti. Timp de trei zile locul a fost păzit de Securitate, iar echipa lui Alimănescu a desfăcut toate cătuşele, apoi a reînhumat victimele. Ţăranii au fost apoi obligaţi să vină cu lopeţi, ca să dezgroape opt din cele 16 cadavre, pe care le-au încărcat în camioane şi le‑au reînhumat în fostul cimitir al săracilor de pe drumul Jabărului.“

 

Martori în teren: identificarea locului execuției

În urma investigaţiei de teren, s-a reuşit stabilirea cu aproximație a locului execuţiei din Dealul Ciura, în pădurea de lângă şoseaua ce leagă Lugojul de comuna Traian Vuia, în sectorul bornei care indică km 14 de la Lugoj, în acea zonă aflându-se undeva și gropile comune unde încă mai zac osemintele a cel puțin 15 oameni. Totodată, prin confruntări de martori în teren, am reușit localizarea amplasamentului fostului cimitir al săracilor din Lugoj, care a fost situat la aproximativ 700 de metri de la a doua trecere de cale ferată, spre satul Jabăr. Cimitirul a fost dezafectat cu zeci de ani în urmă, locul fiind folosit de atunci pentru agricultură. Asta, deocamdată. Chiar dacă acum este extrem de târziu și șansele sunt mult diminuate, eu încă sper ca măcar o parte din mormintele victimelor ucigașilor din Serviciul 4 „Bande“ să poată fi descoperite, iar memoria acestora să fie cinstită așa cum se cuvine.

http://www.cotidianul.ro/ucigasii-securitatii-vanatorii-de-partizani-de-la-serviciul-4-bande-294030/

Read Full Post »

anul-comemorativ-justinian-patriarhul-si-al-aparatorilor-ortodoxiei-in-timpul-comunismului-2017

Mucenicul Marturisitor Corneliu Zelea Codreanu

Parintele Justin

Read Full Post »

Ogoranu

Read Full Post »

 

Mizeria fara de margini a specimenelor bolnave psihic si scelerate din cadrul Serviciului de Informatii Externe: „Sfintii Inchisorilor au fost agenti nazisti! Trebuiau arestati si impuscati!”. General (r) SRI Adrian Tudor: „Dupa anul 1990, Serviciul Roman de Informatii a continuat sa-i fileze pe fostii detinuti politici!”.

https://deveghepatriei.wordpress.com/2016/11/10/gunoaiele-din-serviciul-de-informatii-externe-hartia-igenica-a-mossadului-din-israel-ioan-gavrila-ogoranu-a-fost-agent-nazist-si-terorist-sfintii-inchisorilor-trebuiau-arestati-si-ucisi-din-c/

 

sie

Read Full Post »

Read Full Post »

Securitatea Romana - SRI

 

„Aho, aho copii și frați,
Stați puțin și nu mânați
Că-s trudiți boii bălțați,
Și-am ajuns l-ai noștri frați,
Cu mulți ani împovărați.
Hai fraților ce-așteptați
Deschideți ușile voastre
Să intre vorbele noastre!…
Hai voinici și mai strigați
Că găzdașii nu-s culcați,
Îndemnați voinici flăcăi hăi, hăi!

 

Mugur Calinescu, 17 ani, torturat si ucis cu salbaticie de Ministerul de Interne si Securitatea Romana condusa de criminalul Iulian Vlad!

http://jurnalul.ro/special-jurnalul/dosarul-nr-738-elevul-mugur-calinescu-un-copil-de-17-ani-a-luat-de-guler-sistemul-comunist-661266.html

 

mugur-calinescu

 

Nu nu țineți lângă ușe,
Frați de lanț și de cătușe
Oari ne-am chinuit degeaba
În beciurile din Suceava,
Sau în iadul din Jilava?!
Frații noștri din Pitești,
Aiud, Gherla, Văcărești,

Amarnic v-au blestemat
Pentru blidul de mâncare
Acceptând reeducare
Ați primit un blid de linte
Satanice-nvățăminte!…
Ați băgat în închisoare
Pentru pachet și scrisoare
Părinți, frați și surioare.
Nu vă temeți, Domnu-i mare,
Și milostiv în iertare,
La căință și-ndreptare.
Îndemnați voinici flăcăi
Din bice și zurgălăi hăi, hăi!
Să nu faci rău unui frate
Pentru pachet sau o carte
Că de-ai făcut rău sau bine
Mănânci tot un sfert de pâine,
Astă seară bunăoară
Mâncat-ai o ciorbă chioară
Cum am mâncat și eu,
Prieten sau fratele tău!
Câte cătușe tu vezi,
Arme, lanțuri sau obezi
Către noi sunt îndreptate
C-am pus preț pe libertate
Iată-ne-n groapa murdară
A vânzătorilor de țară
Dar noi nu ne știm vreo vină
Știm că ne-am născut din tină
Și Domnul ne-a dat lumină.
Ne-a supranumit Români
Și ne-a botezat Creștini
Fraților hai să dăm mâna
Nouă Crucea ni-e stăpâna
Trădătorul și dușmanul
Ei ne pângăresc azi neamul
Cu secera și ciocanul,
Neamul nostr-adevărat
Din oraș și de la sat
Acolo în astă seară
Vin cu plugul și ne ară
Prieteni și colegi din țară,
Iar pe inimile noastre
Ar-un plug cu șase brazde
Nu cu boi, ci trag la ele
Suferințe, zbucium, jele…
Sămânța ne-o dă mereu
Numai Bunul Dumnezeu
Ca pe inimi să ne crească
Flori de dragoste frățească
Ia sunați din clopoței
Strigați la bălțați, hăi, hăi!

Lacrimile mamei tale
Se-ntâlnesc cu a mamei mele
Și te plâng copil iubit
Ce și-acuma ai lipsit
Un colac frumos acasă,
Sfințește fața de masă
Pentru cei ce-n astă seară
Vin cu plugul și ne ară.
Atunci mama îi privește
De loc nu se-nveselește
Ia colacul și îl frânge
Apoi plânge, plânge, plânge…
Îl sărută și-l împarte
Apoi plânge mai departe
Sfânta zi a libertății
Sfântul Soare al dreptății,
Toți dorim ca să răsară
Peste scumpa noastră țară.

Sunteți singuri izolați
Fără părinți, fără frați,
Ca o pleavă aruncați;
Nu ne temem, astea toate,
Le-om trece cu sănătate
Căci avem un Tată-n cer
Și o mamă tot la fel
Și un Fiu ce ne-nfrățește
Și cu harul ne sfințește.
Umila noastră urare
Primiți-o la izolare
Nu cerem colaci, nici bani
Ci dragoste… La mulți ani!”

Read Full Post »

Older Posts »